Setea oarbă.


Suntem obsedați de lucrurile pe care le vedem în jur. Nu mai suntem conștienți de ceea ce avem, pentru că tânjim mereu după alte și alte lucruri- superficiale și de cele mai multe ori fără sens. Ne-am obișnuit să fugim fără un motiv, doar pentru a avea o scuză în fața celorlați: suntem ocupați.

Ne ascundem sub un munte de lucruri obsesive, doar pentru a ne ascunde adevărul. Un adevăr pe care de obicei îl transformăm în minciună și superficialitate. Pentru că ne e rușine  să recunoaștem ce ne dorim cu adevărat sau, mai ales, suntem mult prea slabi ca să luptăm pentru ceea ce ne împlinește cu adevărat sufletul.

Huge crowd

Ne ignorăm sentimentele și afirmăm că suntem puternici, fără vreo nevoie de a fi iubiți sau ascultați. Așa că aruncăm cu cuvinte, întoarcem spatele oamenilor care ne-au fost mereu alături și oferim totul persoanelor care ar face orice să ne fie bine. Și totuși, continuăm să greșim și să afirmăm că noi avem dreptate și toți cei din jur greșesc. Suntem mărginiți de un orgoliu greu de măsurat, aproape pueril.

Ești nevoit să lupți, să cauți și să nu lași garda jos. Așa că fugi, mereu ești cu gândurile vraiște și alegi să îți ignori sufletul. Pentru că în viziunea ta, sentimentele sunt egale cu slăbiciunea.

Când ai spus ultima oară ce simți?

Când te-ai simțit ultima oară liber să spui ceea ce îți dorești?

Și mai ales, când i-ai spus ultima oară ce simți pentru el/ea?

Încă mai ai timp să schimbi ceva.

Oprește-te din fuga asta oarbă și fă-ți timp pentru suflet. Ia-o de mână și închide-ți telefonul. Împarte-ți liniștea cu persoana ta dragă. Oprește-te. De ce?

Pentru că lucrurile pe care nu le faci la timp, nu le vei mai face vreodată.

Ești pregătit să renunți la tot pentru acea sete oarbă?

Published in: on 11 Iunie 2013 at 13:41  Comments (4)  
Tags: , , , , , , , ,

Odată, am iubit un om…


Odată, am iubit. Un om frumos, un om nebun de viață și însetat de liniște. Un om agitat. Un om frumos în imperfecțiunea sa de muritor, mărginit de curajul unei frici mult prea profunde.

Odată, am iubit cu mintea. Și cu sufletul. Mi-am pus inima in pumnul său și el a avut grijă. Mi-a spus că își dorește totul alături de mine, iar eu i-am spus că e naiv. Nu l-am crezut și i-am sărutat fruntea. A zâmbit doar și mi-a spus că voi înțelege mai târziu. Prea târziu, aș spune eu acum ..

Odată, un om nebun mi-a făcut viața mai frumoasă. M-a făcut să-i iubesc defectele și mi-a dăruit vise. Nu mi-a cerut nimic în schimb, poate doar liniște. Și am stat alături de el, fără să-i cer cuvinte. Pentru că i-am înțeles dorința de a mă avea în liniștea lui.

Sufletul mi-a zâmbit. Știam că atunci, în acel moment, aveam totul. Și parcă vroiam din ce în ce mai mult. De data asta, eu îmi doream totul, fără să știu că lângă mine aveam persoana care deja reprezenta tot ce aveam nevoie ..

Odată, am iubit un om. Sincer. Am iubit ca un copil. Am iubit însetată de iubire, însetată de frumos și de siguranță. Am iubit ca și cum totul ar fi depins de acel moment. De acea perioadă. Am iubit fără să mă uit în urmă, am renunțat la regrete și nu mi-a păsat de amintiri.

Odată, am iubit un om. . . Și încă mai iubesc, ca și cum timpul n-ar fi trecut, ca și cum cuvintele n-ar fi fost brăzdate de maturitate.. ca și cum încă sunt un copil…

tumblr_lr362bxy0d1qks1m4o1_500

Published in: on 29 Martie 2013 at 22:15  Comments (4)  
Tags: , , , , , , , ,

Colecționar de amintiri


Te poți lupta cu timpul? Poți primi zile în plus? Poți trișa și poți opri anii din a trece? Poți face ceva, orice, pentru ca să revină trecutul? Îl poți schimba?

Nu, nu poți. Oricât ai fi de hotărât și de ambițios, nu poți. De ce ți-e frică de trecut? De ce ai vrea să schimbi ceva ce deja face parte din tine?

Tot ceea ce facem azi, se transformă în amintire. Indiferent că e vorba de o melodie ascultată, un buchet de flori primit la timp, o notă bună sau o călătorie la care visai de mult. Toate se transformă în clipă trecută.Și de cele mai multe ori, facem greșeala de a ne opri în fața unei amintiri, ca și cum timpul nu ar mai trece pe lângă noi. Zi după zi, colecționăm amintiri, pe care le ascundem în suflet. Unele sunt îngropate adânc, într-un colț, pe altele le punem aproape de ușă, pentru a ne fi ușor să ajungem la ele.. iar pe celelalte amintiri le punem în dreptul ferestrei. Pentru că sunt acele amintiri pe care trebuie să le privim când nu ne mai recunoaștem, când simțim nevoia să ne luăm ambiție și motivație.. Sunt acele amintiri pe care nu ai voie să le readuci în prezent. Când simți că ești obosit, când nu mai reușeși să lupti, fă-ți puțin timp pentru tine. Privește acele lucruri din trecut care te-au transformat în persoana care ești azi. Dar niciodată să nu rămâi cu acele amintiri mai mult decât câteva clipe.

Nu trăi într-un prezent-trecut. Dar nu te feri din a colecționa amintiri. Iubește, speră, greșește, fii acolo unde îți dorești! Crezi că dacă nu vei iubi, nu vei cunoaște suferința ? Consideri că dacă vei alege să nu faci nimic, nu vei greși? Toate fac parte din viață, indiferent că e vorba de iubire, greșeală, suferință sau chiar frică. Fii un colecționar. Îți mai amintești primul sărut? Ți-aduci aminte de prima persoană care te-a făcut să crezi? Știi  câte trepte ai urcat și câte mai ai de parcurs? Ți-aduci aminte de prietenii din copilărie? Ai uitat deja de primii fiori de emoție?

Îndrăznește să colecționezi, permite-ți să greșești și când simți că rămâi fără putere, așează-te în fața ferestrei și încearcă să revezi acele amintiri care ți-au făcut cândva sufletul să tremure de emoție. Dar mai apoi, ridică-te și luptă. Nu lupta cu timpul, pentru că întotdeauna el va ieși învingător. În schimb, mergi în același timp cu el. Trăiește fiecare clipă atunci când e rândul ei să existe. Nu amâna momente, nu aștepta ziua de mâine pentru a face ceva.

Fii colecționar. Prețuiește-ți amintirie, nu lupta cu ele, pentru că nu faci decât să te lupți cu fantome.  Iubește. Pentru că va veni un moment în care te vei așeza obosit la fereastră, iar  colecția de amintiri va fi tot ce-ți va mai rămâne …

un-prophete-2009-17386-14425

Tu meriți a doua șansă?


Indiferent cât, cum sau când greșim, obișnuim să cerem o a doua șansă.

Cerem a doua șansă, indiferent de sufletul pe care l-am rănit sau frânturile pe care le-am lăsat în urma noastră. Obișnuim să ne cerem a doua șansă ca și cum ar fi ceva ce merităm fără a face ceva, pentru a o primi. Adoptăm o atitudine superioară și uneori un zâmbet superificial și eventual aruncăm un scuză-mă abia rostit și ne așteptăm ca persoana față de care am greșit să ne acorde din nou încredere, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Obișnuiești să-ți ceri a doua șansă într-un mod agresiv, aproape autoritar, fără să te gândești măcar pentru o clipă dacă tu meriți, într-adevăr, ceea ce pretinzi că ți se cuvine pur și simplu. Obișnuiești să arunci cuvinte grele, de parcă ai avea puterea să le iei vreodată înapoi; lași oameni dragi în urmă, pentru simplul motiv că ești prea egoist/ă; alegi să pleci din viața unor oameni când nu mai ai nici un interes față de ei, de parcă tu ai putea să îți ștergi urmele din sufletul lor; vrei să fii ajutat și le reproșezi celor din jur când nu îți oferă totul, deși tu ai fost mereu preocupat de propria persoană și niciodată nu te-ai gândit că altcineva ar avea nevoie măcar de un cuvânt sau o îmbrățișare- nu pentru că ai fi făcut să dispară problema, ci pentru că atunci când te simți acaparat de probleme, un simplu O SĂ FIE BINE îți poate da puțin curaj, puțină motivație și încredere că unii oamenii chiar sunt acolo pentru tine. Obișnuiești să zâmbești fals și să greșești mereu, fără să îți pese de consecințe.

Iar după toate aceste lucruri, încă mai poți afirma cu un chip senin că meriți a doua șansă?

Când, oare, am uitat să luptăm? Oare sentimentele ar trebui să fie ceva ce ceri și, în consecință, primești? Oare greșeala odată făcută, poate fi ștearsă de niște cuvinte banale?

Cu ce drept cerem ceva ce, poate, nu merităm? Sau, altfel zis, putem pretinde că după ce vom primi a doua șansă, nu vom face aceeași greșeală?Se spune că cine a greșit o dată, e posibil sau nu să mai greșească a doua oară, dar cine a greșit a doua oară, cu siguranță va greși și a treia oară. Ei bine, eu sunt de părere că cine a greșit o singură dată, o va face și a doua oară. De ce? Pentru că suntem obișnuiți să primim a doua șansă, a treia, a patra.. Și totuși nu știm ce să facem cu fiecare din ele. Le tratăm superficial și mai apoi, nu înțelegem de ce suntem singuri.

Cum oare să mai ai alături pe cineva, când tot ceea ce faci e să greșești și să-ți ceri scuze la nesfârșit?

În câte feluri poți distruge o inimă, iar mai apoi să te aștepți să bată tot pentru tine?

Chiar crezi că vei reuși să lipești la nesfârșit firimituri de încredere? Pentru că asemeni unui glob spart, pe care îl lipești, e și încrederea. O poți lipi din nou și din nou, o poți sparge, însă nu te mai aștepta vreodată să fie la fel. Și fii sigur că la un moment dat, nici măcar cioburile nu se vor mai lipi, pentru că vor fi pierdute pentru totdeauna.

Înainte de a cere o a doua șansă, pune-ți o singură întrebare: Ce voi face cu ea?

Iar dacă întrebarea este urmată de un răspuns ferm, luptă pentru a-ți câștiga dreptul de a fi din nou lângă persoana dragă. Dar dacă întrebarea e urmată de un încă nu știu, am să văd .. , atunci e timpul să îți vezi de propriul drum, departe de cei care încă mai suferă din cauza egoismului tău, ignoranței, superficialității tale sau din cauză că nu știi să prețuiești lucrurile mărunte, care contează cu adevărat.

Luptă, câștigă-ți locul, dar niciodată să nu ceri. Pentru că încrederea, iubirea, respectul, toate se câștigă.

Iar dacă nu le câștigi, înseamnă că ți-ai pierdut orice drept de a fi lângă cei care îți sunt alături necondiționat.

TU  chiar crezi că meriți a doua șansă?

sec

Oamenii pleacă.


Suntem  singuri.

De când ne naștem și până în momentul în care suntem nevoiți să aruncăm o ultimă privire în jur, suntem singuri in propria viață. Suntem nevoiți să ne ducem la bun sfârșit un rol poate prea greu sau prea liniștit. Și totuși mereu suntem înconjurați de tot felul de persoane care, într-un fel sau altul, ne marchează existența. Unele lasă urme adânci în sufletul nostru, altele trec neobservate …și mai sunt și acele persoane care devin sufletul nostru. Devin un prezent constant .. pentru că ne e frică să le atribum trecutului sau viitorul. Sunt persoane alături de care vrem să ne trăim prezentul. Din nou și din nou.

Uităm, însă, că oamenii pleacă. Dintr-un motiv sau altul, fie că le-a expirat timpul de a ne fi alături, fie că o fac de bunăvoie sau pentru că e dorința noastră, ei pleacă. Și lasă uneori un gol pe care nici melodiile, nici alte persoane și nici măcar viitorul nu il pot umple. Așa că suntem nevoiți să mergem mai departe, așa cum suntem, indiferent că purtăm cu noi un gol necunoscut de cei din jur, sau pur și simplu purtăm urma unei ființe care a fost cândva parte din noi.

Uneori, persoanele aleg pur și simplu să plece. Nu ne anunță, nu ne cer permisiunea și nici măcar nu se gândesc să lase un bilet în urmă. Zâmbim, strângem din pumn și mergem mai departe. Pentru că pentru păreri de rău, regret și suferință nu ar trebui să ne facem niciodată timp!

Nu pot să îți spun că oamenii nu vor pleca de lângă tine.

Însă te pot sfătui să îi țîî aproape pe cei care au ales să-ți fie alături indiferent situație. Asigură-te că sunt conștienți de sentimentele pe care le ai față de ei. Fii alături de cei care sunt lângă tine. Nu îi alunga pe motive prostești și niciodată să nu le reproșezi că nu sunt suficient de aproape de tine. Pentru că ei, au ales să rămână în acel loc pe care alții l-au părăsit fără să se mai uite măcar în urmă.

Nu fugi după persoane care nu doresc să cunoască traseul spre viața ta. Nu fugi dupa persoane care hoinăresc dintr-o viață în alta. Prețuiește-i pe cei care au făcut din viața ta, viața voastră.

Oamenii pleacă. Dar cei care te iubesc, întotdeauna vor rămâne.

drumuridif drumuridif

 

Published in: on 8 Martie 2013 at 22:14  Comments (6)  
Tags: , , , , , , , ,

Tu cui îi permiți să te rănească?


Ne-am obișnuit să aruncăm mai mereu vina pentru diversele probleme sau suferințe din viețile noastre, pe persoanele din jur. Obișnuim să ne absolvim de orice vină și avem o plăcere anume să afirmăm că mereu și mereu suntem răniți și dezamăgiți de cei din jur.

Dar oare nu ești tu conștient că tu decizi până la ce nivel te poate răni o persoană?

Afirmi că nu ești iubit/ă. Dar oare cum ai putea să fii iubit/ă de acele persone care mereu îți întorc spatele? Și totuși tu continui să faci tot posibilul pentru a le capta atenția. Nu-i vezi pe cei de lângă tine, care ar face orice pentru a te ști bine, în siguranță. Ignori persoane care te iubesc, doar pentru că sunt prea accesibile. Tu cauți mereu și mereu altceva, dorești să fii cu oameni care abia dacă îți cunosc numele și ești dispus să faci orice pentru a intra în anumite grupuri care uneori te acceptă, doar ca să aibă un număr mai mare de membri. Iar la un moment dat,  se vor plictisi probabil de tine și într-un fel sau altul, te vor răni. Iar tu vei suferi și vei afirma că ești singur/ă și nu ești iubit/ă. Păi cum să mai fii iubit/ă dacă tu alergi dupa persoane superficiale, în timp ce pe oamenii care sunt lângă tine și te-ar iubi necondiționat, îi ignori?

Știi când vei sfârși aproape întotdeauna cu sufletul în firimituri? În momentul în care vei face dintr-o persoană centrul existenței tale și chiar.. vei ajunge să fii dependent/ă de tot ce înseamnă acel cineva. Te vei lega trup și suflet de o persoană, vei ajunge să-ți ignori propriul EU, vei renunța la lucrurile care îți plac și te vei transforma într-o proiecție banală a celuilalt. Vei deveni un fel de cățeluș de companie. Asta îți dorești? Iubirea nu înseamnă renunțarea la tot ce te definește. Înseamnă să accepți persoana iubită cu tot ceea ce are în jur. Înseamnă să-i respecți plăcerile și dorințele, nu să îi impui să renunțe la părți din sufletul ei, doar pentru că ție ți se par puerile sau imposibile. Iar dacă, totuși, vei alege să oferi totul și vei fii, la un moment dat, nevoit să înfrunți o despărțire, să nu te aștepți să îți fie ușor, pentru că tu ai ales asta. Tu ți-ai legat totul de o persoană pentru care, poate, nu ai reprezentat mai mult decât o .. legătură care se înfiripează și pur si simplu la un moment dat dispare. Iar tu vei fi dezorientat/ă și te vei simți chiar trădată de acel cineva care ar fi trebuit să fie totul. Ei bine, nici o persoană nu-ți poate promite că va fi mereu acolo. Pentru că în final, tot singuri suntem. Singuri cu o luptă pe care o ducem zi după zi. într-un mod nu tocmai ușor ..

Ideea este că tu poți alege persoanele care să facă parte din viața ta. Tu le permiți să se apropie sau nu de sufletul tău și tot tu ai puterea să spui STOP când te simți limitat de cei din jur sau când simți că pur și simplu meriți mult mai mult decât îți poate oferi cel sau cei de lângă tine.

Nu alege să joci în permanență același rol. Dacă ceva nu e cum ar trebui să fie, spune. Îndepărteză-te de oamenii care nu îți înțeleg nevoile și dorințele. Nu le permite să îți stabilească ei limitele, pentru că nimeni nu te cunoaște mai bine decât de cunoști tu. O legătură cu o persoană trebuie să fie legată de suflet, de sprijin și de aducerea la realitate; înseamnă respect și învățare continuă și mai ales, libertatea de a alege ceea ce este pentru noi.

Nu lăsa oamenii să te rănească. Sau, dacă totuși o fac, fă-ți curaj să pleci și să lași în urmă regretul, teama sau amintirile. O persoană care te iubește și te respectă, nu-ți va cere nicicând să renunți la lucrurile care te definesc și nici nu-ți va restricționa accesul la acele dorințe pentru care ai face orice.

Și, cel mai important, uită-te în stânga și în dreapta ta, după persoanele care te iubesc și au fost mereu acolo. Permite-le să facă parte din viața ta și nu mai alerga după fantasme. Greșim, iubim, o luăm de la capăt, suferim, râdem, plecăm. Toate se întâmpla, într-o ordine sau alta. Dar tu asigură-te că, la rândul tău, nu ai renunțat la cei care n-ar renunța vreodata la tine și mai ales, la cei care ți-au fost mereu alături.
Pentru că acele persoane sunt cele alături de care viața chiar merită trăită.

Lasă grupul acela de fete frumos tencuite și cu o inteligență ce se poate compara cu un bidon gol de apă plată și fii în gașca aceea de oameni simpli, zăpăciți și fără haine de firmă, care mereu te-au scos din stările tale de depresie și ți-au oferit întotdeauna o cafea pentru un zâmbet, sau pur și simplu au venit și s-au așezat lângă tine, fără să-ți ceară să porti fustă-mini sau să bei un cocktail al cărui nume nici nu poți să-l pronunți, dar sună bine pentru cei din afară.

Nu mai permite oamenilor superficiali să te rănească. Într-un fel sau altul, cu toții vom fi dezamăgiți, răniți. Dar până atunci, fă puțină ordine în viața ta.  Fii sincer cu tine și cunoaște-te. Și cel mai important, respectă-te. În momentul în care vei fi împăcat cu tine însuți, vei știi care e gașca în care trebuie să fii.

Nu permite să fii rănit. Și niciodată, să nu rănești, pentru că mai devreme sau mai târziu, lucrurile pe care le-am oferit, ne vor fi oferite …

bullying1

Published in: on 5 Martie 2013 at 22:10  Comments (4)  
Tags: , , , , , , , ,
%d blogeri au apreciat asta: