Colecționar de amintiri

Te poți lupta cu timpul? Poți primi zile în plus? Poți trișa și poți opri anii din a trece? Poți face ceva, orice, pentru ca să revină trecutul? Îl poți schimba?

Nu, nu poți. Oricât ai fi de hotărât și de ambițios, nu poți. De ce ți-e frică de trecut? De ce ai vrea să schimbi ceva ce deja face parte din tine?

Tot ceea ce facem azi, se transformă în amintire. Indiferent că e vorba de o melodie ascultată, un buchet de flori primit la timp, o notă bună sau o călătorie la care visai de mult. Toate se transformă în clipă trecută.Și de cele mai multe ori, facem greșeala de a ne opri în fața unei amintiri, ca și cum timpul nu ar mai trece pe lângă noi. Zi după zi, colecționăm amintiri, pe care le ascundem în suflet. Unele sunt îngropate adânc, într-un colț, pe altele le punem aproape de ușă, pentru a ne fi ușor să ajungem la ele.. iar pe celelalte amintiri le punem în dreptul ferestrei. Pentru că sunt acele amintiri pe care trebuie să le privim când nu ne mai recunoaștem, când simțim nevoia să ne luăm ambiție și motivație.. Sunt acele amintiri pe care nu ai voie să le readuci în prezent. Când simți că ești obosit, când nu mai reușeși să lupti, fă-ți puțin timp pentru tine. Privește acele lucruri din trecut care te-au transformat în persoana care ești azi. Dar niciodată să nu rămâi cu acele amintiri mai mult decât câteva clipe.

Nu trăi într-un prezent-trecut. Dar nu te feri din a colecționa amintiri. Iubește, speră, greșește, fii acolo unde îți dorești! Crezi că dacă nu vei iubi, nu vei cunoaște suferința ? Consideri că dacă vei alege să nu faci nimic, nu vei greși? Toate fac parte din viață, indiferent că e vorba de iubire, greșeală, suferință sau chiar frică. Fii un colecționar. Îți mai amintești primul sărut? Ți-aduci aminte de prima persoană care te-a făcut să crezi? Știi  câte trepte ai urcat și câte mai ai de parcurs? Ți-aduci aminte de prietenii din copilărie? Ai uitat deja de primii fiori de emoție?

Îndrăznește să colecționezi, permite-ți să greșești și când simți că rămâi fără putere, așează-te în fața ferestrei și încearcă să revezi acele amintiri care ți-au făcut cândva sufletul să tremure de emoție. Dar mai apoi, ridică-te și luptă. Nu lupta cu timpul, pentru că întotdeauna el va ieși învingător. În schimb, mergi în același timp cu el. Trăiește fiecare clipă atunci când e rândul ei să existe. Nu amâna momente, nu aștepta ziua de mâine pentru a face ceva.

Fii colecționar. Prețuiește-ți amintirie, nu lupta cu ele, pentru că nu faci decât să te lupți cu fantome.  Iubește. Pentru că va veni un moment în care te vei așeza obosit la fereastră, iar  colecția de amintiri va fi tot ce-ți va mai rămâne …

[ Cererea lui Roberto]

Subiect: ” As dori o postare pe tema “Ai fost si ai ramas doar o amintire”  ”  [Roberto] 

N-am crezut vreodata ca voi ajunge sa ma agat de o fila din trecut. Am tot inghesuit mii si mii de cuvinte, pe o coala ce deja purta semnele unui timp mult prea grabit si care uitase ca mai existam. Stii? Timpul uitase de po vestea noastra. De accea, eu imi lasam cate un gand, cate un sentiment, pe acea foaie ingalbenita, sperand ca vom primi inca una. Stii, eu speram sa putem scrie macar o carte impreuna, desi pana la urma, nu ne-a ramas decat o coala ingalbenita.

Mi-ai oferit un coltisor, doar al meu. Mi-ai permis sa-l invadez ca un copil naiv si nu m-ai certat pentru felul meu zapacit de-a fi. Ai avut rabdare, m-ai lasat sa cresc fiind acelasi. Nu mi-ai reprosat vreodata ca te tin prea strans de mana cand ne plimbam prin locuri necunoscute si m-ai lasat sa te apar de ochii din jur. Iti placea posesivitatea mea, pentru ca stii ca eram asa, pentru ca te iubeam. Iti placea sa simti ca ai un loc al tau, locul de langa mine. Si iti placea siguranta cu care te priveam. Pentru ca aveai nevoie de ceva real, ceva stabil.

Si totusi, intr-o zi, am decis amandoi ca nu ne vom termina romanul, n-am mai fost in stare sa scriem nici macar o jumatate de pagina.. Tu mi-ai reprosat ca ideile mele nu sunt originale, eu ti-am invinuit stilul prea copilaresc si iata-ne azi: doi indivizi simpli, cu o jumatate de pagina ingalbenita in mana, intr-o gara prafuita si lipsita de vreun colt de mister.

Te privesc de dincolo de peron si pare ca nu te mai recunosc. Tu nu iti mai aduci aminte de cel care ti-a umplut pagina aceea goala de sentimente, vise si ganduri. Eu am uitat serile acelea de demult in  care parea ca vom ramane mereu de mana, mereu naivi si aceiasi actori intr-o poveste pe care zi dupa zi speram sa o ducem la bun sfarsit .. dupa ani si ani de cuvinte.

M-am uitat pentru ultima oara la tine, inainte sa ma urc in trenul ce avea sa ma duca departe de  povestea mea. Imi zambeai. Si abia atunci am inteles ca noua nu ne-a fost dat nicicand sa scriem o poveste. Noi am fost actorii unei alte povesti, de nimeni stiuta. Dar am plecat cu sufletul impacat, pentru ca am stiut ca ne vom reintalni candva. Iar cand tu imi vei aduce jumatatea ta de pagina, eu o voi aduce pe a mea. Si macar pret de o secunda, vom forma un intreg doar de noi stiut: povestea scrisa pe o fila uitata de timp.

N-avem nevoie de un roman intreg, n-avem nevoie nici macar de foi. Avem nevoie sa stim ca macar o data in viata, am fost iubiti de cineva.  Acel cineva care acum se transforma intr-o amintire simpla. Dar atat de plina de necunoscut..!

Ai fost si ai ramas o amintire.

Cu drag, pentru Roberto! 

Petale pentru suflet.

Te-ai intrebat vreodata.. ce-si vor aminti oamenii despre tine? Ai lasat in urma un gand, un zambet, o carte, o urare sau ..pur si simplu niste pasi? Te-ai gandit, poate, ca intr-o zi.. asta e tot ce va mai ramane din tine?

Sa nu uiti nicicand cel care ai fost, sa nu-ti abandonezi originea si sa-ti pretuiesti mai mult decat orice locul in care ai crescut. Pentru ca acela e locul in care te poti intoarce oricand si in umbra caruia te poti regasi.

Ofera-ti timp sa iubesti, sa ai rabdare.

Nu arunca in uitare momentele petrecute alaturi de cei dragi. Invata sa pastrezi in suflet orice farama de fericire, iubire si mai ales .. suflet. Ajuta. Fereste-te de ura si invata sa ierti.

Nu-ti abandona sufletul. Ai grija de el in fiecare zi. Zambeste.

Lasa ceva in urma ta, intotdeauna sa te desparti de cei dragi cu cuvinte frumoase.

Uita de toti cei care ti-au gresit si indreapta-ti chipul spre cei care au fost alaturi de tine. Invata  sa ierti.

Invata sa te asculti si cauta-ti linistea. Fa ceea ce simti si nu regreta nicicand un lucru care te-a facut sa zambesti. Iubeste.

Ofera-ti timp sa uiti. Ofera-ti timp sa inveti si mai ales, ofera-ti timp sa te regasesti. Caci cel mai greu lucru e sa nu te mai cunosti.

Viziteaza-i pe cei care nu pot ajunge la tine. Arata-ti recunostinta si nu ezita sa spui „multumesc”.

Adu-ti aminte de ceea ce candva te-a facut sa te simti implinit. Pastreaza in minte si in suflet momentele in care sufletul ti-a cantat cel mai frumos cantec.

Inchide toate amintirile intr-un borcan si pune-l pe o etajera. Ori de cate ori vei simti nevoia sa-ti gasesti drumul si locul, deschide acel borcan. Te va purta in trecut, spre ceea ce ai fost si astfel, vei sti unde trebuie sa ajungi. Iar mai apoi, sa nu uiti sa-l lasi deschis. Amintirile sunt parte din tine, insa apartin trecutului. Iar tu nu ai nevoie decat de speranta, ambitie si credinta ca tu ai locul tau acolo, undeva.

Invata sa visezi. Nu renunta la idealul tau si nu-i lasa pe altii sa-ti calce  in picioare propriile valori. Inainte de a-i lasa sa intre in viata ta,  roaga-i sa-si lase bocancii la usa. Cand vor dori sa iasa, ii vor gasi in acelasi loc.. 🙂

Lasa ceva in urma ta: o carte, o felicitare, un cantec sau un zambet. O floare, un ‘ramas- bun’ naiv sau o bomboana.

Permite-ti sa fii slab. Plangi, pentru a te descarca. Invata sa te accepti asa cum esti si nu te critica doar pentru ca ai indraznit sa fii uman. Ti-e frica? E normal. Dar stii ce? O sa treaca. Usor, usor.. Ai rabdare cu tine.

Sa-ti aduci aminte mereu cine esti.

Si cand va veni momentul sa pleci, sa o faci zambind.

Pentru ca tu ai facut ceea ce ti-ai dorit : ai iubit, ai iertat, ai invatat sa multumesti si sa admiri, ai fost recunoscator pentru ceea ce ai avut si mai ales, ai avut un suflet impacat si linistit.

Si sa stii ca daca vei face toate aceste lucruri,   amintirea ta nu va fi nicicand ingropata intr-un borcan de pe o etajera …pentru ca va fi purtata in suflet.

 

 

 

Multumesc pentru amintiri.

Multumesc pentru ca ai fost acolo, ori de cate ori imi intorceam privirea. Pentru ca ai stat langa mine desi rational era sa pleci si sa fii langa o persoana care sa merite intr-adevar tot ceea ce faci pentru ea.

Multumesc pentru ca de atatea ori m-ai lasat sa gresesc iar mai apoi m-ai lasat sa ma mut in bratele tale, cand loviturile erau mult prea grele. Cu tine, totul parea lipsit de vreo importanta, pentru ca tu erai totul.

Multumesc pentru ca nu m-ai lasat sa trec singura prin incercari. Mereu m-ai invatat sa iau singura decizia, pentru ca ea se afla in ceea ce simteam si imi doream.

Multumesc pentru ca ai iesit cu mine in ploaie. Pentru ca m-ai lasat sa fac toate nazbatiile, m-ai acceptat si m-ai lasat sa cresc in continuare.. ca un copil. Pentru ca n-as putea fi nicicand ‘femme fatale ‘ .

Multumesc pentru ca n-ai renuntat sa crezi in mine si pentru ca mi-ai dat puterea de care aveam nevoie sa continui. Tie iti datorez curajul de a incerca, de a alege si de a spune tot ce simt..

Multumesc pentru ca mi-ai acordat propriul spatiu si mi-ai privit calm capriciile; pentru ca ai ales sa imi iubesti defectele   si mi-ai apreciat simplitatea si faptul ca uneori eram atat de naiva..

Multumesc pentru toate secundele de iubire. Si pentru ca m-ai tinut de mana cand nimeni nu era de partea noastra.

Multumesc pentru ca nu mi-ai criticat nicicand alegerile .. si ai ras de comportamentul meu copilaros. Multumesc pentru ca m-ai lasat sa cresc inconjurata de siguranta de a fi iubita.

Multumesc pentru ca ai ales sa fii cel mai bun prieten al meu.

Multumesc pentru ca mi-ai oferit soare cand in suflet nu aveam decat vant si ceata. Pentru ca mi-ai intrat in suflet si n-ai mai vrut sa iesi; pentru incapatanarea de a ramane langa mine, chiar si atunci cand nu meritam.

Multumesc pentru ca desi nu ti-am aratat tot timpul, m-ai iubit cu o forta ce cu greu poate fi candva descrisa; pentru ca m-ai aparat de restul lumii si m-ai acoperit cu invaluirea bratelor tale.

Multumesc pentru ca m-ai tinut strans la pieptul tau si mi-ai repetat de atatea ori ‘o sa fie bine’, desi stiam amandoi ca niciodata nu va mai fi la fel.

Multumesc pentru ca ai ales sa faci parte din mine, din viata si din povestea mea. Poveste care s-a transformat in real.

Multumesc pentru tot ceea ce candva se va transforma in amintiri…

De astazi..plec. [ Cererea lui DANIEL ]

SUBIECT: ” Calatorie. Departe. Pe alt continent. La 15000 de km departare de casa. „

[ DANIEL POPOVICI] 

 Priveste-ma cum plec.  Pentru ca azi, aleg sa las totul in urma. Azi simt ca timpul mi-a expirat si e vremea sa aleg un alt drum. Un drum poate mai greu, dar pe care dupa mult timp, l-am gasit. 

E un drum care nu poarta urmele altor pasi, e un drum nou pe care aleg sa-l strabat cu mintea si mai ales cu trupul. Pentru ca azi simt ca vreau altceva, azi locul meu e ‘acolo’.

Nu-mi condamna alegerea. Doar pentru ca tu poti ‘prinde radacini’ si iti poti lasa urmele adanci in pamant, nu inseamna ca eu sunt nevoit sa adopt aceeasi ‘tactica’. Eu simt nevoia sa renasc, simt ca merit un alt inceput. M-am saturat sa-mi tot scriu aceeasi poveste. M-am saturat sa cunosc deja finalul si sa-mi repet zi dupa zi aceleasi replici.

De azi, am ales sa fiu altul. Si nu pentru tine, sau pentru altii. Am ales sa fiu altul pentru ca vreau sa cunosc, vreau sa descopar si mai ales, vreau sa-mi cunosc limitele. Vreau sa plec nu din neputinta sau orgoliu, ci pentru ca simt ca pot face mai mult.

Vreau sa vad lumea de dincolo de ‘acasa’. Imi doresc sa-mi las amprenta asupra unui loc ce nu a purtat nicicand urma pasilor cunoscutilor mei. Vreau un loc doar al meu, pe care sa-l impart cu 1.000.000 de straini. Pentru ca desi ei nu ma cunosc, imi inteleg nevoia de libertate, setea de noutate si ambitia de a fi intr-un alt loc.

Voi lasa in urma mea tot ceea ce ma leaga de acest loc. Voi incerca sa imi inchid amintirile intr-o cutie, imi voi desena pe o coala de hartie noi sperante si mai ales, imi voi curata sufletul si voi astepta ca el sa fie pictat de noi emotii si aventuri.

Si doar pentru ca plec, sa nu crezi ca ma simt invins. Am ales sa fac asta pentru ca merit, vreau si pot.

De azi, cuvantul ‘casa’ va fi doar un alt substantiv oarecare, pentru ca locul in care voi ajunge va insemna locul in care am renascut.

Noua mea casa.

CU DRAG , PENTRU DANIEL! :*

Mi-am ascuns ploaia in suflet .. [Cererea Andrei ]

„SUBIECT:  PLOAIA ” 

Tu chiar nu intelegi ca totul se schimba? De ce continui sa te agati de aceleasi promisiuni pe care timpul le-a transformat in amintire?

De ce imi ceri sa ies afara, sa ma las ocrotita de soare, cand tu stii cat de mult iubesc sunetul ploii?

Iubesc ploaia. Iubesc sa ascult picaturile care imi sapa obrajii si ador sa privesc cerul cu ochii inchisi.

Nu ai inteles niciodata cuvintele pe care le-am repetat ca un refren. Cuvintele pe care le-am repetat doar pentru tine. Atunci cand ploua. Si stii de ce faceam asta? Pentru ca ploaia ne ocrotea. Toata lumea iubea soarele, noi ieseam cand ploua. Noi nu ne ascundeam sub o umbrela de plastic, pentru ca picaturile de ploaie nu ne raneau, ci erau partase la ceea ce imparteam amandoi : o iubire pe cat de puternica, pe atat de naiva si firava.

Azi, in umbra dulcelui amar, am iesit din nou in ploaie.

Si e frig, e intunecat. Pentru ca ploaia pare sa nu ma mai recunoasca. Ploaia a cunoscut sufletul format din noi doi. Ploaia nu cunoaste jumatatea si stii? Exact asa ma simt  acum : ca o jumatate care nu-si va mai forma nicicand intregul.

De ce am ajuns aici? De ce promisiunea aceea pecetluita de ploaie nu a mai fost respectata? Am gresit eu, te-ai grabit tu? De ce nu-mi pot gasi raspunsul in picaturile de ploaie? Ai promis. Ai promis. Iar ploaia? Ti-a sters de mult urma..

De azi, sa ploua in suflet, imi spun. De azi, ploaia imi va oferi locul in care imi voi aminti de tine. Si ori de cate ori vei fi afara singur si va incepe sa ploua, sa nu te feresti de picaturi care te vor inconjura.

Pentru ca fiecare din ele iti va aminti de promisiunea noastra de atunci. Fiecare picatura te va purta inapoi in necunoscut. Te va purta inapoi .. spre mine.

Iar umbrela? Sa n-o uiti nicicand acasa.. In cazul in care vei simti nevoia sa te feresti de amintirea acelui  „a fost odata” …

 

 

Cu drag pentru Andra :* !