Să spui. Să strigi. Să iubești.


De ce ți-e frică? De ce fugi de cuvinte? De ce accepți orice nedreptate, cu capul plecat, fără să îți ridici măcar ochii către ceea ce îți dorești să fie al tău?

Tu ai puterea de a face o schimbare care îți va purta numele în timp. Tu poți fi cel care luptă pentru propriul vis. Tu poți fi cel care a îndrăznit să rupă rândurile și mai ales, cel care a ales să fie altfel, pentru că tu ești altfel. Pentru că tu iubești, tu apreciezi sinceritatea și frumosul. Pentru că tu măsori viața în clipe de neuitat alături de cei dragi și lupți pentru a fi alături de cei care și-au câștigat locul în inima ta.

De ce nu-ți poți găsi vocea? Acea voce care să spună doar: eu pot, eu vreau, eu lupt; eu nu sunt de acord.

Ai puterea de a schimba atât de multe printr-un cuvânt aparent banal. Însă cuvintele nespuse la timp, devin amintiri goale. Ajungi să te pierzi după un timp în păreri de rău. Ți-e frică de ceea ce cred ceilalți. Ajungi să trăiești condus de o frică ce te transformă într-o persoană slabă. Asta vrei să își aducă aminte ceilalți despre tine?

Cum altfel crezi că vei putea face vreo schimbare? Cum ar putea niște cuvinte nerostite să îți aducă în viață acea fericire și liniște la care tânjești ca un copil?

Vreau să strigi, vreau să cânți și să spui ceea ce simți. Cel puțin pentru moment, uită de cei care sunt în jurul tău. Nu mai fi un simplu ascultător. Găsește-ți vocea și nu-i lăsa pe cei din jur să-ți fure cuvintele.

Strigă, luptă, cântă, iubește și nu privi înapoi!

Nu te îngropa în cuvinte nerostite.

Chiar acum, spune-i că o iubești. Iar tu, du-te la el și cere-ți scuze pentru cât ești de încăpățânată.

Tu, dragul meu, ieși puțin din casă și lasă oamenii să te cunoască. Acordă-le puțină încredere. Spune-le cum ești de fapt.

Draga mea, nu mai căuta răspunsuri la întrebări fantasmagorice.  Iubește, pur și simplu.

Iar eu?

Eu voi continua să îmi caut cuvintele.

Iubește, spune-o, luptă! Pentru că nu poți primi răspuns la întrebarea pe care nu o vei rosti niciodată…

dream

Published in: on 22 Aprilie 2013 at 17:44  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , ,

De ce nu lupți?


Credem că totul se rezumă la cuvinte. Indiferent că greșești sau spui lucruri care rănesc, te-ai obișnuit să arunci un scuză-mă aproape superficial, la care apelezi indiferent de consecințele faptelor tale. Arunci cu scuze și te ascunzi după un zâmbet la fel de fals și treci peste. Treci atât de ușor peste propriile tale greșeli! Nici gând să te uiți la cei pe care i-ai rănit și care, poate, au rămas în urma ta.

Ești obișnuit să ai încrederea tuturor. Bineînțeles, nu faci nimic pentru a le-o câștiga. Ești obișnuit să o privești ca pe ceva ce ți se cuvine, indiferent de acțiunile tale și adopți o atitudine irascibilă chiar, când cineva îți spune că un simplu scuză-mă nu poate să acopere o rană mult prea adâncă. E ca și cum ai încerca să pui un bandaj pe o gaura de canal. E inutil și penibil. Cum te poți aștepta să repari un suflet rănit printr-un cuvânt aruncat în grabă?

E ușor să-ți ceri scuze. Dar știi cât de greu e să-ți dorești să ai din nou încredere într-o persoană care ți-a pierdut încrederea?

De ce apelezi la cuvinte? De ce nu faci ceva concret, pentru a-i recâștiga sufletul? Cât timp va mai trece până când vei înțelege că totul se rezumă la fapte? Oricine ar fi în jurul lui/ei, ar putea face același lucru ca și tine, ar putea să-i vorbească mult mai frumos, chiar și i-ar dărui fraze impresionante. Cu ce te diferențiezi tu de acele persoane?

Dacă ți-e dor, de ce nu suni? Dacă vrei să fii cu o persoană, de ce nu mergi la ea? Dacă vrei să vorbești cu el/ea, de ce nu îl/o abordezi? Dacă vrei să o recâștigi, de ce nu faci ceva concret? Cumpără-i o floare, trimite-i o scrisoare, ia-o de mână și fă-i o surpriză; Du-te până la ea, oriunde ar fi și arată-i cât de importantă este pentru tine, Oferă-i timpul de care are nevoie, nu o presa să te accepte într-un mod forțat în viața ei. Fii acolo pentru ea, demonstrează-i că poți deveni din nou persoana ei. Nu cere ceva pentru care nu ai luptat. Amintește-ți mereu că tu ești cel/cea care a greșit, amintește-ți mereu că un suflet rănit se vindecă în timp.

Iar dacă, după ce ai luptat și ai făcut tot ce a ținut de tine, ea/el decide că totuși nu este suficient, atunci e momentul să îl/o lași să își găsească fericirea pe care tu nu ai putut să i-o oferi și respectă-i decizia de a fi cu cineva care, poate, nu va face aceleași greșeli ca tine.

Însă până atunci, nu renunța la ceea ce este pentru sufletul tău. Arată că îți pasă și nu te mai ascunde după fraze clișeice. De mult nu mai funcționează. 🙂 Arată ceea ce simți și recâștigă încrederea celor dragi, începând de acum.

Mâine? Totul ar putea fi pierdut pentru totdeauna.

Doar dacă.. nu ai pierdut deja bătălia pe care nici măcar nu ai început-o…

Image

Published in: on 4 Martie 2013 at 19:58  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , ,

Iubim suferind..? Sau suferim iubind? [ Cererea lui EDUARD ]


[Eduard Stefan Grigoriciuc: „Nu poti iubi cu zambetul pe buze.. Iubesti numai plangand. Astfel uzi floarea dragostei si ea creste..” ]

Putem iubi, oare, fara sa simtim gustul deziluziei, tristetii, suferintei?

A iubit cineva vreodata in mod nesabuit, fara urma de regret, primind inapoi doar iubire?

Pretuim indeajung iubirea fara a cunoaste suferinta?

Sunt intrebari la care uneori gasim  un raspuns, alteori preferam sa ascundem intrebarile intr-un vreun colt uitat, de frica raspunsurilor .. Insa cu totii primim la un moment dat, fie ca vrem sau nu, un raspuns menit sa ne transforme viata .. Pentru ca iubind, nu vom mai fi nicicand aceleasi persoane. Iubind, facem cunostinta cu gelozia, speranta, regretul, sau chiar ..ura.  O persoana care iubeste e o persoana care a vazut ‘dincolo’ .

Si totusi, nu putem iubi zambind? De cele mai multe ori tindem sa tratam sentimentul si chiar persoana de langa noi ca si cum ar fi ceva .. profan, o entitate oarecare, simpla. Oare suferinta apare ca o ‘trezire’ la realitate? De ce abia dupa ce suferim pretuim valoarea unui lucru?

Putem iubi doar prin suferinta? Sau putem iubi curat si fara regret abia dupa ce am observat locul gol de langa noi?

De ce e nevoie sa pierdem pentru a aprecia?

Pentru ca suntem oameni si traim cu o permanenta idee ca ni se cuvine totul: dragostea, recunostinta, respectul. Pe toate le cerem, le revendicam, fara sa fim constienti daca suntem sau nu capabili sa le primim in viata noastra.

Oamenii cu adevarat frumosi sunt cei care au suferit, cei care au cunoscut necunoscutul si care au privit in ochi durerea fara margini. Ei sunt frumosi, pentru ca stiu sa aprecieze ceea ce e ferit de ochii lumii, ei stiu sa ofere neconditionat si apreciaza chiar si cele mai mici clipe de iubire.  Oamenii care au suferit iubind poarta insemnele unui sentiment sfasietor de frumos, pe care l-au lasat in urma. Pentru ca ei au cunoscut suferinta prin iubire. Si poate ca iubesc suferind, insa o fac intr-un mod sublim, departe de superficialitate si mai ales, departe de ochii celor care inca mai trateaza iubirea ca pe un lucru profan..

Published in: on 17 Ianuarie 2013 at 15:55  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , ,

[ Cererea lui Roberto]


Subiect: ” As dori o postare pe tema “Ai fost si ai ramas doar o amintire”  ”  [Roberto] 

N-am crezut vreodata ca voi ajunge sa ma agat de o fila din trecut. Am tot inghesuit mii si mii de cuvinte, pe o coala ce deja purta semnele unui timp mult prea grabit si care uitase ca mai existam. Stii? Timpul uitase de po vestea noastra. De accea, eu imi lasam cate un gand, cate un sentiment, pe acea foaie ingalbenita, sperand ca vom primi inca una. Stii, eu speram sa putem scrie macar o carte impreuna, desi pana la urma, nu ne-a ramas decat o coala ingalbenita.

Mi-ai oferit un coltisor, doar al meu. Mi-ai permis sa-l invadez ca un copil naiv si nu m-ai certat pentru felul meu zapacit de-a fi. Ai avut rabdare, m-ai lasat sa cresc fiind acelasi. Nu mi-ai reprosat vreodata ca te tin prea strans de mana cand ne plimbam prin locuri necunoscute si m-ai lasat sa te apar de ochii din jur. Iti placea posesivitatea mea, pentru ca stii ca eram asa, pentru ca te iubeam. Iti placea sa simti ca ai un loc al tau, locul de langa mine. Si iti placea siguranta cu care te priveam. Pentru ca aveai nevoie de ceva real, ceva stabil.

Si totusi, intr-o zi, am decis amandoi ca nu ne vom termina romanul, n-am mai fost in stare sa scriem nici macar o jumatate de pagina.. Tu mi-ai reprosat ca ideile mele nu sunt originale, eu ti-am invinuit stilul prea copilaresc si iata-ne azi: doi indivizi simpli, cu o jumatate de pagina ingalbenita in mana, intr-o gara prafuita si lipsita de vreun colt de mister.

Te privesc de dincolo de peron si pare ca nu te mai recunosc. Tu nu iti mai aduci aminte de cel care ti-a umplut pagina aceea goala de sentimente, vise si ganduri. Eu am uitat serile acelea de demult in  care parea ca vom ramane mereu de mana, mereu naivi si aceiasi actori intr-o poveste pe care zi dupa zi speram sa o ducem la bun sfarsit .. dupa ani si ani de cuvinte.

M-am uitat pentru ultima oara la tine, inainte sa ma urc in trenul ce avea sa ma duca departe de  povestea mea. Imi zambeai. Si abia atunci am inteles ca noua nu ne-a fost dat nicicand sa scriem o poveste. Noi am fost actorii unei alte povesti, de nimeni stiuta. Dar am plecat cu sufletul impacat, pentru ca am stiut ca ne vom reintalni candva. Iar cand tu imi vei aduce jumatatea ta de pagina, eu o voi aduce pe a mea. Si macar pret de o secunda, vom forma un intreg doar de noi stiut: povestea scrisa pe o fila uitata de timp.

N-avem nevoie de un roman intreg, n-avem nevoie nici macar de foi. Avem nevoie sa stim ca macar o data in viata, am fost iubiti de cineva.  Acel cineva care acum se transforma intr-o amintire simpla. Dar atat de plina de necunoscut..!

Ai fost si ai ramas o amintire.

Cu drag, pentru Roberto! 

Published in: on 17 Ianuarie 2013 at 15:34  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , ,

Ma doare timpul.


Cine este timpul? Ne este prieten? Sau dusman? Lui ii datorez ceea ce sunt acum? Sau din cauza lui sunt asa?

Atunci cand sunt nehotarata, cand nu stiu in ce directie ar trebui sa o iau, el ar trebui sa stea, mirat de incremenirea mea. Insa de cele mai multe ori prefera sa ma lase in urma. Nu-i pasa de slabiciune sau singuratate. Isi croieste drumul prin suflet si lasa urme adanci. Ii place sa colecteze amintiri si de cele mai multe ori nu le acopera cu uitare. Nu vrea sa le ignore. Pur si  simplu imi lasa amintirile pe pamant, pentru ca oricand sa ma intoarca spre ele.

Timpul nu se opreste. Eu am dreptul sa ma opresc, pret de o clipa, insa el pleaca de cele mai multe ori, fara mine.

Si stii de ce doare? Pentru ca mi-e inghetat de neputinta drumul catre tine.  Si fiecare pas doare ca un sfarsit de drum neinceput.  Si timpul nu se opreste, nu mi-e aliat. El continua sa sape. Continua sa-mi ia zile, luni intregi. Luni pe care eu mi le doream impreuna cu tine.

Si il simt, simt cum trece violent lasand in urma rani adanci, ce nu isi pot gasi vindecarea. Trec clipe, ore, saptamani, inabusind vise si dorinte impartite la doi.  E ca si cum as avea in mine un ceas al carui secundar se opreste la ora 1.. iar dupa cateva clipe se intoarce. Se incapataneaza sa faca din 1 sfarsitul. Si se fereste intr-un mod dureros de 2.

Nu imi e aliat, pentru ca imi ingheata drumul catre tine. Nu-mi ofera secunde de iubire, ci ore de agonie. Pentru ca minut dupa minut, imi pierd sansa de a fi acolo unde imi este locul.

Pana cand voi ajunge la ‘pasii in doi’, imi voi numara pasii din singuratate. Pentru ca fac parte din mine si la un anumit moment, voi da socoteala, pentru tot. Si atunci voi sti sa inmultesc pasii de singuratate cu clipele de iubire alaturi de tine. Iar rezultatul il voi lasa scris pe o foaie. Pentru ca timpul nu va mai avea pic de importanta.

Alaturi de tine, il voi depasi. Timpul va fi lasat in urma.

Iar pe secundarul acela il voi invata sa ajunga la 2. Pentru ca mai apoi sa-l blochez in acel loc pentru totdeauna.

Published in: on 20 Decembrie 2012 at 2:03  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , ,

Inima ei.


Ii pictezi sufletul cu promisiuni, ganduri si saruturi. Azi. Si iti place sa o privesti de dimineata, cand e lipsita de masca pe care o poarta de fata cu celelalte persoane. Pentru ca tu ii cunosti intreaga colectie si tie ti-a permis sa o vezi in universul ei. Ti-a permis sa iti atribui locul de langa ea .. si ti-a oferit totul, cu conditia sa o lasi sa te domine, macar din cand in cand.

Tu o lasi sa creada ca te poate conduce. Iti place stilul ei copilaros si totusi matur in acelasi timp de a gestiona lucrurile. Ai o pasiune secreta pentru ridul acela care abia se vede pe frunte, in momentul in care e suparata din cauza ca nu i-ai facut cafeaua de dimineata. Stii ca asta o supara, dar nu te poti abtine. Iti place sa o vezi ‘imperfecta’, pentru ca este a ta. Fiinta aceea care starneste admiratia pentru organizare, perfectiune, eleganta si inteligenta, e a ta.

Ii place sa te aiba langa ea. Ai facut-o sa aiba propriul ei loc. Pana sa te intalneasca pe tine, nu avea decat ‘treceri’. Pentru ca nu statea niciodata mai mult de o zi intr-un anume loc. Ii era frica sa se ataseze de locuri, de persoane. Fugea de amintiri si traia doar ‘clipa’. Insa alaturi de tine,  are acum un loc. Are un loc spre care se intoarce cu recunostinta seara de seara. Pentru ca este locul vostru, locul in care stie ca te va gasi pe tine. Locul in care isi poate lasa colectia de masti. Locul in care nu trebuie sa fie perfecta, nici admirata. Este locul in care isi poate arata slabiciunea, desi de cele mai multe ori evita sa o faca. Si o iubesti. De aceea, o iei in brate ori de cate ori ii citesti in privire cat ii este de greu. Nu-i nevoie sa iti impartaseasca temerile sau sa-ti arate slabiciunile, pentru ca tu o cunosti. O iei in brate si ea isi ascunde privirea in umarul tau. Tu zambesti. Esti multumit. Pentru ca ea, cea mai frumoasa, e in bratele tale iar tu ii poti fi alaturi.

Nu-ti cere niciodata nimic. Dar tu stii deja de ce are nevoie. Te iubeste in felul ei. Si inca de dimineata, iti reaminteste cine esti. Esti Acela care a reusit sa o faca sa iubeasca. Si desi te iubeste intr-un mod stangaci, stii ca e sincera. Inca invata sa iubeasca.

Si tu ai rabdare.

 

 

Published in: on 20 Decembrie 2012 at 1:33  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , ,
%d blogeri au apreciat asta: