Eu de voi pleca..


Eu de voi pleca indata, tu sa nu ma certi. Sa nu te superi, sa nu plangi si sa nu pui intrebari. Nu incerca sa intelegi, doar accepta si atat. Sa-mi asezi un zambet pe urmele pasilor mei. Si atat.

 

Eu de voi pleca, sa nu imi condamni amintirea la uitare, nepasare sau dispret. Sa-mi strigi numele cu mintea si sa-ti zugravesti in suflet imaginea sufletului meu, pe care doar tu ai reusit sa o aduci ‘la viata’. Inca e pe panza aceea pe care ai ascuns-o. Si   nu vrei sa o scoti la lumina, de frica. Ti-e frica de mine? De ce? Cand am inceput sa fiu doar o naluca pentru tine?

 

Eu de voi pleca, te vreau fericit. Poate ca lipsa mea e ceea ce ai nevoie, pentru ca viata ta sa fie simpla. Nu asta ai zis intotdeauna? “ Eu vreau o viata simpla, lipsita de extreme.Eu vreau echilibru.”

 

Eu de voi pleca, sa nu cauti raspuns in alte persoane. Nu le intreba pe ele de ce esti trist, intreaba-te pe tine. Nu le pune intrebari la care stii ca vei primi doar raspunsuri evazive, false, lipsite de vreo originalitate.

 

Eu de voi pleca, sa nu plangi. Sa-ti ascunzi tristetea intr-un borcan. Sa o inchizi acolo, asa cum faceam cu dorintele noastre. Le scriam pe foi micute si le inchideam acolo, pentru ca ne placea sa credem ca avem controlul absolut asupra lor. Copii naivi. Naivi dar atat de indragostiti..

 

Eu de voi pleca, tu sa nu ma urmezi, caci va veni timpul ca drumurile noastre sa se desparta. Nu din neputinta, nici din orgoliu, ci pentru ca ‘asa  a fost scris’. Poate ca ne-am cunoscut doar pentru a ne desparti mai tarziu, printr-un “adio” nerostit. Pentru ca asa trebuia sa fie.

 

Eu voi pleca, in curand, caci timpul nu mi-e aliat, dar am invatat sa-l accept, nu vreau sa-l inteleg. Mi-a daruit zile, luni, ani alaturi de tine, mi-a facut drept cadou cele mai frumoase clipe pe care le-a umplut de iubire, fericire si liniste. Poate ca e timpul sa le ceara inapoi. De aceea, eu trebuie sa plec. Ma vrea in alta parte. Si cine sunt eu sa ma opun?

 

Eu am plecat si te vad confuz, in urma mea. Pe aceeasi poteca veche, pe care am strabatut-o de atatea ori impreuna, acum te las cu ochii umezi. Nimeni nu primeste raspuns cand nu exista intrebarea potrivita. De aceea, imi intorc privirea si privesc in fata.

 

Promit sa te iubesc pana la capat. Promit sa am grija de tine.

Ramas bun? Nu, pe curand!  Pentru ca ne vom intalni din nou. Aici, sus ..

Published in: on 20 Mai 2012 at 19:34  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , ,

Dansand cu singuratatea.


Ce inseamna sa fii singur?

Ne naştem cu dreptul de a alege singuratatea? Ne-o impune altcineva sau pur si simplu exista indiferent de noi si alegerile noastre?

Intotdeauna am considerat ca singuratatea are o conotatie bivalenta. Pentru ca pe ea o alegem sau ne alege. Nu am privit-o vreodata ca pe ceva de care trebuie sa ma feresc. Am acceptat-o in viata mea si desi pentru unii poate parea ciudat, de multe ori mi-a fost bine s-o am alaturi. Pentru ca sunt o singuratica si ma simt bine ‘cu mine’.

Atunci cand sunt singura, pot face lucrurile care-mi plac, fara sa dau vreo explicatie. Si mai ales, atunci cand sunt singura, ma pot gandi la lucrurile ‘de facut’ in viata mea, fara sa am parte de ‘influente exterioare’.

Totusi, desi imi place singuratatea, nu ma vad traind lipsita de persoane in jurul meu, ci de personae care imi inteleg nevoia de singuratate. Stiu ca suna ciudat, probabil, ca vreau sa fiu singura, in aceeasi masura in care am nevoie sa stiu pe cineva langa mine, dar no, nu m-am inteles eu in 19 ani si ati vrea sa intelegeti voi? Nee, n-aveti de ales, deci cititi mai departe fara sa va puneti prea multe intrebari.

Singuratatea, totusi, e grea. E dificila, nemiloasa si de multe ori, schimba persoana. Pentru ca singuratatea inseamna izolare, anxietate. Singuratatea naste compromisul. Si tot ea este, uneori, o alternativa ‘sanatoasa’ in viata oricarei persoane, pentru ca prin ‘ajutorul’ ei, te poti detasa de tot ce se intampla in viata ta si poti privi in ansamblu.

Astfel, poti intelege singur si poti ‘actiona’ in functie de ceea ce ‘dicteaza’ sufletul asta, bata-l vina sa-l bata! Ca in multe belele ne mai baga.. Neintentionat, desigur.

 

Consider ca singuratatea are rolul ei. E grea, dar e si ‘necesara’. Singuratatea te poate ajuta sa devii mai puternic, iti poate folosi ca ‘balsam’ pentru suflet, cand toti cei din jur par sa se intreaca in metode care mai de care mai ciudate, pentru a-ti ‘rezolva’ problemele la care stii ca doar tu, in interiorul tau, ai solutia.

 

Eu am ales sa ‘cochetez’ cu singuratatea. Imi place sa o am langa mine, poate si din frica mea de dezamagire. Stiu ca la ea ma pot intoarce oricand. Recunosc, uneori ma simt si eu singura. Si da, de cele mai multe ori, doare. Dar in acele momente, reusesc sa raman ‘pe linia de plutire’ gandindu-ma la singurele persoane care stiu ca-mi vor fi alaturi indifferent de varsta, probleme sau bani. Si desi sunt putine, sunt cele mai importante si mai ales, cele care imi cunosc sufletul si inteleg ca am nevoie de ele, dar si de singuratate. Si-mi respecta alegerea. De aceea ii iubesc si ii respect nespus, sperand ca intr-o zi sa le pot multumi indeajuns. Insa pentru ceea ce au facut, o viata de om nu e suficienta , pentru a-I rasplati.

 

Iar tu, singuraticule, inainte sa continui asa, gandeste-te daca singuratatea e alegerea ta sau exista independent de tine. Daca tu ai ales asta, nu-ti pot cere sa renunti, dar din cand in cand, mai accepta pe cineva in viata ta. Iar daca te simti singur, intoarce-te spre persoanele care ti-au fost alaturi candva. Daca nu, indrazneste si deschide-ti putin sufletul. Trebuie sa risti si ai sa descoperi ca totusi, cine e pentru tine: te asteapta dupa colt, intr-un magazin, in celalalt capat al lumii sau in alt oras. Deschide doar ochii si ‘danseaza’ cu singuratatea.  In pasi de tango, vals sau samba, arata-I ca tu conduci, tu cunosti pasii si ea e doar ‘o partenera’. N-o lasa sa conduca dansul, nicidecum!  Permite-I sa fie doar o optiune, nu optiunea.

Multe ar mai fi de zis, insa eu ma opresc aici. Se pare ca vorbesc deja ca o babuta de 70 de ani, cand eu sunt in floarea varstei ( parca asa se spune,nu?). Asa ca, desi sunt o singuratica, am sa ies cu cineva, sau am sa sun. Pentru ca pot, vreau si voi reusi sa ma apropii de persoane. Cumva.

 

Aveti grija de voi, singuraticii mei dragi si nu uitati ca pentru fiecare dintre voi, cineva exista. Aveti grija de sufletul vostru!

Published in: on 20 Mai 2012 at 19:30  Comments (1)  
Tags: , , ,

Stii?


Stii ce o sa facem cand o sa fim iar impreuna? O sa masuram linistea si o vom imparti la doi. Ne-am opri o parte, iar pe cealalta, am daru-i-o cuiva care are un zbucium mult prea mare.

Stii ce o sa-mi placa sa spun? Ca mi-e dor de tine chiar si  atunci cand esti cu mine, pentru ca nevoia pe care o simt, de a te avea atat de aproape, probabil te-ar sufoca. Dar nu mi-ar pasa, as fi egoista. Pentru ca da, te vreau doar pentru mine.

Stii ce voi iubi cel mai mult? Chipul tau somnoros de dimineata. Il voi privi, voi rade de fericire si voi plange ca va trebui sa pleci la o anumita ora.

Stii ce voi iubi sa ascult? Suntetul pasilor tai, urcand in camera noastra. Caci ti-as recunoaste oricand mersul somnoros, de dimineata si pasii grei, seara.

Stii ce imi voi dori in fiecare zi? Sa vina noaptea mai repede, ca sa te intorci la mine. Suparat, obosit si nemancat. 🙂 Ca eu sa iti pot alunga fiecare necesitate. Eu sa te fac sa zambesti, sa-ti pui capul la mine in brate si sa te privesc mai apoi cum dormi, asa ca un copilas. Pentru ca doar eu stiu ce se ascunde in spatele imaginii de barbat. Si am sa fiu vesnic recunoscatoare pentru ca m-ai lasat sa te vad asa cum esti tu. Si nu ai omis nimic. Sau cel putin, asa imi place sa cred.

Stii care va fi activitatea mea preferata? Sa visez ‘real’, langa tine. 🙂

Stii ce imi va lipsi cel mai mult? Sa te iubesc asa ca acum: naiv, nebuneste si mai ales, inocent. Pentru ca timpul ma va invata sa iubesc ‘matur’. Insa eu vreau doar sa iti amintesti mereu de copilul care sunt. Cel care spune: te iubesc si mi-e frica. Cel care se sperie de vocea ta serioasa si care face ‘mofturi’ la 4 dimineata ca nu vrea sa inchida telefonul.

Stii ce imi voi aminti pentru totdeauna?

Dorul de tine si senzatia de ‘intreg’, pe care doar tu ai reusit sa mi-o daruiesti si pe care am asteptat-o atatia ani…

Published in: on 6 Mai 2012 at 20:58  Lasă un comentariu  
Tags: , ,

Cele 4 persoane.


Ultimele zile au fost pentru mine ca o trezire la realitate. In ultimele zile, am inceput sa apreciez mai mult ‘interiorul’ si m-am detasat de toate lucrurile superficiale, toate acele lucruri care ma legau de cotidian si de ignoranta atat de intalnita..

Mi-a fost greu sa accept ce devenisem: o persoana care isi dorea sa creada in persoanele din jur, o persoana care vroia sa le faca tuturor pe plac, din dorinta de a fi bine. Bine.. pentru cine? 🙂 Obisnuiam sa nu ‘stralucesc prea mult’, doar ca sa nu supar anumite persoane. Faceam lucrurile cu jumatati de masura, ca sa nu se simta altii neindreptatiti. Pe scurt, faceam aproape totul, raportandu-ma la cei din jur.

Ideea de a avea prietenia ideala, pentru mine nu mai exista; poate ca fiecare persoana din viata mea mi-a dezamagit, sau m-a ranit la un moment dat. Si nu spun asta ca sa ma victimizez, sunt constienta ca, poate, fara sa vreau, am ranit si eu multe persoane. Dar totusi, nu am facut ceea ce mi s-a facut mie. In schimb, dupa o perioada grea, am ales sa zambesc si sa trec peste, cu speranta ca va veni ziua in care va fi bine. Si a venit, oarecum.

Anumite probleme de sanatate, m-au facut mai constienta. M-au ‘trezit’, in sensul ca mi-au dat o palma dureroasa, care m-a facut sa ma intreb: cine sunt eu si ce vreau de fapt? Astfel, am realizat ca din dorinta mea de a ajuta, de a fi pe placul tuturor, de a nu supara, m-am abatut mult de la drumul pe care mi-l alesesem candva.

Am inceput sa apreciez mai mult lucrurile marunte si persoanele care imi erau alaturi, indiferent daca eu statefam doar in casa, in pat, fara sa fiu o companie extraordinara, ci avand mai degraba umorul unui bolnav. 🙂 Nimic placut, de altfel. Aceste persoane, care.. nu sunt atat de numeroase pe cat mi-ar fi placut, au fost langa mine. Indiferent ca eram irascibila din cauza tratamentului sau somnoroasa, sau cu tot felul de toane, imi aratau ca sunt langa mine. Imi intelegeau starea de nervozitate, ma lasau singura ori de cate ori simteam eu nevoia si nu ma intrebau absolut nimic. Pur si simplu, se interesau de mine, erau dispuse sa-mi dea orice, la orice ora si-si petreceau timpul cu mine, care eram un simplu bolnav, acasa, fara prea mult chef de ras. 🙂

Persoanele de care vorbesc acum pot fi numarate pe degetele de la o singura mana. Si probabil .. mi-ar ramane un deget liber. 🙂 Pentru ca persoanele care m-au mai sunat, pe parcursul unei saptamani, au fost cele care fie au avut nevoie sa le dau ceva, fie au vrut sa le ascult si sa le felicit pentru ceea ce au facut sau nu. Niciuna nu m-a intrebat ” Ba, esti bine?” . 🙂 Probabil erau prea ocupate cu ‘stresul cotidian’, intalniri, drame adolescentine. Dar le inteleg. La urma urmei, nu sunt nevoite sa se intereseze de starea unei persoane care le-a fost oricand alaturi, nu? 🙂

Nu scriu acum ca sa reprosez ceva.Nicidecum. Imi plac persoanele care sunt sincere si fac doar ceea ce simt. Dar sincera sa fiu, ma simt putin dezamagita, realizand cat sunt de singura, inconjurata de atat de multe persoane.

Iar celor 4 persoane, parintii, fratele si EL, nu pot decat sa le asigur un loc pentru totdeauna in sufletul meu, recunostinta vesnica si un respect nemasurabil pentru simplul fapt ca exista in viata mea.

Tuturor prietenilor mei, ma bucur sa va stiu fericiti. 🙂

Published in: on 6 Mai 2012 at 20:35  Lasă un comentariu  
Tags: , ,
%d blogeri au apreciat asta: