De ce fugi?


Alergăm în neștire. Fugim debusolați, zi după zi, în căutarea acelei experiențe care ne-ar face sufletul să zâmbească. Ne simțim neputincioși și permanent simțim o frică ce nu poate fi descrisă în simple cuvinte.

Fugim de oamenii pe care îi iubim, de frică să nu fim răniți. Alegem să fim singuri într-o permanentă întrecere cu ceva invizibil. Ne punem inima în palma unei persoane, având ochii închiși. Pentru că ne e frică. Și totuși, iubim.

Fugim pentru a ne lăsa în urmă gândurile. Ne este frică să nu fim ajunși de trecut. Ne este frică de tot ce a făcut la un moment dat parte din noi. Și totuși nu realizăm că suntem ceea ce am fost și încă un sentiment în plus. Suntem proiecții ale unor sentimente trecute, transformate în regret, mărginite de speranță și maturitate.

Deseori, fugi cu ochii închiși. Ca și cum totul ar putea să dispară printr-o singură clipire. De parcă tot ceea ce ai fost, nu ești și acum. Ca și cum dacă nu vezi, nu poți auzi. Ca și cum singurătatea nu ar mai fi la tine în suflet. Ca și cum ai putea alunga totul prin întuneric.

Fugim de cuvinte. Ne este frică să spunem ce simțim sau să auzim cuvinte care ne pot tatua pe vecie sufletul. De aceea, obișnuiești să alergi cu căștile în urechi, pentru ca tu să poți controla melodiile care au versuri atât de cunoscute.. Naivule! Uiți cât de multe poți asculta prin suflet?

Și de cele mai multe ori, alegi să fugi de tine. De frică? Din orgoliu?  Eviți să îțî arăți adevăratul suflet, eviți să fii tu. Te afli într-o permanentă pendulare între fugă și repaus. Uneori îți vine să strigi, pur și simplu, cine ești și ce vrei. Uneori. Dar totuși taci. Pentru că ți-e frică.

Uneori, vrei să lași pur și simplu oamenii, să-ți intre în suflet.

Dar apoi îți amintești că nu poți face acest lucru. Pentru că fugi.

Și nu permiți nimănui să te ajungă, vreodată…

run

Published in: on 24 Aprilie 2013 at 20:13  Comments (1)  
Tags: , , , , ,

Să spui. Să strigi. Să iubești.


De ce ți-e frică? De ce fugi de cuvinte? De ce accepți orice nedreptate, cu capul plecat, fără să îți ridici măcar ochii către ceea ce îți dorești să fie al tău?

Tu ai puterea de a face o schimbare care îți va purta numele în timp. Tu poți fi cel care luptă pentru propriul vis. Tu poți fi cel care a îndrăznit să rupă rândurile și mai ales, cel care a ales să fie altfel, pentru că tu ești altfel. Pentru că tu iubești, tu apreciezi sinceritatea și frumosul. Pentru că tu măsori viața în clipe de neuitat alături de cei dragi și lupți pentru a fi alături de cei care și-au câștigat locul în inima ta.

De ce nu-ți poți găsi vocea? Acea voce care să spună doar: eu pot, eu vreau, eu lupt; eu nu sunt de acord.

Ai puterea de a schimba atât de multe printr-un cuvânt aparent banal. Însă cuvintele nespuse la timp, devin amintiri goale. Ajungi să te pierzi după un timp în păreri de rău. Ți-e frică de ceea ce cred ceilalți. Ajungi să trăiești condus de o frică ce te transformă într-o persoană slabă. Asta vrei să își aducă aminte ceilalți despre tine?

Cum altfel crezi că vei putea face vreo schimbare? Cum ar putea niște cuvinte nerostite să îți aducă în viață acea fericire și liniște la care tânjești ca un copil?

Vreau să strigi, vreau să cânți și să spui ceea ce simți. Cel puțin pentru moment, uită de cei care sunt în jurul tău. Nu mai fi un simplu ascultător. Găsește-ți vocea și nu-i lăsa pe cei din jur să-ți fure cuvintele.

Strigă, luptă, cântă, iubește și nu privi înapoi!

Nu te îngropa în cuvinte nerostite.

Chiar acum, spune-i că o iubești. Iar tu, du-te la el și cere-ți scuze pentru cât ești de încăpățânată.

Tu, dragul meu, ieși puțin din casă și lasă oamenii să te cunoască. Acordă-le puțină încredere. Spune-le cum ești de fapt.

Draga mea, nu mai căuta răspunsuri la întrebări fantasmagorice.  Iubește, pur și simplu.

Iar eu?

Eu voi continua să îmi caut cuvintele.

Iubește, spune-o, luptă! Pentru că nu poți primi răspuns la întrebarea pe care nu o vei rosti niciodată…

dream

Published in: on 22 Aprilie 2013 at 17:44  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , ,

De ce nu lupți?


Credem că totul se rezumă la cuvinte. Indiferent că greșești sau spui lucruri care rănesc, te-ai obișnuit să arunci un scuză-mă aproape superficial, la care apelezi indiferent de consecințele faptelor tale. Arunci cu scuze și te ascunzi după un zâmbet la fel de fals și treci peste. Treci atât de ușor peste propriile tale greșeli! Nici gând să te uiți la cei pe care i-ai rănit și care, poate, au rămas în urma ta.

Ești obișnuit să ai încrederea tuturor. Bineînțeles, nu faci nimic pentru a le-o câștiga. Ești obișnuit să o privești ca pe ceva ce ți se cuvine, indiferent de acțiunile tale și adopți o atitudine irascibilă chiar, când cineva îți spune că un simplu scuză-mă nu poate să acopere o rană mult prea adâncă. E ca și cum ai încerca să pui un bandaj pe o gaura de canal. E inutil și penibil. Cum te poți aștepta să repari un suflet rănit printr-un cuvânt aruncat în grabă?

E ușor să-ți ceri scuze. Dar știi cât de greu e să-ți dorești să ai din nou încredere într-o persoană care ți-a pierdut încrederea?

De ce apelezi la cuvinte? De ce nu faci ceva concret, pentru a-i recâștiga sufletul? Cât timp va mai trece până când vei înțelege că totul se rezumă la fapte? Oricine ar fi în jurul lui/ei, ar putea face același lucru ca și tine, ar putea să-i vorbească mult mai frumos, chiar și i-ar dărui fraze impresionante. Cu ce te diferențiezi tu de acele persoane?

Dacă ți-e dor, de ce nu suni? Dacă vrei să fii cu o persoană, de ce nu mergi la ea? Dacă vrei să vorbești cu el/ea, de ce nu îl/o abordezi? Dacă vrei să o recâștigi, de ce nu faci ceva concret? Cumpără-i o floare, trimite-i o scrisoare, ia-o de mână și fă-i o surpriză; Du-te până la ea, oriunde ar fi și arată-i cât de importantă este pentru tine, Oferă-i timpul de care are nevoie, nu o presa să te accepte într-un mod forțat în viața ei. Fii acolo pentru ea, demonstrează-i că poți deveni din nou persoana ei. Nu cere ceva pentru care nu ai luptat. Amintește-ți mereu că tu ești cel/cea care a greșit, amintește-ți mereu că un suflet rănit se vindecă în timp.

Iar dacă, după ce ai luptat și ai făcut tot ce a ținut de tine, ea/el decide că totuși nu este suficient, atunci e momentul să îl/o lași să își găsească fericirea pe care tu nu ai putut să i-o oferi și respectă-i decizia de a fi cu cineva care, poate, nu va face aceleași greșeli ca tine.

Însă până atunci, nu renunța la ceea ce este pentru sufletul tău. Arată că îți pasă și nu te mai ascunde după fraze clișeice. De mult nu mai funcționează. 🙂 Arată ceea ce simți și recâștigă încrederea celor dragi, începând de acum.

Mâine? Totul ar putea fi pierdut pentru totdeauna.

Doar dacă.. nu ai pierdut deja bătălia pe care nici măcar nu ai început-o…

Image

Published in: on 4 Martie 2013 at 19:58  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , ,

Durere+suflet=OM?[ CERERE OANA]


CERERE OANA: ” Eu as dori daca se poate…”Durerea, sufletul, omul”.

Suntem mai buni? Suntem mai conștienți de ceea ce avem?  Prețuim suficient clipele petrecute împreună cu persoanele pentru care am fi dispuse să renunțăm la tot? Oferim la timp ceea ce primim? Arătăm recunoștință pentru căldura unor cuvinte primite? Iubim îndeajuns timpul? Suntem oricând pregătiți să alegem adevărul? Ne ferim de superficialitate?

La toate aceste întrebări există un singur răspuns: NU. Un răspuns format din două litere, aparent lipsit de vreo importanță pentru marea majoritate, dar care definește un adevăr pe care oricât am vrea, nu putem să-l acoperim cu vreo pătură sau pe care l-am putea îngropa în vreun colț de pămant.

Și acest NU ni se citește pe chip. Pentru că suferim, zi după zi. În mod conștient sau nu. Suferim pentru ceea ce nu avem, tânjim după lucruri fără să apreciem puținul primit; uităm să dăm înapoi ceea ce primim, afirmând că suntem singurii din univers care contează, care merită totul; nu apreciem suficient acele cuvinte mărunte pe care le primim fără vreo urmă de interes din partea persoanelor din jurul nostru; preferăm să fugim de iubire și de adevăr și de cele mai multe ori alegem să ne ascundem sub o lașitate jalnică, acoperită de superficialitate.

N-avem timp, n-avem bani, n-avem dragoste, n-avem prieteni, n-avem suficient. Permanent ne plângem de lipsa unui lucru, fără să apreciem măcar o secundă, ceea ce deja am primit. Uităm de lucrurile simple, le privim ca și cum le-am merita dintotdeauna și nu arătăm recunoștință față de cei care aleg să fie în viața noastră necondiționat și fără pic de interes.

Nu e ușor pentru nimeni. Viața nu înseamnă doar zâmbet și iubire. Viața îti arată întotdeauna lipsuri, minciuni, superficialitate, răutate, lipsa dragostei și multe alte lucruri greu de imaginat. Viața nu e o luptă a celor slabi. Viața e ca o arenă pentru cei puternici. Și acum îmi vin în minte niște cuvinte pe care le-am primit de la tatăl meu: Puternic nu este cel care nu are probleme, ci cel care știe să le depășească. 

Ne cerem să fim puternici. Uneori ne refuzăm dreptul de a ne plânge preț de o clipă neputința. Suntem nevoiți să mergem mai departe, indiferent de numărul bucăților în care s-a impăștiat sufletul nostru. Trebuie să ne ridicam și să continuăm. Trebuie să luptăm,   într-o junglă care a uitat de mult ce înseamnă onestitatea, bunătatea sau prietenia.

Și uneori e al naibii de greu. Pentru că nu poți decât să plângi în pumni și să te ridici, lovitură după lovitura. Uneori avem tendința de a crede că alții au fost mai norocoși, primind totul. Dar niciodata nu putem ști ce planuri a pregatit Cineva pentru noi. Durerea face parte din viață. Și cel care poate afirma că nu a suferit vreodată, probabil a crescut într-un glob de cristal care foarte curând se va sparge. Durerea are rolul ei. Durerea te aduce mai aproape de realitate, durerea ne maturizează și ne face să conștientizăm adevăratul sens al vieții.Durerea ne curăță sufletul de sentimente inutile și ne învață adevăratul sens al puterii de a iubi, de a oferi și mai ales, de a simți. Durerea ne ambiționează să luptăm pentru ceea ce considerăm că ni se cuvine și mai ales, durerea ne ajută de cele mai multe ori să devenim persoane puternice, ne învață să fim oameni în adevăratul sens al cuvântului. Pentru că un om care a cunoscut durerea, știe în ce se măsoară fericirea și iubirea: apreciază ajutorul necondiționat și susține adevărul, departe de ipocrizia caracteristică vremurilor noastre.

Nu pot spune decât că trebuie să luptăm. Luptăm pentru a depăși durerea, luptăm pentru a învăța, luptăm pentru a deveni mai buni.. și în final, luptăm pentru a supraviețui într-o junglă marcată de multe lipsuri.

Pentru că în final, lupta e singura armă împotriva durerii.

LUPTĂ! 

CU DRAG, PENTRU OANA! :*Image

Published in: on 15 Februarie 2013 at 20:05  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , ,

Frica de reuşită..


Am renunţat de foarte multe ori în viaţă la anumite ocazii din cauză că mi-a fost frică. Frică de eşec, frica de a nu fi privită altfel, frica de a nu da greş, frica de a nu dezamăgi şi tot aşa. Mereu am simţit o slăbiciune imensă în momentul în care a trebuit sa iau o decizie care avea să îmi schimbe în mod semnificativ o activitate sau chiar ..viaţa. Am privit destul de neîncrezătoare hotărârea pe care ar fi trebuit să o iau şi de foarte multe ori .. am renunţat.

A fost bine? A fost rău? Sinceră să fiu, nici acum nu pot da un răspuns exact. Însă pot afirma cu cea mai mare siguranţă că încă am rămas cu întrebarea , „Ce ar fi fost dacă..” Şi această întrebare e una din cele pe care le .. urăsc cel mai mult, pentru că îmi dau permanent senzaţia că aş fi putut face mai mult, sau că am renunţat mult prea repede. Şi într-o anumită măsura, aşa e. Uneori conştientizez că am greşit, sau că ar fi trebuit să fiu mai puternică, mai hotărâtă..

Dar cum oare să facem pur şi simplu lucruri care ne stârnesc o frică incontrolabilă? Ne este frică să nu suferim, ne este frică să nu fim dezamăgiţi şi mai ales.. ne este frică sa facem un pas înaintea celorlalţi. Pentru că în momentul în care păşeşti în faţă, eşti arătat cu degetul. Eşti privit ca cel care a ” îndrăznit să  iasă din rânduri”. Ţi se reproşează lucruri minore, aduse la rang de greşeli „fatale”. Uneori tinzi sa fii exclus de către cei din jur, doar pentru că alegi să faci acel ceva.

Nici până acum nu am reuşit să îmi dau seama când e bine să renunţ şi când ar trebui sa indrăznesc să ies „în faţă” . Ştiu doar că atunci când vine vorba de sufletul meu, trebuie să lupt.

Iar tu, cel care îmi citeşti rândurile, trebuie să lupţi.  Indiferent de piedici, indiferent de frica pe care ştiu că o porţi în suflet, indiferent de teama aceea stupidă de a fi respins sau de a greşi, nu trebuie să renunţi. Pentru că în momentul în care renunţi, pierzi o ocazie de a schimba ceva în viaţa ta. Iar dacă tu nu încerci să îţi depăşeşti teama, nimeni nu o va face în locul tău.

Nu renunţa!Capul sus şi luptă pentru ce ţi se cuvine!

Published in: on 20 Ianuarie 2013 at 0:27  Lasă un comentariu  
Tags: , , ,

Ai sa intelegi..?


Niciodata nu am fost dispusa sa-mi impart sufletul cu persoanele din jur. Pentru ca ceea ce simteam era menit sa ramana in mine. Trebuia sa se reflecte in mine si in ceea ce gandeam. Pana cand a aparut acel cineva. Acel cineva in care mi-am oglindit sufletul si in care mi-am pus toata fericirea, recunostinta, increderea si mai ales .. speranta. Pentru ca am sperat ca in acel moment, voi deveni altcineva, speram sa devin persoana care va purta pentru totdeauna ‘urma’. 🙂  Persoana careia i se va citi pe chip implinirea si dorinta de a fi impreuna cu persoana alaturi de care isi formeaza intregul.

Nu iti cer tie sa imi intelegi ‘actiunile’ si nici macar nu caut sa imi accepti gandurile mult prea puerile uneori si excesiv de ‘prapastioase’ in alte momente. Pentru ca eu am ales sa fiu altfel, am ales sa ies din multime si sa-mi inving temerile de a iubi si de a fi iubita.

Ma critici atat de des ca lupt. Dar cum ai putea oare tu, o simpla fiinta, sa ma intelegi pe mine, cea care e dispusa sa-si puna sufletul, temerile si gandurile in fata unei singure persoane? Tu, cel care fugi de sentimente; tu, cel care nu este suficient de puternic incat sa lupte pentru ceea ce isi doreste, imi poti reprosa ca lupt pentru ceva in care cred si de care ma agat cu toate petalele de suflet?

Imi reprosezi ca ‘ma las in voia visului’, ca nu ma ancorez in realitate si privesc mult prea oniric totul. Dar nu tocmai visul ne poate face viata mult mai frumoasa? De ce sa ne ancoram intr-o realitate care ne este total impotriva? Ce mi-ar oferi mie realitatea, in raport cu visul, care ma ajuta sa-mi conturez propria poveste? De ce sa renunt la speranta, in favoarea adevarului? Refuz sa merg in genunchi, la fel ca tine. Refuz sa dau capul jos si sa accept orice primesc. Pentru ca eu am puterea sa spun din tot sufletul: Vreau altceva! Merit altceva! Pe cand tu ce faci? Ma privesti dintr-un colt si ma arati cu degetul, pentru ca eu am avut curajul sa ‘ies afara’. Pe cand tu stai in genunchi si te uiti in jur. Intr-o incapere simpla. Si nu lasi pe nimeni sa vina langa tine, pentru ca ..ti-e frica. Si nu esti suficient de puternic incat sa recunosti ca ai nevoie de ‘acel cineva’ pentru a putea iesi ‘afara’, pentru a-ti afirma cele mai nebanuite dorinte. Si alegi intunericul, alegi sa te ascunzi in spatele acelei atitudini de ‘persoana rationala’ dar care in realitate este ingrozita de ideea de a fi altfel, ingrozita de ideea de a lupta pentru propriul suflet. Si e trist.

Niciodata n-ai sa poti intelege de ce aleg sa fac toate aceste lucruri, pentru ca tie cuvantul ‘iubire’ nu iti spune decat ‘suferinta’; cuvantul ‘suflet’ te face sa te gandesti la ‘pustietate’, iar sintagma ‘fiinta iubita’ iti trezeste sentimente de frica, nesiguranta. Naivule.

Inca nu ai inteles ca in doi, puterea e nemarginita. Si doar iubind, vei fi capabil sa te ridici deasupra.

Dar nu ma asculti..si continui sa fii aceeasi fiinta simpla, speriata de propria umbra si pentru care iubirea nu e decat visul unei nopti de vara. Un vis mult prea puternic pentru lasitatea ta si mult prea departe, pentru ca tu sa-l poti atinge. Pentru ca stii?

Pentru a-l atinge, ar fi nevoie ca tu sa-ti parasesti micul univers. Si ar fi nevoie sa mergi cu privirea inainte. Pe cand tu alegi sa mergi in genunchi, privind in jos, spre locul in care candva te vei intoarce si care nu va marca decat atat:  locul unui om mult prea speriat ca sa iubeasca. 

 

Published in: on 25 Noiembrie 2012 at 20:40  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , ,
%d blogeri au apreciat asta: