Chirias pe viata.


Sufletul mi-a fost o casa parasita.  O singura camera goala, cu colturile impaienjenite de plansetul surd al unor nopti mult prea singuratice.  Cele doua ferestre erau prafuite, prea mult timp trecuse de cand cineva indraznise sa isi arunce privirea inauntru.

Tu ai batut la usa. Credeam ca yala era blocata, uitata de timp, insa ai reusit sa deschizi usa singur. Ai intrat fara sa te lasi speriat de colturile care aveau un aspect sumbru si care miroseau a amintiri patate. Uitasem cum e sa las pe cineva inauntru. Nu te-ai sfiit sa te asezi pe acel scaun vechi, singura piesa de ‘mobilier’ existenta. Mi-ai spus ca locul acela are nevoie de o schimbare. Nu te-am contrazis.

Tu ai transformat locul acela intr-o camera de 5 stele. Tu ai adus lumina si caldura. Ai facut ordine. Si mai ales, ai deschis usa si nu ai inchis-o in urma ta. Pentru ca mi-ai promis ca vei ramane in preajma si nu vei lasa pe oricine inauntru. Am incredere in tine si de aceea ti-am daruit vechea cheie. M-ai privit zambind si m-ai facut sa sper. Si in acel moment, am simtit ca ceea ce pana acum fusese un loc gol, uitat, tocmai se transformase intr-o garsoniera perfecta pentru noi.

Tie iti dau actele de proprietate si vreau sa le semnezi de indata. Pentru ca tu nu poti fi un simplu chirias. Tu ai transformat acea camera goala intr-un izvor de vis, dorinta si iubire. Tu ai inlaturat panzele de amintiri patate si mi-ai pictat peretii intr-o culoare atat de vie, atat de necunoscuta pana acum …!

Iar eu? Eu voi bloca din nou yala. Pentru ca tu sa ramai pentru totdeauna acolo.

Si de vei vrea sa iesi, sa incerci cheia. De se va deschide, sa nu privesti nicicand inapoi. Sa-mi lasi amintirile patate intr-un colt si scaunul vechi in mijlocul camerei.

 

Published in: on 20 Decembrie 2012 at 2:42  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , ,

Ma doare timpul.


Cine este timpul? Ne este prieten? Sau dusman? Lui ii datorez ceea ce sunt acum? Sau din cauza lui sunt asa?

Atunci cand sunt nehotarata, cand nu stiu in ce directie ar trebui sa o iau, el ar trebui sa stea, mirat de incremenirea mea. Insa de cele mai multe ori prefera sa ma lase in urma. Nu-i pasa de slabiciune sau singuratate. Isi croieste drumul prin suflet si lasa urme adanci. Ii place sa colecteze amintiri si de cele mai multe ori nu le acopera cu uitare. Nu vrea sa le ignore. Pur si  simplu imi lasa amintirile pe pamant, pentru ca oricand sa ma intoarca spre ele.

Timpul nu se opreste. Eu am dreptul sa ma opresc, pret de o clipa, insa el pleaca de cele mai multe ori, fara mine.

Si stii de ce doare? Pentru ca mi-e inghetat de neputinta drumul catre tine.  Si fiecare pas doare ca un sfarsit de drum neinceput.  Si timpul nu se opreste, nu mi-e aliat. El continua sa sape. Continua sa-mi ia zile, luni intregi. Luni pe care eu mi le doream impreuna cu tine.

Si il simt, simt cum trece violent lasand in urma rani adanci, ce nu isi pot gasi vindecarea. Trec clipe, ore, saptamani, inabusind vise si dorinte impartite la doi.  E ca si cum as avea in mine un ceas al carui secundar se opreste la ora 1.. iar dupa cateva clipe se intoarce. Se incapataneaza sa faca din 1 sfarsitul. Si se fereste intr-un mod dureros de 2.

Nu imi e aliat, pentru ca imi ingheata drumul catre tine. Nu-mi ofera secunde de iubire, ci ore de agonie. Pentru ca minut dupa minut, imi pierd sansa de a fi acolo unde imi este locul.

Pana cand voi ajunge la ‘pasii in doi’, imi voi numara pasii din singuratate. Pentru ca fac parte din mine si la un anumit moment, voi da socoteala, pentru tot. Si atunci voi sti sa inmultesc pasii de singuratate cu clipele de iubire alaturi de tine. Iar rezultatul il voi lasa scris pe o foaie. Pentru ca timpul nu va mai avea pic de importanta.

Alaturi de tine, il voi depasi. Timpul va fi lasat in urma.

Iar pe secundarul acela il voi invata sa ajunga la 2. Pentru ca mai apoi sa-l blochez in acel loc pentru totdeauna.

Published in: on 20 Decembrie 2012 at 2:03  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , ,

Inima ei.


Ii pictezi sufletul cu promisiuni, ganduri si saruturi. Azi. Si iti place sa o privesti de dimineata, cand e lipsita de masca pe care o poarta de fata cu celelalte persoane. Pentru ca tu ii cunosti intreaga colectie si tie ti-a permis sa o vezi in universul ei. Ti-a permis sa iti atribui locul de langa ea .. si ti-a oferit totul, cu conditia sa o lasi sa te domine, macar din cand in cand.

Tu o lasi sa creada ca te poate conduce. Iti place stilul ei copilaros si totusi matur in acelasi timp de a gestiona lucrurile. Ai o pasiune secreta pentru ridul acela care abia se vede pe frunte, in momentul in care e suparata din cauza ca nu i-ai facut cafeaua de dimineata. Stii ca asta o supara, dar nu te poti abtine. Iti place sa o vezi ‘imperfecta’, pentru ca este a ta. Fiinta aceea care starneste admiratia pentru organizare, perfectiune, eleganta si inteligenta, e a ta.

Ii place sa te aiba langa ea. Ai facut-o sa aiba propriul ei loc. Pana sa te intalneasca pe tine, nu avea decat ‘treceri’. Pentru ca nu statea niciodata mai mult de o zi intr-un anume loc. Ii era frica sa se ataseze de locuri, de persoane. Fugea de amintiri si traia doar ‘clipa’. Insa alaturi de tine,  are acum un loc. Are un loc spre care se intoarce cu recunostinta seara de seara. Pentru ca este locul vostru, locul in care stie ca te va gasi pe tine. Locul in care isi poate lasa colectia de masti. Locul in care nu trebuie sa fie perfecta, nici admirata. Este locul in care isi poate arata slabiciunea, desi de cele mai multe ori evita sa o faca. Si o iubesti. De aceea, o iei in brate ori de cate ori ii citesti in privire cat ii este de greu. Nu-i nevoie sa iti impartaseasca temerile sau sa-ti arate slabiciunile, pentru ca tu o cunosti. O iei in brate si ea isi ascunde privirea in umarul tau. Tu zambesti. Esti multumit. Pentru ca ea, cea mai frumoasa, e in bratele tale iar tu ii poti fi alaturi.

Nu-ti cere niciodata nimic. Dar tu stii deja de ce are nevoie. Te iubeste in felul ei. Si inca de dimineata, iti reaminteste cine esti. Esti Acela care a reusit sa o faca sa iubeasca. Si desi te iubeste intr-un mod stangaci, stii ca e sincera. Inca invata sa iubeasca.

Si tu ai rabdare.

 

 

Published in: on 20 Decembrie 2012 at 1:33  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , ,

Stupizi in frumusetea noastra.


Suntem naivi, suntem puternici si uneori prea increzatori. Iubim mult. Dar foarte rar.

Nu cerem nimic, pur si simplu luptam pentru ceea ce este al nostru si pentru ceea ce meritam. Nu facem rau, nu ne dorim ce au ei, pur si simplu ne multumim sa ne avem unul pe celalalt.

Ne place sa ne numim ‘indragostiti’. Suntem indragostiti de ideea de iubire. Si ne place sa credem ca iubim. Ne iubim.

Speram poate prea mult la mica noastra perfectiune. Si suntem constiinciosi. Nu ne pierdem speranta.

Ne sprijinim reciproc, desi uneori el e constient de naivitatea mea, iar eu ii cunosc slabiciunile. Ei si? Cine a zis ca nu putem gresi impreuna?

Ascultam aceleasi cantece, dar ne contrazicem cand vine vorba de filme. Ei si? Eu pot fi actrita, el un scenarist. Imaginati-va povestea.

Ma lasa sa fiu copil. Imi ‘alimenteaza’ visele si nu imi intoarce niciodata spatele. Nu ma priveste de sus. Ma priveste stand in dreapta mea. Iar eu ii sunt recunoscatoare si ii dau din dulciurile mele. Dar numai uneori! 🙂

Obisnuim sa ne construim povestea in cuvinte. Apelam amandoi la o doza considerabila de siroporiseala si speranta. Adaugam si o cana plina de povesti. Garnisim cu o iubire delicioasa. Si la urma, trantim deasupra o doza de realitate. Si zambim. Ca suntem ai naibii de naivi si constienti. Si indragostiti!

Facem gesturi fara vreo explicatie.  Ma critica atunci cand sunt prea impulsiva. Ii reprosez ca nu ma lasa sa fac gesturi nebunesti. Radem impreuna. Si gasim o cale de mijloc.

Am acceptat sa pornim pe un drum necunoscut, un drum ‘condamnat’ de .. aproape toti cei din jur. Ei si? Nu-s protagonistii din povestile alea siropoase mai mereu singuri ?

Am ales sa iubim, sa ne lasam dusi de val si sa ne acceptam greselile. Am invatat sa ne iertam copilariile.

I-am invatat micile placeri nevinovate. Imi daruieste mereu dulciurile preferate. Cum sa nu-l iubesti? ❤

Riscam. Ignoram ‘normalul’ si alegem sa fim naivi, sa fim frumosi si totusi .. impreuna.

Suntem uneori stupizi, ar spune unii.

Da, om fi noi stupizi.

Dar suntem stupizi in frumusetea noastra.

Poate nu veti intelege tot ceea ce am scris eu mi sus.. Ei si? Cine a spus ca totul are un sens? 

Published in: on 9 Decembrie 2012 at 0:56  Lasă un comentariu  

Ţie, Omule ..


Ţie iti spun: Capul sus! De ce taci? De ce nu iubesti? De ce preferi sa ignori si sa te tarasti pe sub ochii tuturor? De ce urasti? De ce esti rau? De ce critici? De ce nu esti in stare sa admiri si sa apreciezi? De ce nu poti vedea calitatea, ci doar defectul? De ce nu iti ingrijesti sufletul? De ce te lasi prada ignorantei?

Tie iti spun: Ridica-ti privirea. Asculta. Invata. Ignora-ti pentru cateva clipe superficialitatea. Fii tu. Indrazneste sa speri. Viseaza. Viziteaza locurile la care nici sa te gandesti nu indrazneai. Daruieste un zambet, ofera un ‘multumesc’ si uita-te la cei pe care i-ai lasat in urma ta. Iubeste.

Tie iti spun: Nu astepta. Alege cumpatat, dar alege pentru tine. Nu astepta sa vina altcineva sa aleaga in locul tau, pentru ca n-o va face. La final, vei fi doar tu cu alegerile/greselile tale. Doar tu poti schimba ceva in viata ta. Nu o poti controla. Insa o poti face.. mai putin ‘obositoare’. Ii poti vedea partile bune. Poti iubi. Poti oferi. Poti sa accepti in viata ta persoane  pentru care tu esti totul. Poti sa fii tu. Fara frica de parerile altora.

Tie iti spun: Acum. Fii persoana care doresti sa fii. Construieste-ti visul. Nu mai spera ca se va intampla ceva, pur si simplu. Nimic nu vine fara motiv. Trebuie sa incepi sa-ti traiesti propria viata, trebuie sa fii protagonistul, ridica-te naibii de pe scaunul acela de spectator si ia-ti rolul in maini.

Tie iti spun: Lasa ura. Lasa rautatea. Lasa figurile pentru cateva minute. Lasa fardurile, lasa mastile. Fii curajos/curajoasa si iesi in lume in trening, cu fata incercanata si parul ciufulit. Indrazneste sa iti arati adevaratul chip. Zambeste-le celor care te critica, pentru ca sunt atat de naivi! Fii alaturi de cei care te indragesc si mai mult fara hainele de firma si fara chipul ‘perfect’. Indrazneste sa spui ce simti. Nu-i mai rani pe ceilalti, doar pentru ca tu nu poti sa iti depasesti limitele. Nu taia aripile celor care „zboara” deasupra ta. Admira-i. Si invata sa ‘zbori’. Spre ceea ce iti doresti.

Macar azi, adu-ti aminte ca esti om si ca esti muritor. Naivule, viata ta s-ar putea sfarsi chiar acum.

Si in cel din urma ceas, ce-ai mai putea face? Parerile de rau n-ar avea nici cea mai mica importanta.

Incepe acum. Fii tu. Fii om. Traieste. Spera. Iubeste. Crede in tine. Iar zilele nu vor mai fi nicicand la fel.

Si de va veni sfarsitul, il vei primi cu zambetul in brate. Pentru ca tu,  tu ai fost om. Ai iubit, ai sperat, ai crezut.

Pana in ultima clipa.

Published in: on 9 Decembrie 2012 at 0:10  Lasă un comentariu  

Oamenii (te) uita..


Cum ar fi daca am putea sa ne amintim lucruri pe care le-am facut inca din primul an din viata? Cum ar fi daca ne-am putea strange toate amintirile intr-un ‘album’ pe care l-am putea rasfoi oricand am simti ca ne lipseste ceva? Cum ar fi sa ne amintim toate faptele bune din viata noastra, zambetul primei iubiri, prima strangere de mana, primele minciuni, prima poveste citita, cadourile primite… intr-o secunda?

Cum ar fi daca zi de zi, te-ai putea intoarce spre ceea ce ai fost? Cum ar fi sa fii mereu  insotit de lucruile pe care le-ai facut? Cum ar fi daca Uitarea n-ar mai sta la indemana ta?

Ai fi fericit? Ai fi trist? Ai spera sa poti uita? Sau pur si simplu .. ai trai?

Ar fi atat de bine ... pentru ca daca ne-am reaminti in fiecare zi lucrurile pentru care merita sa luptam in continuare, am fi mult mai optimisti, am privi obstacolele ‘in ochi’ si nu ne-am mai furisa in vreun colt, cand lucrurile ar deveni nesigure ; pentru ca nu i-am lasa in urma pe cei care au crezut in noi si nu am renunta nicicand la persoanele pentru care simpla noastra prezenta fura un zambet de pe chipul lor; pentru ca am fi recunoscatori pentru ceea ce avem, pentru ceea ce am primit; am trai mai mult ‘in prezent’ fiind totusi constienti de tot ce inseamna trecutul; pentru ca am alege cu sufletul.

Ar fi atat de greu … pentru ca ai trai cu regretul, cu frica greselilor din trecut si cu o permanenta nesiguranta; pentru ca ai retrai din nou si din nou momentele grele, ignorand prezentul, fara sa ai vreo perspectiva asupra viitorului; pentru ca ai alege sa te inchizi in tine; pentru ca ranile pe care doar tu le cunosti nu s-ar mai vindeca vreodata, fiind ‘alimentate’ de amintirile vii ale  lui/ale ei/ ale lor ; pentru ca n-am putea trai impacati cu propria constiinta, stiind ca am renuntat la particele din noi, pentru ca am fost superficiali si pentru ca traim intr-o singuratate pe care tot noi ne-am conturat-o;  pentru ca am fi mult prea slabi ca sa mai luptam cu propriile ganduri; pentru ca am pierde lupta cu propria persoana, din cauza sentimentului de vinovatie; pentru ca nu am putea trai cu gandul ca am ranit persoane dragi; pentru ca nu am putea uita nicicand o iubire care apartine trecutului.

Ar fi usor? Ne-ar fi mai bine? Am putea oare sa traim fara sa cunoastem uitarea?

Oamenii uita. Oamenii isi ingroapa amintirile in suflet. Apeleaza la uitare, se agata de ea, insa suntem cu totii constienti ca totul face parte din noi. Uitam. Zi dupa zi. Oameni, lucruri, locuri.. Sau poate doar le acoperim cu ignorare? Daca preferam sa inchidem ochii in fata lor? Oare preferam sa le ignoram existenta? Sunt in continuare in noi? Sau .. in mod inconstient, ne lasam condusi de amintirea pe care o purtam in suflet?

Oamenii te uita. Oamenii isi aleg momentul potrivit pentru ei, profita, dupa care te ‘ascund’ in suflet. Inchid ochii in fata ta. De ce? De rusine? Din orgoliu? Sau pentru ca nu au taria de a te privi in ochi? Pentru ca se simt vinovati? Vinovati ca n-au luptat sa te tina in prezentul lor? Sau pentru ca te-au uitat intr-un colt din suflet?

Cu totii uitam. Cu totii renuntam. Cu totii alegem sa inchidem uneori ochii

De ce? 

Published in: on 8 Decembrie 2012 at 23:46  Comments (2)  
%d blogeri au apreciat asta: