De ce fugi?


Alergăm în neștire. Fugim debusolați, zi după zi, în căutarea acelei experiențe care ne-ar face sufletul să zâmbească. Ne simțim neputincioși și permanent simțim o frică ce nu poate fi descrisă în simple cuvinte.

Fugim de oamenii pe care îi iubim, de frică să nu fim răniți. Alegem să fim singuri într-o permanentă întrecere cu ceva invizibil. Ne punem inima în palma unei persoane, având ochii închiși. Pentru că ne e frică. Și totuși, iubim.

Fugim pentru a ne lăsa în urmă gândurile. Ne este frică să nu fim ajunși de trecut. Ne este frică de tot ce a făcut la un moment dat parte din noi. Și totuși nu realizăm că suntem ceea ce am fost și încă un sentiment în plus. Suntem proiecții ale unor sentimente trecute, transformate în regret, mărginite de speranță și maturitate.

Deseori, fugi cu ochii închiși. Ca și cum totul ar putea să dispară printr-o singură clipire. De parcă tot ceea ce ai fost, nu ești și acum. Ca și cum dacă nu vezi, nu poți auzi. Ca și cum singurătatea nu ar mai fi la tine în suflet. Ca și cum ai putea alunga totul prin întuneric.

Fugim de cuvinte. Ne este frică să spunem ce simțim sau să auzim cuvinte care ne pot tatua pe vecie sufletul. De aceea, obișnuiești să alergi cu căștile în urechi, pentru ca tu să poți controla melodiile care au versuri atât de cunoscute.. Naivule! Uiți cât de multe poți asculta prin suflet?

Și de cele mai multe ori, alegi să fugi de tine. De frică? Din orgoliu?  Eviți să îțî arăți adevăratul suflet, eviți să fii tu. Te afli într-o permanentă pendulare între fugă și repaus. Uneori îți vine să strigi, pur și simplu, cine ești și ce vrei. Uneori. Dar totuși taci. Pentru că ți-e frică.

Uneori, vrei să lași pur și simplu oamenii, să-ți intre în suflet.

Dar apoi îți amintești că nu poți face acest lucru. Pentru că fugi.

Și nu permiți nimănui să te ajungă, vreodată…

run

Published in: on 24 Aprilie 2013 at 20:13  Comments (1)  
Tags: , , , , ,

Odată, am iubit un om…


Odată, am iubit. Un om frumos, un om nebun de viață și însetat de liniște. Un om agitat. Un om frumos în imperfecțiunea sa de muritor, mărginit de curajul unei frici mult prea profunde.

Odată, am iubit cu mintea. Și cu sufletul. Mi-am pus inima in pumnul său și el a avut grijă. Mi-a spus că își dorește totul alături de mine, iar eu i-am spus că e naiv. Nu l-am crezut și i-am sărutat fruntea. A zâmbit doar și mi-a spus că voi înțelege mai târziu. Prea târziu, aș spune eu acum ..

Odată, un om nebun mi-a făcut viața mai frumoasă. M-a făcut să-i iubesc defectele și mi-a dăruit vise. Nu mi-a cerut nimic în schimb, poate doar liniște. Și am stat alături de el, fără să-i cer cuvinte. Pentru că i-am înțeles dorința de a mă avea în liniștea lui.

Sufletul mi-a zâmbit. Știam că atunci, în acel moment, aveam totul. Și parcă vroiam din ce în ce mai mult. De data asta, eu îmi doream totul, fără să știu că lângă mine aveam persoana care deja reprezenta tot ce aveam nevoie ..

Odată, am iubit un om. Sincer. Am iubit ca un copil. Am iubit însetată de iubire, însetată de frumos și de siguranță. Am iubit ca și cum totul ar fi depins de acel moment. De acea perioadă. Am iubit fără să mă uit în urmă, am renunțat la regrete și nu mi-a păsat de amintiri.

Odată, am iubit un om. . . Și încă mai iubesc, ca și cum timpul n-ar fi trecut, ca și cum cuvintele n-ar fi fost brăzdate de maturitate.. ca și cum încă sunt un copil…

tumblr_lr362bxy0d1qks1m4o1_500

Published in: on 29 Martie 2013 at 22:15  Comments (4)  
Tags: , , , , , , , ,

Ai sa intelegi..?


Niciodata nu am fost dispusa sa-mi impart sufletul cu persoanele din jur. Pentru ca ceea ce simteam era menit sa ramana in mine. Trebuia sa se reflecte in mine si in ceea ce gandeam. Pana cand a aparut acel cineva. Acel cineva in care mi-am oglindit sufletul si in care mi-am pus toata fericirea, recunostinta, increderea si mai ales .. speranta. Pentru ca am sperat ca in acel moment, voi deveni altcineva, speram sa devin persoana care va purta pentru totdeauna ‘urma’. 🙂  Persoana careia i se va citi pe chip implinirea si dorinta de a fi impreuna cu persoana alaturi de care isi formeaza intregul.

Nu iti cer tie sa imi intelegi ‘actiunile’ si nici macar nu caut sa imi accepti gandurile mult prea puerile uneori si excesiv de ‘prapastioase’ in alte momente. Pentru ca eu am ales sa fiu altfel, am ales sa ies din multime si sa-mi inving temerile de a iubi si de a fi iubita.

Ma critici atat de des ca lupt. Dar cum ai putea oare tu, o simpla fiinta, sa ma intelegi pe mine, cea care e dispusa sa-si puna sufletul, temerile si gandurile in fata unei singure persoane? Tu, cel care fugi de sentimente; tu, cel care nu este suficient de puternic incat sa lupte pentru ceea ce isi doreste, imi poti reprosa ca lupt pentru ceva in care cred si de care ma agat cu toate petalele de suflet?

Imi reprosezi ca ‘ma las in voia visului’, ca nu ma ancorez in realitate si privesc mult prea oniric totul. Dar nu tocmai visul ne poate face viata mult mai frumoasa? De ce sa ne ancoram intr-o realitate care ne este total impotriva? Ce mi-ar oferi mie realitatea, in raport cu visul, care ma ajuta sa-mi conturez propria poveste? De ce sa renunt la speranta, in favoarea adevarului? Refuz sa merg in genunchi, la fel ca tine. Refuz sa dau capul jos si sa accept orice primesc. Pentru ca eu am puterea sa spun din tot sufletul: Vreau altceva! Merit altceva! Pe cand tu ce faci? Ma privesti dintr-un colt si ma arati cu degetul, pentru ca eu am avut curajul sa ‘ies afara’. Pe cand tu stai in genunchi si te uiti in jur. Intr-o incapere simpla. Si nu lasi pe nimeni sa vina langa tine, pentru ca ..ti-e frica. Si nu esti suficient de puternic incat sa recunosti ca ai nevoie de ‘acel cineva’ pentru a putea iesi ‘afara’, pentru a-ti afirma cele mai nebanuite dorinte. Si alegi intunericul, alegi sa te ascunzi in spatele acelei atitudini de ‘persoana rationala’ dar care in realitate este ingrozita de ideea de a fi altfel, ingrozita de ideea de a lupta pentru propriul suflet. Si e trist.

Niciodata n-ai sa poti intelege de ce aleg sa fac toate aceste lucruri, pentru ca tie cuvantul ‘iubire’ nu iti spune decat ‘suferinta’; cuvantul ‘suflet’ te face sa te gandesti la ‘pustietate’, iar sintagma ‘fiinta iubita’ iti trezeste sentimente de frica, nesiguranta. Naivule.

Inca nu ai inteles ca in doi, puterea e nemarginita. Si doar iubind, vei fi capabil sa te ridici deasupra.

Dar nu ma asculti..si continui sa fii aceeasi fiinta simpla, speriata de propria umbra si pentru care iubirea nu e decat visul unei nopti de vara. Un vis mult prea puternic pentru lasitatea ta si mult prea departe, pentru ca tu sa-l poti atinge. Pentru ca stii?

Pentru a-l atinge, ar fi nevoie ca tu sa-ti parasesti micul univers. Si ar fi nevoie sa mergi cu privirea inainte. Pe cand tu alegi sa mergi in genunchi, privind in jos, spre locul in care candva te vei intoarce si care nu va marca decat atat:  locul unui om mult prea speriat ca sa iubeasca. 

 

Published in: on 25 Noiembrie 2012 at 20:40  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , ,
%d blogeri au apreciat asta: