Fugim de noi.


confusion

Am obosit.

De prea mult timp alerg și mă uit permanent în stânga și în dreapta ..și totuși, niciodată în urmă. Acum tot ce vreau e să-mi pun sufletul pe pământ. Vreau să simt mirosul ierbii și să închid ochii alături de vânt. Vreau să mă opresc și vreau să am curajul de a privi în urmă. Și totuși, nu pot. Nu poți.

Pentru că te-ai obișnuit să te ascunzi după niște ziduri de regret, amestecat cu frică și nemulțumire. Ți-e frică să încerci. Regreți că nu ai spus anumite lucruri la timp. Și mereu te ascunzi după un val de întrebări la care, totuși, nu te grăbești să auzi răspunsul.

Unde îmi pot găsi curajul de a privi în urmă? Care este momentul în care pot privi fără urmă de regret toate acele suflete care au lăsat urme adânci în viața mea? Avem tendința de a ne ascunde după o frază banală: Suntem slabi.. Dar oare acesta e tot adevărul?

Suntem slabi? Ăsta e răspunsul la toate întrebările?

Nu.

Adevărul este că ne este frică de dezamăgire. Ne este frică să nu sfârșim din nou cu sufletul în palmă. Fugim de persoane pentru că nu vrem să le dăm ocazia de a lăsa urme în noi. Fugim de toate acele lucruri care ne fac fericiți. Pentru că în final, acelea se transformă în singurele noastre slăbiciuni.

Ne este frică de fericire, pentru că am obosit să tot cunoaștem partea ei ascunsă. Ne este frică să fim fericiți pentru că nimeni nu ne promite că mâine o vom avea alături de noi.

Așa că alegem să fugim. Fugim de suflet, fugim de chipurile cunoscute, fugim de sentimente, fugim de răspunsuri. Fugim de noi.

Fără să privim în urmă.
Și totuși.. până când?

Anunțuri
Published in: on 19 Iulie 2013 at 22:00  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , ,

Setea oarbă.


Suntem obsedați de lucrurile pe care le vedem în jur. Nu mai suntem conștienți de ceea ce avem, pentru că tânjim mereu după alte și alte lucruri- superficiale și de cele mai multe ori fără sens. Ne-am obișnuit să fugim fără un motiv, doar pentru a avea o scuză în fața celorlați: suntem ocupați.

Ne ascundem sub un munte de lucruri obsesive, doar pentru a ne ascunde adevărul. Un adevăr pe care de obicei îl transformăm în minciună și superficialitate. Pentru că ne e rușine  să recunoaștem ce ne dorim cu adevărat sau, mai ales, suntem mult prea slabi ca să luptăm pentru ceea ce ne împlinește cu adevărat sufletul.

Huge crowd

Ne ignorăm sentimentele și afirmăm că suntem puternici, fără vreo nevoie de a fi iubiți sau ascultați. Așa că aruncăm cu cuvinte, întoarcem spatele oamenilor care ne-au fost mereu alături și oferim totul persoanelor care ar face orice să ne fie bine. Și totuși, continuăm să greșim și să afirmăm că noi avem dreptate și toți cei din jur greșesc. Suntem mărginiți de un orgoliu greu de măsurat, aproape pueril.

Ești nevoit să lupți, să cauți și să nu lași garda jos. Așa că fugi, mereu ești cu gândurile vraiște și alegi să îți ignori sufletul. Pentru că în viziunea ta, sentimentele sunt egale cu slăbiciunea.

Când ai spus ultima oară ce simți?

Când te-ai simțit ultima oară liber să spui ceea ce îți dorești?

Și mai ales, când i-ai spus ultima oară ce simți pentru el/ea?

Încă mai ai timp să schimbi ceva.

Oprește-te din fuga asta oarbă și fă-ți timp pentru suflet. Ia-o de mână și închide-ți telefonul. Împarte-ți liniștea cu persoana ta dragă. Oprește-te. De ce?

Pentru că lucrurile pe care nu le faci la timp, nu le vei mai face vreodată.

Ești pregătit să renunți la tot pentru acea sete oarbă?

Published in: on 11 Iunie 2013 at 13:41  Comments (4)  
Tags: , , , , , , , ,

Frica de reuşită..


Am renunţat de foarte multe ori în viaţă la anumite ocazii din cauză că mi-a fost frică. Frică de eşec, frica de a nu fi privită altfel, frica de a nu da greş, frica de a nu dezamăgi şi tot aşa. Mereu am simţit o slăbiciune imensă în momentul în care a trebuit sa iau o decizie care avea să îmi schimbe în mod semnificativ o activitate sau chiar ..viaţa. Am privit destul de neîncrezătoare hotărârea pe care ar fi trebuit să o iau şi de foarte multe ori .. am renunţat.

A fost bine? A fost rău? Sinceră să fiu, nici acum nu pot da un răspuns exact. Însă pot afirma cu cea mai mare siguranţă că încă am rămas cu întrebarea , „Ce ar fi fost dacă..” Şi această întrebare e una din cele pe care le .. urăsc cel mai mult, pentru că îmi dau permanent senzaţia că aş fi putut face mai mult, sau că am renunţat mult prea repede. Şi într-o anumită măsura, aşa e. Uneori conştientizez că am greşit, sau că ar fi trebuit să fiu mai puternică, mai hotărâtă..

Dar cum oare să facem pur şi simplu lucruri care ne stârnesc o frică incontrolabilă? Ne este frică să nu suferim, ne este frică să nu fim dezamăgiţi şi mai ales.. ne este frică sa facem un pas înaintea celorlalţi. Pentru că în momentul în care păşeşti în faţă, eşti arătat cu degetul. Eşti privit ca cel care a ” îndrăznit să  iasă din rânduri”. Ţi se reproşează lucruri minore, aduse la rang de greşeli „fatale”. Uneori tinzi sa fii exclus de către cei din jur, doar pentru că alegi să faci acel ceva.

Nici până acum nu am reuşit să îmi dau seama când e bine să renunţ şi când ar trebui sa indrăznesc să ies „în faţă” . Ştiu doar că atunci când vine vorba de sufletul meu, trebuie să lupt.

Iar tu, cel care îmi citeşti rândurile, trebuie să lupţi.  Indiferent de piedici, indiferent de frica pe care ştiu că o porţi în suflet, indiferent de teama aceea stupidă de a fi respins sau de a greşi, nu trebuie să renunţi. Pentru că în momentul în care renunţi, pierzi o ocazie de a schimba ceva în viaţa ta. Iar dacă tu nu încerci să îţi depăşeşti teama, nimeni nu o va face în locul tău.

Nu renunţa!Capul sus şi luptă pentru ce ţi se cuvine!

Published in: on 20 Ianuarie 2013 at 0:27  Lasă un comentariu  
Tags: , , ,

Cat de batran e sufletul tau?


Te-ai intrebat vreodata daca anii care au trecut si-au lasat in vreun fel amprenta asupra sufletului tau? Te-ai intrebat macar daca ti-ai ‘ingrijit’ sufletul in tot acest timp? Ai renuntat vreodata la un lucru, pentru ca tu sa te simti implinit? Ai primit vreodata un ‘multumesc’ imbujorat? 🙂

De atatea ori avem tendinta de a ne ‘ignora’ sufletul. Avem impresia ca el este si va fi mereu la fel, ca noi nu trebuie sa-i acordam atentie sau vreun ‘tratament special’. Si gresim. Pentru ca alegem sa nu iubim, alegem sa ne ingnoram necesitatea de a simti si preferam sa ne ‘ingropam’ in tot felul de sentimente cotidiene, lipsite de substanta. De ce? Pentru ca e mai usor, pentru ca ne e frica sa ne lasam ‘in voia sentimentului’ si de cele mai multe ori, ne e frica sa iubim.

De ce alegem de atatea ori sa renuntam la iubire? Din cauza de a nu suferi? Dar asta e ca si cum am vrea sa bem apa, dar nu bem, de frica sa nu scapam paharul si sa ne udam. Nu vrem sa intelegem ce efect poate avea un asemenea sentiment asupra sufletului, vietii noastre. Pentru ca iubind, te descoperi, iti faci timp ‘pentru tine’ si mai ales, iubind, intelegi altfel lucrurile din jurul tau. Iubind, iti faci timp pentru ceea ce e intr-adevar important. Iubind, iti amintesti sa spui ‘multumesc’,  realizezi importanta unor gesturi marunte si mai ales..iubind, oferi. Oferi siguranta, incredere, aduci un alt fel de ‘lumina’ in viata cuiva. Iubind, devii iubit. Nu asta ne dorim cu totii la un moment dat?

Insa daca alegi sa-ti ignori sufletul si sa-l supui unor ‘tratamente’ oarecare, te vei intreba peste ani si ani: „De ce nu pot iubi? De ce nu pot simti? De ce simt ca am un gol in loc de suflet? ” De ce, te intrebi? Pentru ca nu ai stiut sa ai grija de ceea ce ai primit, pentru ca n-ai invatat la timp sa spui: „te iubesc” si pentru ca te-ai lasat mereu condus de teama de a fi respins, teama de a nu cadea in penibil, teama de a fi iubit.

In fata sufletului, orice altceva piere. Pentru ca acolo e locul in care se nasc si se sting sentimente. Sufletul e acea ‘calimara cu provizii’ de care trebuie sa ai mereu grija. Pentru ca e locul in care mereu si mereu te vei intoarce cand vei simti ca nu te mai recunosti. Acesta e locul in care vei putea fi sincer cu tine, intrebandu-te: „Unde am gresit?”  Si cand te vei simti slabit de puteri, dezamagit, iti vei lua din ‘calimara’ o portie considerabila din ceea ce ai nevoie ca sa mergi mai departe: speranta, incredere, un strop de prietenie, dorinta, ‘o felie’ de iubire si eventual un ‘praf’ de putere. Pentru ca daca sufletul tau e suficient de ‘aprovizionat’, tu vei putea face fata altfel provocarilor care vor aparea la tot pasul.

Nu-ti lasa sufletul sa ‘imbatraneasca’, invata sa-l pastrezi mereu tanar. Iubeste, daruieste si nu uita sa ai grija de sentimentele tale. Incearca sa treci prin viata ‘alaturi de sufletul tau’, nu-l abandona intr-un colt. Invata sa-ti faci timp pentru tine, invata sa te asculti si treci de teama asta de a fi iubit sau de a oferi.

Si da, vei suferi. Vei ajunge uneori sa-ti pui intrebari la care nimeni nu-ti va oferi un raspuns. Insa cand totul iti va parea fara sens, sa te intorci la acea ‘calimara’. Sa ai rabdare cu tine si cel mai important: nu renunta sa iubesti, sa speri si sa lupti pentru ceea ce simti.

Cat de batran e sufletul tau?

Published in: on 11 Noiembrie 2012 at 11:40  Comments (3)  
Tags: , , , , , , , ,

E greu sa spui "adio!" ..


Cu totii ne simtim uneori neputinciosi in fata unei despartiri. Uneori, tinem ‘cu dintii’ de un lucru, un moment, sau de o .. persoana, de frica unei eventuale despartiri. Pentru ca e greu. Nu a reusit nimeni sane invete sa ne acceptam despartirile ca pe ceva firesc.

Ne simtim slabi atunci cand trebuie sa renuntam, desi uneori aratam curaj, cand decidem sa punem punct si sa lasam in urma ceea ce am fost. Dar nu e usor. Si totusi, nimeni nu ne cere sa ascundem ceea ce simtim.

Indiferent ca ne despartim de un loc, o persoana sau .. un moment, sufletul ni se faramiteaza. Iar o bucata din el va ramane mereu in acel loc, cu acea persoana sau in acel moment. Si cel mai trist e ca zi de zi rupem bucati din suflet si le lasam in urma noastra, atunci cand spunem ” adio!” .

Insa cel mai greu e atunci cand suntem nevoiti sa ne lasam in urma propriul suflet. Iar mai apoi, zile la rand, asteptam ca el sa gaseasca intr-un fel sau altul calea spre noi. Ne asteptam sufletul, sau .. ce a mai ramas din el.

Nu e usor sa te desprinzi de trecut, de iubire, sau de copilarie. Simti uneori ca esti tot ceea ce ai lasat in urma si ca de fapt, nu mai reprezinti nimic. Dar de obicei refuzam sa vedem inceputul care se afla in fiecare sfarsit. Pentru ca ceea ce azi se termina, incepe maine, sub o cu totul alta forma. De-am fi dispusi sa vedem dincolo de sfarsitul asta ..

Despartirea asta e in general urmata de regret, anxietate si frica. Frica de  nou, frica de viata „dupa” .  Ne simtim obositi si parca secatuiti de orice forma de energie. Pentru ca ne este dor si ne simtim incompleti, in fata unui inceput rece, indiferent.

Uneori, din cauza ca ne incapatanam sa ne tinem prea mult de ceva/ cineva, nu reusim sa vedem ‘inceputul’. Un inceput care ne-ar putea schimba, care ne-ar putea aduce ceva la care am sperat ani de zile, poate.. in mod inconstient. Un inceput care ne-ar face sa ne simtim intregi.

Eu m-am „despartit” de atatea ori, incat simt ca am sufletul in mii de bucatele lipite cu SuperGlue . M-am desprins de locuri, momente pe care as fi vrut sa le traiesc in eternitate, obiceiuri si nu in ultimul rand .. m-am desprins de oameni: oameni pe care i-am iubit, pe care i-am pretuit ; oameni pe care n-am avut ocazia sa-i cunosc asa cum meritau; oameni care m-au dezamagit pana la lacrimi; oameni carora le-am gresit; oameni care m-au iubit; oameni care si-au meritat locul in trecutul meu; oameni fara reguli; oameni reci; oameni tristi; oameni blanzi si intelepti; oameni care m-au schimbat.

Niciodata n-am reusit sa spun ‘adio’. Tuturor celor care au ramas in urma, va spun atat: Multumesc!  Pentru ca datorita voua, sunt cea de azi, iar despartirea de voi, m-a adus aproape de ceea ce am azi.

Si.. inca ceva. Am invatat sa ma desprind de trecut, pentru a iubi. Astfel, am inceput sa iubesc si sa fiu iubita, in momentul in care m-am desprins de-o amintire.

Sfatul meu? Invatati sa spuneti „Adio!” la timp! Intr-un fel sau altul, despartirea va veni. Nu va transformati viata intr-un prezent al trecutului ..

Iubiti, sperati, uitati! Invatati sa lasati in urma trecutul ..

Published in: on 10 Aprilie 2012 at 0:29  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , ,

Prima oara ..


E prima oara cand pot sa vorbesc deschis, ‘din suflet ‘ despre tine.

E prima oara cand pot sa afirm sincer si fara frica : iubesc.

E prima oara cand ceea ce simt se oglindeste in tine. Iar ceea ce iti doresti, iti pot oferi.

E prima oara cand gandul la o persoana ma imbujoreaza si imi da incredere sa merg mai departe.

E prima oara cand nu-mi pot gasi cuvintele pentru tot ceea ce simt .

E prima oara cand sunt sustinuta doar de ceea ce-mi bate in piept. Si atat.

E prima oara cand imi ofer nemarginit si fara regret sufletul unui alt suflet.

E prima oara cand nu ma uit in urma. Cu tine ,imi traiesc prezentul si am curajul sa privesc spre viitor.

E prima oara cand ma simt frumoasa, pentru ca tu te incapatanezi sa-mi demonstrezi asta. Chiar si cu ajutorul altora ..:)

E prima oara cand cineva canta , scrie, vorbeste , pentru mine. Doar pentru mine. Nici acum nu stiu cum sa-mi arat pe deplin recunostinta fata de ceea ce faci zi de zi ..

E prima oara cand imi pot las masca sa cada , pentru ca in fata ta, sunt eu. Si tu ma iubesti pentru ceea ce sunt. Cea reala, cea ‘ ciufulita si morocanoasa’ de dimineata, cea capoasa, cea care ar da orice sa faca putin parte din ‘ publicul ‘ tau ..

E prima oara cand iti spun asta aici.

Te iubesc. 

Si totusi , inca astept sa vina  ‘prima oara ‘ . Dar va veni  …intr-o zi. Rabdare,rabdare ..

Dac-as fi alergator , ai fi linia mea de sosire.  Daca n-ai fi tu, as alerga in nestire .. ”

Published in: on 31 Martie 2012 at 18:46  Comments (3)  
Tags: , , , , , , , ,
%d blogeri au apreciat asta: