Lupta.


CERERE GUEES: „Lupt pentru tine”

Am devenit un luptător profesionist. Sunt printre singurii care au început să colecționeze victorii fără vreo înfrângere. Pe majoritatea îi fac de obicei K.O. încă din primele minute, însă cu alții e mai greu, pentru că îmi ia zile și chiar săptămâni să-i pun la pământ, dar într-un final reușesc. Destul de bine, aș zice. Și de m-ai vedea, ai fi foarte mândră de mine. Dar refuz să îți povestesc prin ceea ce trec, tu nu trebuie să știi despre luptele pe care eu le duc zi după zi. Nu tu. Tu trebuie să fii protejată de tot.

Mă lupt cu timpul. Refuz să îi recunosc superioritatea și nu-l las să-mi ia clipele petrecute cu tine. Îi repet permanent că nu poate ieși învingător, pentru că eu lupt pentru tine, pentru secundele petrecute împreună și nu-mi pasă cât sunt nevoit să aștept pentru asta. Lupt ca să îi arăt că indiferent cât de mult se încăpățânează să treacă cu repeziciune, sentimentele noastre sunt aceleași și nu are puterea de a le modifica.

Mă lupt cu neputința. Refuz să mă văd înfrânt de neputința de a te vedea zi după zi. Nu o las să îmi sădească în sulflet resemnarea și regretul. De fiecare dată crede că mă poate învinge, însă in sufletul meu nu e loc de ea, așa că lupt, lupt până în ultimul minut, pentru ca victoria să fie de partea noastră.

Mă lupt cu oamenii. Îi știi, acei oameni răi care afirmă că nu suntem potriviți unul pentru celălalt, acei oameni care vor să ne vadă despărțiți și ar face orice pentru ca noi să nu ne mai intersectăm vreodată. Lupt împotriva lor cu o îndârjire ieșită din comun pentru că ei sunt slabi, nu știu ce simțim noi și nici n-ar avea cum. Sunt oameni goi, superficiali, oameni care nu iubesc. Sunt oameni răutăcioși, lipsiți de viață, pentru care dragostea nu e decât un alt lucru lipsit de importanță. Și de fiecare dată i-am învins, pentru că te am pe tine. Mi-ai dat putere să lupt și să le arăt cum suntem noi și mai ales, de ce suntem atât de puternici.

Și de cele mai multe ori …mă lupt cu tine. 🙂 Pentru că uneori ești atât de căpoasă și nesigură în forțele tale, încât nu mai știu ce ar trebui să-ți spun. Cum ar trebui să procedez pentru ca tu să te vezi prin ochii mei? Pentru că îti admir naivitatea și puterea de a trece peste obstacole, frumusețea, inteligența și mai ales.. iubesc modul în care mă iubești și modul în care mă simt când sunt cu tine. Mă lupt cu slăbiciunile tale, cu temerile tale, pentru a-ți arăta cât ești de importantă pentru mine și pentru cei din jur.

Mă lupt permanent cu tot ceea ce stă între noi. Tu îmi dai puterea de a-i învinge pentru ca în final, să avem parte de ceea ce merităm. Și știu că merităm totul, pentru că doua persoane care se iubesc așa cum ne iubim noi, au dreptul să aibă tot ceea ce își doresc.

Însă până atunci, mai trebuie să lupt puțin: cu oamenii, cu mine, cu tine.. Promite-mi doar că vei sta lângă mine. Lasă-mă să câștig toate confruntările pentru ca la final, să putem fi împreuna. Lupt pentru tine!

Promite-mi doar că vei rămâne lângă mine, chiar și după prima înfrângere..

Image

Anunțuri

Durere+suflet=OM?[ CERERE OANA]


CERERE OANA: ” Eu as dori daca se poate…”Durerea, sufletul, omul”.

Suntem mai buni? Suntem mai conștienți de ceea ce avem?  Prețuim suficient clipele petrecute împreună cu persoanele pentru care am fi dispuse să renunțăm la tot? Oferim la timp ceea ce primim? Arătăm recunoștință pentru căldura unor cuvinte primite? Iubim îndeajuns timpul? Suntem oricând pregătiți să alegem adevărul? Ne ferim de superficialitate?

La toate aceste întrebări există un singur răspuns: NU. Un răspuns format din două litere, aparent lipsit de vreo importanță pentru marea majoritate, dar care definește un adevăr pe care oricât am vrea, nu putem să-l acoperim cu vreo pătură sau pe care l-am putea îngropa în vreun colț de pămant.

Și acest NU ni se citește pe chip. Pentru că suferim, zi după zi. În mod conștient sau nu. Suferim pentru ceea ce nu avem, tânjim după lucruri fără să apreciem puținul primit; uităm să dăm înapoi ceea ce primim, afirmând că suntem singurii din univers care contează, care merită totul; nu apreciem suficient acele cuvinte mărunte pe care le primim fără vreo urmă de interes din partea persoanelor din jurul nostru; preferăm să fugim de iubire și de adevăr și de cele mai multe ori alegem să ne ascundem sub o lașitate jalnică, acoperită de superficialitate.

N-avem timp, n-avem bani, n-avem dragoste, n-avem prieteni, n-avem suficient. Permanent ne plângem de lipsa unui lucru, fără să apreciem măcar o secundă, ceea ce deja am primit. Uităm de lucrurile simple, le privim ca și cum le-am merita dintotdeauna și nu arătăm recunoștință față de cei care aleg să fie în viața noastră necondiționat și fără pic de interes.

Nu e ușor pentru nimeni. Viața nu înseamnă doar zâmbet și iubire. Viața îti arată întotdeauna lipsuri, minciuni, superficialitate, răutate, lipsa dragostei și multe alte lucruri greu de imaginat. Viața nu e o luptă a celor slabi. Viața e ca o arenă pentru cei puternici. Și acum îmi vin în minte niște cuvinte pe care le-am primit de la tatăl meu: Puternic nu este cel care nu are probleme, ci cel care știe să le depășească. 

Ne cerem să fim puternici. Uneori ne refuzăm dreptul de a ne plânge preț de o clipă neputința. Suntem nevoiți să mergem mai departe, indiferent de numărul bucăților în care s-a impăștiat sufletul nostru. Trebuie să ne ridicam și să continuăm. Trebuie să luptăm,   într-o junglă care a uitat de mult ce înseamnă onestitatea, bunătatea sau prietenia.

Și uneori e al naibii de greu. Pentru că nu poți decât să plângi în pumni și să te ridici, lovitură după lovitura. Uneori avem tendința de a crede că alții au fost mai norocoși, primind totul. Dar niciodata nu putem ști ce planuri a pregatit Cineva pentru noi. Durerea face parte din viață. Și cel care poate afirma că nu a suferit vreodată, probabil a crescut într-un glob de cristal care foarte curând se va sparge. Durerea are rolul ei. Durerea te aduce mai aproape de realitate, durerea ne maturizează și ne face să conștientizăm adevăratul sens al vieții.Durerea ne curăță sufletul de sentimente inutile și ne învață adevăratul sens al puterii de a iubi, de a oferi și mai ales, de a simți. Durerea ne ambiționează să luptăm pentru ceea ce considerăm că ni se cuvine și mai ales, durerea ne ajută de cele mai multe ori să devenim persoane puternice, ne învață să fim oameni în adevăratul sens al cuvântului. Pentru că un om care a cunoscut durerea, știe în ce se măsoară fericirea și iubirea: apreciază ajutorul necondiționat și susține adevărul, departe de ipocrizia caracteristică vremurilor noastre.

Nu pot spune decât că trebuie să luptăm. Luptăm pentru a depăși durerea, luptăm pentru a învăța, luptăm pentru a deveni mai buni.. și în final, luptăm pentru a supraviețui într-o junglă marcată de multe lipsuri.

Pentru că în final, lupta e singura armă împotriva durerii.

LUPTĂ! 

CU DRAG, PENTRU OANA! :*Image

Published in: on 15 Februarie 2013 at 20:05  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , ,

Toate se întorc de unde au plecat: din suflet. [CERERE RALUCA]


4486666363_7fd7817d4d_b

Ne preocupăm atât de mult de lucrurile mărunte.. încât uităm cine suntem.

Devenim atât de superficiali, încât, după un timp, nu ne mai recunoaștem. În zadar, luptăm pentru ceva ce ni se pare că ne aparține, fără să realizăm că, de fapt, pierdem frânturi din noi, frânturi care niciodată nu vor mai putea forma  un întreg perfect.

Alergăm după cât mai multe lucruri materiale, definim frumusețea în lucruri plastice și ne limităm sufletul la trăiri superficiale. Alegem calea ușoară, fugim de sentimente și ne resemnăm la o existență marcată strict de marca genții sau marimea portofelului.

Uităm să iubim, uităm să oferim timp propriului suflet. Alegem să-l îngropăm în figuri, neputință și lașitate. Devenim prea slabi pentru a recunoaște că suntem oameni și că ar trebui să luptăm pentru suflet. În shimb, alegem să ne raportăm la nimicuri, ignorându-ne sentimentele, sau mai bine zis, orientându-le după portofel, frumusețe plasticată sau popularitate.

Și după ce facem toate aceste alegeri, ne întrebăm de ce suntem triști, nemulțumiți. Pentru că în viziunea noastră le avem pe toate. Dar totuși, nimic nu pare să umple golul care s-a tot adâncit în timp ce tu vânai ca un bezmetic lucruri nefolositoare și lipsite de importanță, doar pentru a fi în ton cu lumea.

Te trezești singur și trist. Sau realizezi că te afli lângă o persoană care nu e cu tine decât pentru un beneficiu. O persoană care te face să te simți mai singur ca niciodată, o persoană care își vede propriul interes, în timp ce tu ajungi să tânjești după un gram de atenție.
Cum aș putea numi asta? Naivitate? Alegeri greșite?

Greșim. Zi după zi, greșim într-un mod copilăresc și totuși din orgoliu nu vrem să recunoaștem. Refuzăm să acceptăm faptul că am pornit pe un drum greșit și astfel, continuăm să mergem înainte și să facem greșeli în urma cărora ne pierdem părți din suflet și devenim niște roboți. Pentru că la finalul acestui drum, ajungem să nu mai simțim nimic altceva în afară de mânie, remușcare și dezamăgire. Ajungem niște ființe goale, invizibile.

Abia în acele momente realizăm că, de fapt, lucrurile de care am avut nevoie s-au aflat întotdeauna în noi și în persoanele care ne înconjurăm.  Abia la final realizăm că toate se întorc de unde au plecat: din suflet. Și toate alegerile făcute până în acel moment n-au fost decât un șir de greșeli puerile ..

Tu alegi pentru suflet? Sau te dai după așa-zisul trend?

Fă o schimbare în viața ta. Începând de azi. Lasă superficialitatea pentru mai târziu …

CU DRAG,  PENTRU RALUCA ! :*

 

Published in: on 13 Februarie 2013 at 22:09  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , ,

Iubim suferind..? Sau suferim iubind? [ Cererea lui EDUARD ]


[Eduard Stefan Grigoriciuc: „Nu poti iubi cu zambetul pe buze.. Iubesti numai plangand. Astfel uzi floarea dragostei si ea creste..” ]

Putem iubi, oare, fara sa simtim gustul deziluziei, tristetii, suferintei?

A iubit cineva vreodata in mod nesabuit, fara urma de regret, primind inapoi doar iubire?

Pretuim indeajung iubirea fara a cunoaste suferinta?

Sunt intrebari la care uneori gasim  un raspuns, alteori preferam sa ascundem intrebarile intr-un vreun colt uitat, de frica raspunsurilor .. Insa cu totii primim la un moment dat, fie ca vrem sau nu, un raspuns menit sa ne transforme viata .. Pentru ca iubind, nu vom mai fi nicicand aceleasi persoane. Iubind, facem cunostinta cu gelozia, speranta, regretul, sau chiar ..ura.  O persoana care iubeste e o persoana care a vazut ‘dincolo’ .

Si totusi, nu putem iubi zambind? De cele mai multe ori tindem sa tratam sentimentul si chiar persoana de langa noi ca si cum ar fi ceva .. profan, o entitate oarecare, simpla. Oare suferinta apare ca o ‘trezire’ la realitate? De ce abia dupa ce suferim pretuim valoarea unui lucru?

Putem iubi doar prin suferinta? Sau putem iubi curat si fara regret abia dupa ce am observat locul gol de langa noi?

De ce e nevoie sa pierdem pentru a aprecia?

Pentru ca suntem oameni si traim cu o permanenta idee ca ni se cuvine totul: dragostea, recunostinta, respectul. Pe toate le cerem, le revendicam, fara sa fim constienti daca suntem sau nu capabili sa le primim in viata noastra.

Oamenii cu adevarat frumosi sunt cei care au suferit, cei care au cunoscut necunoscutul si care au privit in ochi durerea fara margini. Ei sunt frumosi, pentru ca stiu sa aprecieze ceea ce e ferit de ochii lumii, ei stiu sa ofere neconditionat si apreciaza chiar si cele mai mici clipe de iubire.  Oamenii care au suferit iubind poarta insemnele unui sentiment sfasietor de frumos, pe care l-au lasat in urma. Pentru ca ei au cunoscut suferinta prin iubire. Si poate ca iubesc suferind, insa o fac intr-un mod sublim, departe de superficialitate si mai ales, departe de ochii celor care inca mai trateaza iubirea ca pe un lucru profan..

Published in: on 17 Ianuarie 2013 at 15:55  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , ,

[ Cererea lui Roberto]


Subiect: ” As dori o postare pe tema “Ai fost si ai ramas doar o amintire”  ”  [Roberto] 

N-am crezut vreodata ca voi ajunge sa ma agat de o fila din trecut. Am tot inghesuit mii si mii de cuvinte, pe o coala ce deja purta semnele unui timp mult prea grabit si care uitase ca mai existam. Stii? Timpul uitase de po vestea noastra. De accea, eu imi lasam cate un gand, cate un sentiment, pe acea foaie ingalbenita, sperand ca vom primi inca una. Stii, eu speram sa putem scrie macar o carte impreuna, desi pana la urma, nu ne-a ramas decat o coala ingalbenita.

Mi-ai oferit un coltisor, doar al meu. Mi-ai permis sa-l invadez ca un copil naiv si nu m-ai certat pentru felul meu zapacit de-a fi. Ai avut rabdare, m-ai lasat sa cresc fiind acelasi. Nu mi-ai reprosat vreodata ca te tin prea strans de mana cand ne plimbam prin locuri necunoscute si m-ai lasat sa te apar de ochii din jur. Iti placea posesivitatea mea, pentru ca stii ca eram asa, pentru ca te iubeam. Iti placea sa simti ca ai un loc al tau, locul de langa mine. Si iti placea siguranta cu care te priveam. Pentru ca aveai nevoie de ceva real, ceva stabil.

Si totusi, intr-o zi, am decis amandoi ca nu ne vom termina romanul, n-am mai fost in stare sa scriem nici macar o jumatate de pagina.. Tu mi-ai reprosat ca ideile mele nu sunt originale, eu ti-am invinuit stilul prea copilaresc si iata-ne azi: doi indivizi simpli, cu o jumatate de pagina ingalbenita in mana, intr-o gara prafuita si lipsita de vreun colt de mister.

Te privesc de dincolo de peron si pare ca nu te mai recunosc. Tu nu iti mai aduci aminte de cel care ti-a umplut pagina aceea goala de sentimente, vise si ganduri. Eu am uitat serile acelea de demult in  care parea ca vom ramane mereu de mana, mereu naivi si aceiasi actori intr-o poveste pe care zi dupa zi speram sa o ducem la bun sfarsit .. dupa ani si ani de cuvinte.

M-am uitat pentru ultima oara la tine, inainte sa ma urc in trenul ce avea sa ma duca departe de  povestea mea. Imi zambeai. Si abia atunci am inteles ca noua nu ne-a fost dat nicicand sa scriem o poveste. Noi am fost actorii unei alte povesti, de nimeni stiuta. Dar am plecat cu sufletul impacat, pentru ca am stiut ca ne vom reintalni candva. Iar cand tu imi vei aduce jumatatea ta de pagina, eu o voi aduce pe a mea. Si macar pret de o secunda, vom forma un intreg doar de noi stiut: povestea scrisa pe o fila uitata de timp.

N-avem nevoie de un roman intreg, n-avem nevoie nici macar de foi. Avem nevoie sa stim ca macar o data in viata, am fost iubiti de cineva.  Acel cineva care acum se transforma intr-o amintire simpla. Dar atat de plina de necunoscut..!

Ai fost si ai ramas o amintire.

Cu drag, pentru Roberto! 

Published in: on 17 Ianuarie 2013 at 15:34  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , ,

De astazi..plec. [ Cererea lui DANIEL ]


SUBIECT: ” Calatorie. Departe. Pe alt continent. La 15000 de km departare de casa. „

[ DANIEL POPOVICI] 

 Priveste-ma cum plec.  Pentru ca azi, aleg sa las totul in urma. Azi simt ca timpul mi-a expirat si e vremea sa aleg un alt drum. Un drum poate mai greu, dar pe care dupa mult timp, l-am gasit. 

E un drum care nu poarta urmele altor pasi, e un drum nou pe care aleg sa-l strabat cu mintea si mai ales cu trupul. Pentru ca azi simt ca vreau altceva, azi locul meu e ‘acolo’.

Nu-mi condamna alegerea. Doar pentru ca tu poti ‘prinde radacini’ si iti poti lasa urmele adanci in pamant, nu inseamna ca eu sunt nevoit sa adopt aceeasi ‘tactica’. Eu simt nevoia sa renasc, simt ca merit un alt inceput. M-am saturat sa-mi tot scriu aceeasi poveste. M-am saturat sa cunosc deja finalul si sa-mi repet zi dupa zi aceleasi replici.

De azi, am ales sa fiu altul. Si nu pentru tine, sau pentru altii. Am ales sa fiu altul pentru ca vreau sa cunosc, vreau sa descopar si mai ales, vreau sa-mi cunosc limitele. Vreau sa plec nu din neputinta sau orgoliu, ci pentru ca simt ca pot face mai mult.

Vreau sa vad lumea de dincolo de ‘acasa’. Imi doresc sa-mi las amprenta asupra unui loc ce nu a purtat nicicand urma pasilor cunoscutilor mei. Vreau un loc doar al meu, pe care sa-l impart cu 1.000.000 de straini. Pentru ca desi ei nu ma cunosc, imi inteleg nevoia de libertate, setea de noutate si ambitia de a fi intr-un alt loc.

Voi lasa in urma mea tot ceea ce ma leaga de acest loc. Voi incerca sa imi inchid amintirile intr-o cutie, imi voi desena pe o coala de hartie noi sperante si mai ales, imi voi curata sufletul si voi astepta ca el sa fie pictat de noi emotii si aventuri.

Si doar pentru ca plec, sa nu crezi ca ma simt invins. Am ales sa fac asta pentru ca merit, vreau si pot.

De azi, cuvantul ‘casa’ va fi doar un alt substantiv oarecare, pentru ca locul in care voi ajunge va insemna locul in care am renascut.

Noua mea casa.

CU DRAG , PENTRU DANIEL! :*

Published in: on 4 Septembrie 2012 at 15:22  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , ,
%d blogeri au apreciat asta: