Fugim de noi.


confusion

Am obosit.

De prea mult timp alerg și mă uit permanent în stânga și în dreapta ..și totuși, niciodată în urmă. Acum tot ce vreau e să-mi pun sufletul pe pământ. Vreau să simt mirosul ierbii și să închid ochii alături de vânt. Vreau să mă opresc și vreau să am curajul de a privi în urmă. Și totuși, nu pot. Nu poți.

Pentru că te-ai obișnuit să te ascunzi după niște ziduri de regret, amestecat cu frică și nemulțumire. Ți-e frică să încerci. Regreți că nu ai spus anumite lucruri la timp. Și mereu te ascunzi după un val de întrebări la care, totuși, nu te grăbești să auzi răspunsul.

Unde îmi pot găsi curajul de a privi în urmă? Care este momentul în care pot privi fără urmă de regret toate acele suflete care au lăsat urme adânci în viața mea? Avem tendința de a ne ascunde după o frază banală: Suntem slabi.. Dar oare acesta e tot adevărul?

Suntem slabi? Ăsta e răspunsul la toate întrebările?

Nu.

Adevărul este că ne este frică de dezamăgire. Ne este frică să nu sfârșim din nou cu sufletul în palmă. Fugim de persoane pentru că nu vrem să le dăm ocazia de a lăsa urme în noi. Fugim de toate acele lucruri care ne fac fericiți. Pentru că în final, acelea se transformă în singurele noastre slăbiciuni.

Ne este frică de fericire, pentru că am obosit să tot cunoaștem partea ei ascunsă. Ne este frică să fim fericiți pentru că nimeni nu ne promite că mâine o vom avea alături de noi.

Așa că alegem să fugim. Fugim de suflet, fugim de chipurile cunoscute, fugim de sentimente, fugim de răspunsuri. Fugim de noi.

Fără să privim în urmă.
Și totuși.. până când?

Anunțuri
Published in: on 19 Iulie 2013 at 22:00  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , ,
%d blogeri au apreciat asta: