Odată, am iubit un om…


Odată, am iubit. Un om frumos, un om nebun de viață și însetat de liniște. Un om agitat. Un om frumos în imperfecțiunea sa de muritor, mărginit de curajul unei frici mult prea profunde.

Odată, am iubit cu mintea. Și cu sufletul. Mi-am pus inima in pumnul său și el a avut grijă. Mi-a spus că își dorește totul alături de mine, iar eu i-am spus că e naiv. Nu l-am crezut și i-am sărutat fruntea. A zâmbit doar și mi-a spus că voi înțelege mai târziu. Prea târziu, aș spune eu acum ..

Odată, un om nebun mi-a făcut viața mai frumoasă. M-a făcut să-i iubesc defectele și mi-a dăruit vise. Nu mi-a cerut nimic în schimb, poate doar liniște. Și am stat alături de el, fără să-i cer cuvinte. Pentru că i-am înțeles dorința de a mă avea în liniștea lui.

Sufletul mi-a zâmbit. Știam că atunci, în acel moment, aveam totul. Și parcă vroiam din ce în ce mai mult. De data asta, eu îmi doream totul, fără să știu că lângă mine aveam persoana care deja reprezenta tot ce aveam nevoie ..

Odată, am iubit un om. Sincer. Am iubit ca un copil. Am iubit însetată de iubire, însetată de frumos și de siguranță. Am iubit ca și cum totul ar fi depins de acel moment. De acea perioadă. Am iubit fără să mă uit în urmă, am renunțat la regrete și nu mi-a păsat de amintiri.

Odată, am iubit un om. . . Și încă mai iubesc, ca și cum timpul n-ar fi trecut, ca și cum cuvintele n-ar fi fost brăzdate de maturitate.. ca și cum încă sunt un copil…

tumblr_lr362bxy0d1qks1m4o1_500

Anunțuri
Published in: on 29 Martie 2013 at 22:15  Comments (4)  
Tags: , , , , , , , ,

Eu îţi dau furtună…


De o noapte tot te privesc şi ochii mi-au obosit de-atâta  vină.. Şi-mi privesc neputinţa cu ochii închişi, aşteptându-ţi glasul de dimineaţă. Pentru că mi-e dor de tine.

Tu mi-ai promis soare, o rază mi-ai pus pe buze şi mi-ai zâmbit, nu m-ai lăsat sa ripostez. Mi-ai luat apoi mâna şi ai pus-o în dreptul inimii tale. Ai vrut sa îţi simt concertul bătăilor şotioase care mi-au înroşit obrajii.

Tu mi-ai făcut cadou liniştea. Chiar din prima zi în care mi-ai oferit ocazia de a mă simţi iubită. Iar eu am acceptat cadoul fără să pun întrebări, aşa cum fac de obicei. Doar mi-ai zâmbit şi am ştiut că e bine. E atât de bine cu tine!

Tu mi-ai arătat luna în acea seară în care străzile erau pustii, vremea mult prea rece, iar oamenii mult prea ocupaţi cu lucrurile mărunte. Am ieşit împreună în stradă. Ştiai că sunt tristă. N-a fost nevoie să îţi spun ceva. M-ai luat în braţe şi mi-ai spus doar atât:  „Eşti cu mine. Va fi bine.” Şi cel putin pentru moment, aşa a fost. Pentru că tu ai înţeles, fără cuvinte. Tu mă iubeşti fără cuvinte.

Dar eu? Eu ce îţi pot oferi?

Eu îţi dau furtună. O ploaie de dragoste, un fulger de incredere, tunete de fericire şi un vânt de linişte. Eu sunt acolo unde e furtuna. Pentru că iubesc altfel. Pentru că aleg sa rup normele cotidianului şi mai ales, pentru că te iubesc.Şi te iubesc într-un mod violent, agitat şi în acelaşi timp, profund. Pentru ca m-ai ales, ştiind că nu vei avea alături raze de soare. Tu ai ales furtuna. Si într-un mod ciudat, ne completăm atât de armonios..!

Cântă-mi iubirea în raze de soare! Îţi voi fredona necunoscutul in armonia ploii de furtună…

Published in: on 19 Ianuarie 2013 at 23:52  Comments (2)  

Chirias pe viata.


Sufletul mi-a fost o casa parasita.  O singura camera goala, cu colturile impaienjenite de plansetul surd al unor nopti mult prea singuratice.  Cele doua ferestre erau prafuite, prea mult timp trecuse de cand cineva indraznise sa isi arunce privirea inauntru.

Tu ai batut la usa. Credeam ca yala era blocata, uitata de timp, insa ai reusit sa deschizi usa singur. Ai intrat fara sa te lasi speriat de colturile care aveau un aspect sumbru si care miroseau a amintiri patate. Uitasem cum e sa las pe cineva inauntru. Nu te-ai sfiit sa te asezi pe acel scaun vechi, singura piesa de ‘mobilier’ existenta. Mi-ai spus ca locul acela are nevoie de o schimbare. Nu te-am contrazis.

Tu ai transformat locul acela intr-o camera de 5 stele. Tu ai adus lumina si caldura. Ai facut ordine. Si mai ales, ai deschis usa si nu ai inchis-o in urma ta. Pentru ca mi-ai promis ca vei ramane in preajma si nu vei lasa pe oricine inauntru. Am incredere in tine si de aceea ti-am daruit vechea cheie. M-ai privit zambind si m-ai facut sa sper. Si in acel moment, am simtit ca ceea ce pana acum fusese un loc gol, uitat, tocmai se transformase intr-o garsoniera perfecta pentru noi.

Tie iti dau actele de proprietate si vreau sa le semnezi de indata. Pentru ca tu nu poti fi un simplu chirias. Tu ai transformat acea camera goala intr-un izvor de vis, dorinta si iubire. Tu ai inlaturat panzele de amintiri patate si mi-ai pictat peretii intr-o culoare atat de vie, atat de necunoscuta pana acum …!

Iar eu? Eu voi bloca din nou yala. Pentru ca tu sa ramai pentru totdeauna acolo.

Si de vei vrea sa iesi, sa incerci cheia. De se va deschide, sa nu privesti nicicand inapoi. Sa-mi lasi amintirile patate intr-un colt si scaunul vechi in mijlocul camerei.

 

Published in: on 20 Decembrie 2012 at 2:42  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , ,

Stupizi in frumusetea noastra.


Suntem naivi, suntem puternici si uneori prea increzatori. Iubim mult. Dar foarte rar.

Nu cerem nimic, pur si simplu luptam pentru ceea ce este al nostru si pentru ceea ce meritam. Nu facem rau, nu ne dorim ce au ei, pur si simplu ne multumim sa ne avem unul pe celalalt.

Ne place sa ne numim ‘indragostiti’. Suntem indragostiti de ideea de iubire. Si ne place sa credem ca iubim. Ne iubim.

Speram poate prea mult la mica noastra perfectiune. Si suntem constiinciosi. Nu ne pierdem speranta.

Ne sprijinim reciproc, desi uneori el e constient de naivitatea mea, iar eu ii cunosc slabiciunile. Ei si? Cine a zis ca nu putem gresi impreuna?

Ascultam aceleasi cantece, dar ne contrazicem cand vine vorba de filme. Ei si? Eu pot fi actrita, el un scenarist. Imaginati-va povestea.

Ma lasa sa fiu copil. Imi ‘alimenteaza’ visele si nu imi intoarce niciodata spatele. Nu ma priveste de sus. Ma priveste stand in dreapta mea. Iar eu ii sunt recunoscatoare si ii dau din dulciurile mele. Dar numai uneori! 🙂

Obisnuim sa ne construim povestea in cuvinte. Apelam amandoi la o doza considerabila de siroporiseala si speranta. Adaugam si o cana plina de povesti. Garnisim cu o iubire delicioasa. Si la urma, trantim deasupra o doza de realitate. Si zambim. Ca suntem ai naibii de naivi si constienti. Si indragostiti!

Facem gesturi fara vreo explicatie.  Ma critica atunci cand sunt prea impulsiva. Ii reprosez ca nu ma lasa sa fac gesturi nebunesti. Radem impreuna. Si gasim o cale de mijloc.

Am acceptat sa pornim pe un drum necunoscut, un drum ‘condamnat’ de .. aproape toti cei din jur. Ei si? Nu-s protagonistii din povestile alea siropoase mai mereu singuri ?

Am ales sa iubim, sa ne lasam dusi de val si sa ne acceptam greselile. Am invatat sa ne iertam copilariile.

I-am invatat micile placeri nevinovate. Imi daruieste mereu dulciurile preferate. Cum sa nu-l iubesti? ❤

Riscam. Ignoram ‘normalul’ si alegem sa fim naivi, sa fim frumosi si totusi .. impreuna.

Suntem uneori stupizi, ar spune unii.

Da, om fi noi stupizi.

Dar suntem stupizi in frumusetea noastra.

Poate nu veti intelege tot ceea ce am scris eu mi sus.. Ei si? Cine a spus ca totul are un sens? 

Published in: on 9 Decembrie 2012 at 0:56  Lasă un comentariu  

Ai sa intelegi..?


Niciodata nu am fost dispusa sa-mi impart sufletul cu persoanele din jur. Pentru ca ceea ce simteam era menit sa ramana in mine. Trebuia sa se reflecte in mine si in ceea ce gandeam. Pana cand a aparut acel cineva. Acel cineva in care mi-am oglindit sufletul si in care mi-am pus toata fericirea, recunostinta, increderea si mai ales .. speranta. Pentru ca am sperat ca in acel moment, voi deveni altcineva, speram sa devin persoana care va purta pentru totdeauna ‘urma’. 🙂  Persoana careia i se va citi pe chip implinirea si dorinta de a fi impreuna cu persoana alaturi de care isi formeaza intregul.

Nu iti cer tie sa imi intelegi ‘actiunile’ si nici macar nu caut sa imi accepti gandurile mult prea puerile uneori si excesiv de ‘prapastioase’ in alte momente. Pentru ca eu am ales sa fiu altfel, am ales sa ies din multime si sa-mi inving temerile de a iubi si de a fi iubita.

Ma critici atat de des ca lupt. Dar cum ai putea oare tu, o simpla fiinta, sa ma intelegi pe mine, cea care e dispusa sa-si puna sufletul, temerile si gandurile in fata unei singure persoane? Tu, cel care fugi de sentimente; tu, cel care nu este suficient de puternic incat sa lupte pentru ceea ce isi doreste, imi poti reprosa ca lupt pentru ceva in care cred si de care ma agat cu toate petalele de suflet?

Imi reprosezi ca ‘ma las in voia visului’, ca nu ma ancorez in realitate si privesc mult prea oniric totul. Dar nu tocmai visul ne poate face viata mult mai frumoasa? De ce sa ne ancoram intr-o realitate care ne este total impotriva? Ce mi-ar oferi mie realitatea, in raport cu visul, care ma ajuta sa-mi conturez propria poveste? De ce sa renunt la speranta, in favoarea adevarului? Refuz sa merg in genunchi, la fel ca tine. Refuz sa dau capul jos si sa accept orice primesc. Pentru ca eu am puterea sa spun din tot sufletul: Vreau altceva! Merit altceva! Pe cand tu ce faci? Ma privesti dintr-un colt si ma arati cu degetul, pentru ca eu am avut curajul sa ‘ies afara’. Pe cand tu stai in genunchi si te uiti in jur. Intr-o incapere simpla. Si nu lasi pe nimeni sa vina langa tine, pentru ca ..ti-e frica. Si nu esti suficient de puternic incat sa recunosti ca ai nevoie de ‘acel cineva’ pentru a putea iesi ‘afara’, pentru a-ti afirma cele mai nebanuite dorinte. Si alegi intunericul, alegi sa te ascunzi in spatele acelei atitudini de ‘persoana rationala’ dar care in realitate este ingrozita de ideea de a fi altfel, ingrozita de ideea de a lupta pentru propriul suflet. Si e trist.

Niciodata n-ai sa poti intelege de ce aleg sa fac toate aceste lucruri, pentru ca tie cuvantul ‘iubire’ nu iti spune decat ‘suferinta’; cuvantul ‘suflet’ te face sa te gandesti la ‘pustietate’, iar sintagma ‘fiinta iubita’ iti trezeste sentimente de frica, nesiguranta. Naivule.

Inca nu ai inteles ca in doi, puterea e nemarginita. Si doar iubind, vei fi capabil sa te ridici deasupra.

Dar nu ma asculti..si continui sa fii aceeasi fiinta simpla, speriata de propria umbra si pentru care iubirea nu e decat visul unei nopti de vara. Un vis mult prea puternic pentru lasitatea ta si mult prea departe, pentru ca tu sa-l poti atinge. Pentru ca stii?

Pentru a-l atinge, ar fi nevoie ca tu sa-ti parasesti micul univers. Si ar fi nevoie sa mergi cu privirea inainte. Pe cand tu alegi sa mergi in genunchi, privind in jos, spre locul in care candva te vei intoarce si care nu va marca decat atat:  locul unui om mult prea speriat ca sa iubeasca. 

 

Published in: on 25 Noiembrie 2012 at 20:40  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , ,

9 (ANI?)


Au trecut 9 luni. 9 luni de cand am devenit o alta persoana, 9 luni de cand m-am indragostit de cel care avea sa-mi schimbe viata pentru totdeauna. 🙂

S-au intamplat atat de multe de atunci..si parca..mult prea putine. Pentru ca vreau mai mult. Vreau totul, cu tine. E ceva gresit?

Vreau sa faci parte din viata mea si vreau sa reduc totul la doi. Si nu mi-e frica de consecinte. Pentru ca stiu ca indiferent ce se va intampla, tu vei fi in dreapta mea. Ma vei lua de mana si voi sti ca nu sunt singura, voi sti ca cineva exista pentru mine. Doar pentru mine.

E greu sa spun prin niste cuvinte tot ce simt, e cliseic si poate pueril.

Stiu doar ca sunt fericita. Fericita pentru ca te am, fericita pentru ca te-am intalnit, fericita pentru ca ti-am daruit tie sufletul meu; fericita pentru ca existi si ai ales sa faci parte din viata mea. Si stii pentru ce mai sunt fericita? Pentru ca ma iubesti si ma faci sa ma simt frumoasa.. zi dupa zi.

In continuare ..n-as vrea decat sa-ti multumesc, pentru ca ai fost mereu acolo, chiar si cand nu meritam ..aproape deloc. Si iti multumesc pentru ca mi-ai iertat naivitatea si nu m-ai lasat sa cad. Mereu mi-ai spus sa lupt, pentru ca esti chiar langa mine. Si ai fost ..

Sper ca aceste 9 luni sa se transforme  in ani. Multi multi ani. Alaturi de tine. Pentru ca impreuna sa putem face toate acele lucruri pe care ni le-am dorit si sper sa ajungem pana la simbolul acela albastru.. 🙂 Pentru ca meritam..

Stiu ca legatura noastra e puternica, indiferent de oameni, situatii sau evenimente neprevazute. Pentru ca te iubesc. Pentru ca ma iubesti. Si pentru ca impreuna am invins pana si negrul …

La multi ani impreuna, dragul meu!

Cu drag, pentru sufletul meu. ( Sarcastic, asa cum e el :-” :*)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Published in: on 16 Noiembrie 2012 at 0:51  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , ,
%d blogeri au apreciat asta: