Setea oarbă.


Suntem obsedați de lucrurile pe care le vedem în jur. Nu mai suntem conștienți de ceea ce avem, pentru că tânjim mereu după alte și alte lucruri- superficiale și de cele mai multe ori fără sens. Ne-am obișnuit să fugim fără un motiv, doar pentru a avea o scuză în fața celorlați: suntem ocupați.

Ne ascundem sub un munte de lucruri obsesive, doar pentru a ne ascunde adevărul. Un adevăr pe care de obicei îl transformăm în minciună și superficialitate. Pentru că ne e rușine  să recunoaștem ce ne dorim cu adevărat sau, mai ales, suntem mult prea slabi ca să luptăm pentru ceea ce ne împlinește cu adevărat sufletul.

Huge crowd

Ne ignorăm sentimentele și afirmăm că suntem puternici, fără vreo nevoie de a fi iubiți sau ascultați. Așa că aruncăm cu cuvinte, întoarcem spatele oamenilor care ne-au fost mereu alături și oferim totul persoanelor care ar face orice să ne fie bine. Și totuși, continuăm să greșim și să afirmăm că noi avem dreptate și toți cei din jur greșesc. Suntem mărginiți de un orgoliu greu de măsurat, aproape pueril.

Ești nevoit să lupți, să cauți și să nu lași garda jos. Așa că fugi, mereu ești cu gândurile vraiște și alegi să îți ignori sufletul. Pentru că în viziunea ta, sentimentele sunt egale cu slăbiciunea.

Când ai spus ultima oară ce simți?

Când te-ai simțit ultima oară liber să spui ceea ce îți dorești?

Și mai ales, când i-ai spus ultima oară ce simți pentru el/ea?

Încă mai ai timp să schimbi ceva.

Oprește-te din fuga asta oarbă și fă-ți timp pentru suflet. Ia-o de mână și închide-ți telefonul. Împarte-ți liniștea cu persoana ta dragă. Oprește-te. De ce?

Pentru că lucrurile pe care nu le faci la timp, nu le vei mai face vreodată.

Ești pregătit să renunți la tot pentru acea sete oarbă?

Anunțuri
Published in: on 11 Iunie 2013 at 13:41  Comments (4)  
Tags: , , , , , , , ,

De ce iubim?


Te-ai intrebat vreodata de ce iubesti? Din nevoie, din dorinta de a face ‘acel ceva’? Privesti iubirea ca pe un ideal la care vrei sa ajungi?

Te-ai intrebat vreodata daca stii sa iubesti, sau daca iubesti zambind?

Te-ai intrebat vreodata seara, inainte de somn, daca tu poti sa iubesti cu adevarat?

Iubim. Zi dupa zi. Persoane din viata noastra, persoane care au ramas in urma, sau persoane pe care le intalnim. Incepem sa simtim anumite stari launtrice care ne provoaca usor fiori, imbujorare sau ‘fastacire’. Dar totusi confundam de atatea ori ‘atractia’ cu sentimentul.

Nu e usor sa iubesti. E nevoie de timp, pentru tine, pentru a te intelege pe deplin. Iubind, ai uneori tendinta de a minimaliza orice alt lucru din viata ta. Uneori te detasezi complet de cei din jur, de lucrurile pe care le faceai, doar pentru a exista pentru acea fiinta. Acea fiinta care e mai presus de orice lucru cotidian.

Ne ‘aruncam’ uneori intr-o valtoare de sentimente care mai de care mai pline de necunoscut, pentru ca in sinea noastra, simtim o nevoie acuta de a fi iubiti. Iubim acel sentiment de siguranta, de incredere. Ne place sa credem ca atunci cand ne trezim, un mesaj de ‘buna dimineata!’ vom gasi pe telefon si  stim ca vom avea cui sa raspundem. Pentru ca acel cineva s-a trezit cu gandul la tine. Acel cineva, care stii ca exista si e pentru tine. Acel cineva cu care poti avea ‘micul tau secret’, in care iti pui toata increderea si caruia ii impartasesti cele mai puerile  vise si dorinte.

Simtim nevoia la un moment dat sa ne inconjuram cu oameni care ne fac sa ne simtim bine in pielea noastra. Oameni care ne accepta capriciile, care sunt mereu gata sa ne astepte cu o cafea intr-o cafenea uitata, sau pur si simplu oameni care ne inteleg nevoia de a fi iubiti.

De ce iubim?

Pentru ca nu putem trai singuri, pentru ca ne place sa fim impreuna cu persoane care ne inteleg, pentru ca stim ca putem fi puternici alaturi de cineva. Si de ce mai iubim? Pentru ca vrem la randul nostru, sa fim iubiti. 🙂

Si poate ca suna ciudat, dar uneori avem nevoie de o persoana la care sa ne raportam. O persoana care sa fie ‘acolo’, indiferent de situatie, bani, loc sau varsta. Avem nevoie de ‘persoana noastra’, pentru care suntem dispusi sa infruntam multe piedici/obstacole si pentru care suntem dispusi sa renuntam la anumite lucruri din existenta noastra.

Eu am nevoie de persoana mea, persoana care ma cunoaste si care imi da acel ‘avant’ sa merg mai departe. Si uneori, toate devin mai mici, in comparatie cu sentimentul meu. Sentimentul nostru. Pentru ca avem nevoie sa fim ‘legati’ de o persoana, avem nevoie de ‘acel lucru’ pe care il pastram si il ocrotim cu orice pret.

De ce iubesc? Pentru ca prin ceea ce simt, ies la lumina parti din mine pe care le credeam demult apuse. Iubind, ma descopar, invat sa ma accept si invat sa daruiesc. 🙂 Suna cliseic, poate.  Stiu asta. Dar uneori anumite clisee ne fac bine. Sau mai bine zis, existenta lor in viata noastra. Pentru ca avem nevoie de ceva stabil. Intr-un timp in care in care nu mai avem timp nici de un banal ‘ Multumesc!’ sau de un zambet recunoscator, acel element cliseic, de stabilitate, ne face un bine imens. Pentru ca acel ‘cliseu’ devine centrul existentei noastre. Si orice alta activitate capata un cu totul alt sens.

Ne place sa ne declaram ‘fiinte puternice, independente’. Ne place postura aceea de ‘razboinic neinfricat si singur’. Dar hai sa o spunem pe fata: de cate ori n-am visat ca seara cand ne intoarcem ‘de la lupta cotidiana’, sa ne astepte cineva cu o fraza ‘cliseica’, un zambet cald si o imbratisare? Cu totii avem nevoie la un moment dat, de acea persoana. Si trebuie sa invatam sa iubim, pentru ca iubind ne descoperim si invatam sa fim noi.

De ce iubim? Pentru ca suntem oameni. Si singuri, viata noastra nu ar fi decat un sir de intamplari si solitudine.

Iubesc. Si asta e motivul pentru care accept orice primesc si merg mai departe. Pentru ca seara, cand ma intorc acasa, am cui sa spun: ” Buna seara!”. Si acel cineva imi ofera o fraza ‘cliseica’, un zambet si o imbratisare.
Si stii? Deocamdata e tot ce am nevoie ..

Dar tu? De ce iubesti?

 

 

Sa-ti amintesti mereu !


Si poate ca nu sunt decat o simpla persoana, care spera, greseste, uita si uneori, vorbeste fara sa gandeasca. Si imi place sa gresesc, imi place sa sper in ceva, orice.Pentru ca asta sunt . Si nu mi-e frica sa o spun sau sa arat. Pentru ca imi place sa iubesc, sa vorbesc si sa-mi fie dor. Imi place sa scriu despre ceea ce e important pentru mine si incerc sa invat sa las in urma ceea ce m-a schimbat.

Iar tu? De ce sa-ti amintesti mereu de mine? Pentru ca imi doresc sa raman in memoria persoanelor dragi mie. Pentru ca reusesti sa ma faci sa zambesc , prin increderea pe care o ai in tine si modul de a intoarce lucrurile tot timpul in favoarea ta; pentru ca imi pui intrebari si asculti rabdator raspunsul, fara sa ma critici , ci incepi o adevarata dezbatere pe diverse teme si ma surprinzi prin modul tau sincer de a fi. Si pentru ca daca ma rogi sa fac un lucru,nu pot sa zic nu, pentru ca si tu la randul tau respecti ceea ce imi place si imi doresc.

Am mai zis de atatea ori ca imi place sa scriu in general despre ceeea ce simt si mai apoi,despre ce gandesc. Imi place cand ratiunea corespunde interiorului, iar sentimentul  de bine se contureaza usor, facandu-ma sa zambesc , la simplul  salut. Pentru ca desi suntem doua entitati diferite, care poate nu se vor cunoaste niciodata pe deplin, reusim sa facem ceva special din simple discutii nocturne . Si ai tu stilul acela de baiat foarte sigur pe sine, care e dragut in felul sau,desi uneori te dai de gol si arati ca de fapt iti place si-ti doresti sa fi iubit si apreciat pentru ceea ce esti, fara sa fi nevoit sa-ti folosesti tot arsenalul de “baiat smecheras” ca sa primesti atentie.

Nu stiu daca as vrea sa-ti amintesti mereu de mine, nu cred ca sunt neaparat o persoana care poate fi luata drept model si nici macar nu mi-as dori asta. Mi-ar placea sa-ti revin in gand in momentele in care te simti singur, obosit sau esti somnoros de dimineata si nu vrei sa te ridici din pat J . Sau cand esti la mare, seara .. sau cand mergi la un spectacol.

Mi-ar placea sa fiu un gand frumos, sau chiar si o simpla imagine, pentru ca ceea ce iti ramane in suflet, nu mai poate fi sters vreodata.

Sa-ti amintesti mereu persoana care esti, atunci cand discuti cu mine, sa nu lasi pe nimeni sa te schimbe, pentru ca ai tu un “acel ceva” care combina intr-un mod armonios maturitatea, copilaria, eleganta si umorul. Poate ca ma pripesc si poate ca nu sunt decat niste cuvinte simple, lipsite  de sens pentru marea majoritate. Dar chiar tu mi-ai zis la un moment dat “ ce important are ce crede lumea?” si de atunci am inceput sa privesc totul cu alti ochi. Si stii ce-I mai ciudat? Ca ai atata dreptate!! Nu-mi place sa recunosc, totusi,  dar ai.

Si mai ales, sa-ti amintesti de mine, pentru ca ai sange de moldovean in tine. Si esti predestinat sa iubesti mult si cu foc si sa ai mereu incredere in ceea ce poti  sa faci. Nu stiu cat de bine am reusit sa descriu prin cuvinte ceea ce imi doresc.  Ca ideile sunt multe,timpul mult prea scurt, iar cuvintele au atat de multe sensuri ..

Dar sa nu care cumva  sa ti-o iei in cap. Ca nu-I bine sa te pui rau cu o moldoveanca!

Stii? Am realizat ca e destul de aiurea sa fiu sincera.Adica..uita-te si tu, cate randuri am scris si cata lume se va plictisi si-mi va reprosa ca in atatea cuvinte ti-am transmis sa-ti amintesti mereu de mine.  Inca n-ai invatat sa ma opresti la timp din vorbit. Stii ca-s o moldoveanca agitata  si cu idei stranii si totusi ma lasi sa cresc in continuare, fara sa-mi faci observatii. Ma lasi sa fiu eu . Multumesc, strainule.  🙂

 

Si inca ceva : mi-ar placea ca persoana cu care voi trai “de 2 ori” sa aiba macar o parte din tine.

Si asta n-am sa uit.

Published in: on 25 Martie 2012 at 19:56  Lasă un comentariu  
Tags: , , ,

Un El. O Ea.


El : Esti bine?

Ea: Acum da.

El: Ei,hai, nu-mi place sa te stiu asa.

Ea: Sunt bine, nu fii prostut. Stii bine ca asta e ce am nevoie.

El:  De ce ai atata incredere in mine?

Ea: Pentru ca asta simt .

El : Pot gresi.

Ea : Pot ierta.

El:  N-as vrea sa mi te fure vreodata cineva.

Ea: Nici n-ar avea cum. Nu trebuie decat sa ma tii strans langa tine.

El : Dar depinde si de tine.

Ea: Eu pot fi doar a ta .  De restul, tu esti raspunzator .

El :  Atunci vei fi doar a mea. Vino aici.

Ea: Ma faci sa zambesc, naivule.

El:  Asta e cadoul meu cel mai de pret.

Ea: Si daca ai sa-mi frangi inima,eu ce-am sa fac?

El :  ”Nu mai zi vorbe din astea. Ca sunt prea mari.Si nu vreau sa te fac sa suferi niciodata. Ca ai un suflet mare.Si nu meriti.”

Ea: Uite, chiar si pentru cuvintele astea, a meritat sa fiu azi singura. Si nu doar azi,ci atat cat e nevoie.  Pana la sfarsit. Pentru ca vreau ca tu sa fi sfarsitul meu.

El :  Tu apreciezi totul la mine. Orice cuvant.  De ce  ?

Ea: De ce nu as aprecia niste cuvinte dragi de la cineva drag ? Poate ca pentru tine nu e nimic, dar pt mine inseamna mult sa stiu ca totusi e cineva si pt mine.

El : Dar eu sunt asa cum iti doresti ?

Ea: In unele momente. Iar in altele mi-esti si mai drag. Iar in altele, invat sa te accept asa cum esti. Si incep sa ma cunosc si pe mine mai bine,prin tine.

El : Sper sa avem incredere in noi. Si in ceea ce urmeaza.  Si imi pare rau ca azi ai fost singura. Si fara un cadou real.

Ea:  Nu vreau niciun cadou.  Sa te am langa mine si abia atunci fiecare zi va fi VDay.

El: Nu stiu cum reusesti sa faci asta .  Cum poti sa te folosesti de cuvinte, ca sa ma faci sa simt.

Ea : Nici n-ai sa afli . Caci tu, tu esti refugiul meu. Si voi astepta. Pana la sfarsit.

Published in: on 25 Martie 2012 at 19:51  Lasă un comentariu  
Tags: , , ,

Din suflet.


Sa nu spui nicicand “adio” .

Sa nu ma certi cand sunt hiperactiva sau geloasa.

Sa nu-mi ceri sa nu stau cu tine toata noaptea de vorba: cum sa renunt atat de usor la fiorul meu de fericire ?

Sa nu incetezi vreodata sa-mi daruiesti vise. Ai un talent de-a le transforma in dorinte reale ..

Sa nu crezi ca as putea vreodata sa renunt la tine. Iar daca iti voi spune asta, probabil voi minti..

Sa nu ma pierzi nicicand. Caci daca tu pleci,eu cui raman?

Sa nu ma certi daca renunt la tine, pentru a-ti fi mai bine. Nu-mi cere explicatii si lasa-ma sa te iubesc.

Sa nu-ti pierzi nicicand increderea ca “va fi bine “.

Sa te uiti mereu spre mine cu aceiasi ochi frumosi si senini.

Sa -mi daruiesti mereu aceleasi cuvinte sincere, nici n-ai idee ce univers am putea construi impreuna ..

Sa nu-ti schimbi zambetul strengar .

Sa nu crezi, vreodata, ca n-as vrea sa-ti raspund la telefon. Iti astept vocea ca pe un alin. :)

Sa nu te lasi doborat de probleme. Sa nu uiti ca pentru tot exista  o rezolvare. Iar pentru orice problema,exist eu .

Sa crezi cand iti spun ca tu esti micul meu refugiu.

Sa ma lasi sa-ti multumesc zilnic pentru cum ma faci sa ma simt. Si pentru ca existi.

Sa nu-mi ceri sa te uit. Caci am sa te port in suflet .

Sa nu pleci. Iar daca pleci, sa nu-mi spui. Prefer sa traiesc cu speranta ca te vei intoarce, decat sa ma obisnuiesc cu ideea plecarii.

Sa nu renunti. Si sa crezi mereu.

In ce ar putea fi.  Si in ceea ce va fi.

Pentru tine, pentru ca meriti si existi . Si pentru ca esti legatura mea cu realitatea si acea fiinta care ma face sa ma simt intreaga.

Published in: on 25 Martie 2012 at 19:48  Lasă un comentariu  
Tags: , , , ,

De ce n-avem rabdare ?


Ne grabim sa crestem. Ne creem singuri un ideal din “maturitate” si o  asteptam ca pe un cadou suprem. Definim perfectiunea ca fiind o libertate totala.  Pana pe la varsta de 18-19 ani, ducem un permanent “razboi” cu noi si cu cei din jur. Permanent simtim nevoia de a demonstra ceva, de a iesi cu ceva in fata. Ajungem chiar la penibil, apelam la clisee si toate din dorinta de a “fi altfel” , de a parea “maturi” .

De ce ne grabim sa crestem ? De ce nu ne bucuram de inocenta, de parerea si sprijinul parintilor, de toate acele lucruri care ne pot face fericiti, fara sa apelam la bani, farduri sau masini? De ce nu mai stim sa iesim pe-afara, doar din dorinta de a ne plimba ? Fara sa ne pregatim ore intregi,ca sa aratam impecabil, fara sa ne alegem “cu mare grija locurile, ca sa fie populate” , fara sa ne cautam persoana ideala cu care sa iesim? De ce nu mai putem sa ne bucuram de soare asa cum o faceam cand eram mici?

Tin minte ca imi placea nespus sa ies vara de dimineata afara si pana seara.. rar ma gaseau ai mei. Ce-i drept, eram ca un baietoi, ca nu mi-au placut prea mult papusile.Jucam fotbal, mergeam ” pe deal” , aruncam cu lut :) ) ( ah,ce sport plin de adrenalina! ) , jucam “florile si vantul”  , ” du-te la numele tau ” si cate si mai cate alte jocuri haioase ! Mi-aduc aminte ca obisnuiam sa iesim in oras duminica, dupa biserica, pe la ora 2-3 , si fiecare avea exact 1 leu ( mai exact, 10.000 ) , cu care ne cumparam un suc la pahar si un Krax. Cine era norocos si mai avea 50 de bani ( 5000 ) , isi lua si o inimioara finetti. Doamne , ce vremuri ! Atunci,nu m-am plans niciodata ca am prea putini bani. Nu m-am plans ca n-am bluza X sau geanta Y. Nu le-am cerut parintilor sa-mi cumpere telefon si nici nu am plans ca un copil razgaiat daca nu primeam cine stie ce cadou. Atunci, pretuiam simplitatea, lucrurile normale si care mi-au facut o copilarie frumoasa.

Acum, intr-o societate superficiala, suntem nevoiti sa fim superficiali. Pentru ca daca nu respecti asa zisele reguli, esti marginalizat, etichetat ca fiind ” tocilar, invechit, sarantoc ” sau cine stie ce altceva. In tot haosul asta, de noi depinde sa ne pastram esenta. Sa ne pastram sufletul de copil, sau cel putin sa pastram in noi inocenta, bunatatea si iubirea fata de frumos si fata de ceea ce inseamna suflet. Cand ne-am oprit din a mai fi copii? De ce alegem sa alergam dupa maturitate , care ne va fi alaturi toata viata ?

Poate ca da, acum avem libertate, insa nu stim s-o folosim asa cum ar trebui. Pentru ca ne simtim liberi sa ne purtam urat, sa jignim, sa fim superficiali , sa ne petrecem noptile aiurea, sa-i ignoram pe cei dragi, sa judecam, sa nu ne pese de suflet si mai ales, ne simtim liberi sa denaturam tot ce e frumos si pur.

Nu mai vreau sa cresc. Mi-e dor sa ies afara cand e cald si sa nu-mi pese de haine. Mi-e dor sa ies in oras cu aceiasi 10.000 si sa-mi cumpar un suc la sifon, nu un suc natural. Mi-e dor sa joc fotbal si sa ma julesc de numa, ca doar habar n-am. Mi-e dor sa ma inrosesc atunci cand un baiat vine langa mine, iar eu sa inventez o scuza ca sa plec acasa .

Mi-e dor sa fiu copil.

De ce n-am avut rabdare  ?          

 

Published in: on 25 Martie 2012 at 19:44  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , ,
%d blogeri au apreciat asta: