Fugim de noi.


confusion

Am obosit.

De prea mult timp alerg și mă uit permanent în stânga și în dreapta ..și totuși, niciodată în urmă. Acum tot ce vreau e să-mi pun sufletul pe pământ. Vreau să simt mirosul ierbii și să închid ochii alături de vânt. Vreau să mă opresc și vreau să am curajul de a privi în urmă. Și totuși, nu pot. Nu poți.

Pentru că te-ai obișnuit să te ascunzi după niște ziduri de regret, amestecat cu frică și nemulțumire. Ți-e frică să încerci. Regreți că nu ai spus anumite lucruri la timp. Și mereu te ascunzi după un val de întrebări la care, totuși, nu te grăbești să auzi răspunsul.

Unde îmi pot găsi curajul de a privi în urmă? Care este momentul în care pot privi fără urmă de regret toate acele suflete care au lăsat urme adânci în viața mea? Avem tendința de a ne ascunde după o frază banală: Suntem slabi.. Dar oare acesta e tot adevărul?

Suntem slabi? Ăsta e răspunsul la toate întrebările?

Nu.

Adevărul este că ne este frică de dezamăgire. Ne este frică să nu sfârșim din nou cu sufletul în palmă. Fugim de persoane pentru că nu vrem să le dăm ocazia de a lăsa urme în noi. Fugim de toate acele lucruri care ne fac fericiți. Pentru că în final, acelea se transformă în singurele noastre slăbiciuni.

Ne este frică de fericire, pentru că am obosit să tot cunoaștem partea ei ascunsă. Ne este frică să fim fericiți pentru că nimeni nu ne promite că mâine o vom avea alături de noi.

Așa că alegem să fugim. Fugim de suflet, fugim de chipurile cunoscute, fugim de sentimente, fugim de răspunsuri. Fugim de noi.

Fără să privim în urmă.
Și totuși.. până când?

Published in: on 19 Iulie 2013 at 22:00  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , ,

Să spui. Să strigi. Să iubești.


De ce ți-e frică? De ce fugi de cuvinte? De ce accepți orice nedreptate, cu capul plecat, fără să îți ridici măcar ochii către ceea ce îți dorești să fie al tău?

Tu ai puterea de a face o schimbare care îți va purta numele în timp. Tu poți fi cel care luptă pentru propriul vis. Tu poți fi cel care a îndrăznit să rupă rândurile și mai ales, cel care a ales să fie altfel, pentru că tu ești altfel. Pentru că tu iubești, tu apreciezi sinceritatea și frumosul. Pentru că tu măsori viața în clipe de neuitat alături de cei dragi și lupți pentru a fi alături de cei care și-au câștigat locul în inima ta.

De ce nu-ți poți găsi vocea? Acea voce care să spună doar: eu pot, eu vreau, eu lupt; eu nu sunt de acord.

Ai puterea de a schimba atât de multe printr-un cuvânt aparent banal. Însă cuvintele nespuse la timp, devin amintiri goale. Ajungi să te pierzi după un timp în păreri de rău. Ți-e frică de ceea ce cred ceilalți. Ajungi să trăiești condus de o frică ce te transformă într-o persoană slabă. Asta vrei să își aducă aminte ceilalți despre tine?

Cum altfel crezi că vei putea face vreo schimbare? Cum ar putea niște cuvinte nerostite să îți aducă în viață acea fericire și liniște la care tânjești ca un copil?

Vreau să strigi, vreau să cânți și să spui ceea ce simți. Cel puțin pentru moment, uită de cei care sunt în jurul tău. Nu mai fi un simplu ascultător. Găsește-ți vocea și nu-i lăsa pe cei din jur să-ți fure cuvintele.

Strigă, luptă, cântă, iubește și nu privi înapoi!

Nu te îngropa în cuvinte nerostite.

Chiar acum, spune-i că o iubești. Iar tu, du-te la el și cere-ți scuze pentru cât ești de încăpățânată.

Tu, dragul meu, ieși puțin din casă și lasă oamenii să te cunoască. Acordă-le puțină încredere. Spune-le cum ești de fapt.

Draga mea, nu mai căuta răspunsuri la întrebări fantasmagorice.  Iubește, pur și simplu.

Iar eu?

Eu voi continua să îmi caut cuvintele.

Iubește, spune-o, luptă! Pentru că nu poți primi răspuns la întrebarea pe care nu o vei rosti niciodată…

dream

Published in: on 22 Aprilie 2013 at 17:44  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , ,

Mi-am ascuns ploaia in suflet .. [Cererea Andrei ]


„SUBIECT:  PLOAIA ” 

Tu chiar nu intelegi ca totul se schimba? De ce continui sa te agati de aceleasi promisiuni pe care timpul le-a transformat in amintire?

De ce imi ceri sa ies afara, sa ma las ocrotita de soare, cand tu stii cat de mult iubesc sunetul ploii?

Iubesc ploaia. Iubesc sa ascult picaturile care imi sapa obrajii si ador sa privesc cerul cu ochii inchisi.

Nu ai inteles niciodata cuvintele pe care le-am repetat ca un refren. Cuvintele pe care le-am repetat doar pentru tine. Atunci cand ploua. Si stii de ce faceam asta? Pentru ca ploaia ne ocrotea. Toata lumea iubea soarele, noi ieseam cand ploua. Noi nu ne ascundeam sub o umbrela de plastic, pentru ca picaturile de ploaie nu ne raneau, ci erau partase la ceea ce imparteam amandoi : o iubire pe cat de puternica, pe atat de naiva si firava.

Azi, in umbra dulcelui amar, am iesit din nou in ploaie.

Si e frig, e intunecat. Pentru ca ploaia pare sa nu ma mai recunoasca. Ploaia a cunoscut sufletul format din noi doi. Ploaia nu cunoaste jumatatea si stii? Exact asa ma simt  acum : ca o jumatate care nu-si va mai forma nicicand intregul.

De ce am ajuns aici? De ce promisiunea aceea pecetluita de ploaie nu a mai fost respectata? Am gresit eu, te-ai grabit tu? De ce nu-mi pot gasi raspunsul in picaturile de ploaie? Ai promis. Ai promis. Iar ploaia? Ti-a sters de mult urma..

De azi, sa ploua in suflet, imi spun. De azi, ploaia imi va oferi locul in care imi voi aminti de tine. Si ori de cate ori vei fi afara singur si va incepe sa ploua, sa nu te feresti de picaturi care te vor inconjura.

Pentru ca fiecare din ele iti va aminti de promisiunea noastra de atunci. Fiecare picatura te va purta inapoi in necunoscut. Te va purta inapoi .. spre mine.

Iar umbrela? Sa n-o uiti nicicand acasa.. In cazul in care vei simti nevoia sa te feresti de amintirea acelui  „a fost odata” …

 

 

Cu drag pentru Andra :* ! 

Published in: on 3 Septembrie 2012 at 23:02  Comments (9)  
Tags: , , , , , ,

Regres. Fara suflet.


Desi toata lumea vorbeste in orice moment despre iubire, toata lumea sustine ca o cunoaste,o intelege si se simte oricand dispusa sa o „dezbrace” de orice secret, eu intotdeauna am privit acest subiect cu o oarecare .. ingrijorare. Pentru ca mereu mi-aleg cuvintele inainte de a scrie despre iubire si niciodata, dar niciodata, nu am scris despre ceva ce nu cunosc sau prin care n-am trecut, personal.

Nu-mi plac persoanele care afiseaza anumite drame, doar ca sa ‘dea bine’. Foarte putini stiu ce inseamna sa suferi , intr-adevar. Poate nici eu nu stiu ce inseamna suferinta adevarata, desi am trecut prin destul de multe lucruri mai putin … placute, sa le zicem.

Nu inteleg de ce unii aleg sa trateze iubirea ca pe oricare alt subiect cotidian. Li se pare ca e o ‘chestie’ neimportanta in viata lor de ‘adulti ‘. Asa ca prefera sa o trateze superficial, criticand adevaratele sale valente si lasa in urma lor niste conceptii nu tocmai bune. Conceptii  pe care altii, din inconstienta, le iau ad litteram .Pentru ca nu au acces la altceva.  Si uite ca astfel, ajungem la o denaturare completa a sensului de iubire.

Nu am afirmat niciodata ca as fi vreo specialista in domeniu- dimpotriva. Am multe ‘ goluri ‘ , sunt novice. Dar tot ceea ce spun are legatura cu momentele prin care deja am trecut. Si nu doar o data am zis ca scriu pentru ca poate, poate cineva va invata din greselile mele. Pentru ca sunt. Si nu-mi place sa par altceva decat sunt.

Departe de sensul romantic din carti , filme , piese de teatru, in care iubirea inseamna print/printesa, final fericit, iubire, zambet, lacrimi de dor, cred ca iubirea reprezinta in primul rand curaj. Curaj sa poti recunoaste ca iubesti;  curaj, sa ii spui persoanei dragi ce simti si sa-i dai ei tot sufletul tau, fara niciun regret ;  curaj sa ai puterea de a spune ca iubesti, fara sa te intereseze parerile superficiale ale cunoscutilor tai ; curaj sa-ti imparti temerile cu acel cineva ; curaj sa-i arati cuiva asa cum esti , farasa te gandesti la ‘pericol’.  Curaj sa spui in fata lumii : ” iubesc !” . Curaj,curaj, curaj.

In al doilea rand, iubirea inseamna sacrificiu. Si stiu ca unii dintre voi poate o sa ma judece , ca poate-s prea tanara sau cine stie ce alte pareri preconcepute, insa eu imi mentin ideea. Iubirea inseamna sacrificiu, pentru ca trebuie sa gandesti pentru doua persoane. Egoismul tau trebuie sa se transforme in altruism. Tot ceea ce faci,  sau cel putin o mare parte, incepe sa se raporteze la persoana draga. Iar tu trebuie sa-i oferi timp, respect, trebuie sa-ti abandonezi unele obiceiuri, sa-ti organizezi timpul astfel incat sa il/o ai langa tine , sa renunti la unele lucruri care stau intre voi. Sau in alte cazuri, trebuie sa-ti cumperi multe bilete de tren , sa-ti incarci permanent telefonul si sa fi sigur ca iti merge internetul. 🙂

Dar toate aceste mici/mari sacrificii, trebuie sa intervina in momentul in care esti suficient de sigur de ceea ce simtiti amandoi. Nu vorbesc despre micile indragosteli din adolescenta. Acolo sunt alti factori, o cu totul alta poveste. Eu vorbesc despre acea iubire pe care stii ca o vei avea pentru mult timp ( ani, zeci de ani .. ) .

Pentru ca dincolo de saruturi, imbratisari, contact fizic si cadouri, se afla iubirea ‘reala’. Cea care nu traieste prin acele mici lucruri pe care le-am amintit. Ele , intr-adevar, ii infrumuseteaza existenta.  Insa adevarata dragoste are nevoie de suflet, ratiune, incredere , respect , curaj si lupta. Dincolo de ‘fatada stralucitoare’ si roz.

De ce am amintit de ‘lupta’ ? Pentru ca in permanenta vor exista persoane/lucruri/ fapte, care vor sta intre tine si el. Pentru ca cei din jur nu vor privi intotdeauna cu drag legatura voastra. Pentru ca in zilele de azi, foarte rar mai pot fi ‘conectate ‘ doua suflete prin sentimente. Si de aceea, daca aveti o asemenea legatura, trebuie sa luptati pentru voi,in primul rand, pentru ceea ce va doriti si pentru un  ‘final impreuna ‘ .  Daca intr-adevar ‘ v-ati gasit ‘ , incercati sa lasati lumea pe locul doi. Pentru ca va incerca sa va indeparteze, din gelozie si din prostie, din neputinta. Pentru ca cei care nu reusesc sa iubeasca, nu-i lasa nici pe altii.

Sincera sa fiu, ma deranjeaza persoanele care trateaza iubirea ca fiind ceva ce ‘trebuie sa fie ‘ , bazat pe sex, cadouri , un buchet de trandafiri, o iesire in oras. Pe scurt,  o chestie asa, banala, un consens.  „Esti cu mine, sunt cu tine. Vai,ce ne mai iubim ‘de ochii lumii ‘ .”
Oare asta sa fie singurul nivel la care putem ajunge ?

In cazul asta, suntem intr-un regres total.  Trist, dezamagitor , banal.

UNDE NAIBA VA E SUFLETUL ? 

Published in: on 27 Martie 2012 at 18:12  Comments (2)  
Tags: , , , , , , , , ,
%d blogeri au apreciat asta: