Despre oamenii frumoși. Îndrăgostiți. Fericiți.


Îmi plac oamenii fericiți. 

Mi-ar plăcea, uneori, să am o putere specială pentru a le putea fura câte un zâmbet și apoi pe toate le-as pune în mai multe borcane, pe o etajeră la mine în cameră. Și zi după zi, aș studia un alt zâmbet, până când le-aș învăța pe toate. 

Îmi plac pentru că emană optimism prin toți porii. Când te uiți în ochii lor, găsești reflecția persoanei iubite. Când te uiți în ochii lor vezi speranță, dragoste și naivitate.. Întâlnești vise, uneori nesiguranță și multă, multă, fericire. E ca și cum te-ai uita într-un suflet de copil. Pentru că așa tind să se comporte, ca un copil: sincer, pur și fără vreo urmă de superficialitate. 

Tu ai stat vreodată lângă o persoană fericită? I-ai furat vreun zâmbet și l-ai ascuns în buzunar, după care te-ai uitat la el, pe furiș? Nu-i așa că l-ai încercat și tu? 

Niciodată nu vei înțelege îndeajuns privirea unui băiat care își vede iubita îmbrăcată în tricoul lui.. Vei tânji după un zâmbet ca al ei, după ce și-a primit floarea preferată. Te vei uita lung după acei doi oameni nebuni și frumoși care aleargă prin ploaie. Și mereu te vei întreba care este secretul unui zâmbet în doi. 

Te vei uita cu drag când îi vei vedea plimbându-se  prin parc: ghiduși, stângaci, poate prea zgomotoși, aruncându-și pupici sau ținându-se în liniște de mână. Pentru că sunt frumoși, pentru că au reușit să privească dincolo de imperfecțiuni, pentru că și-au construit un univers real și mai ales, pentru că au ales să construiască un zâmbet, împreună. 

Oamenii fericiți și mai ales cei care își arată dragostea sunt oamenii pe care vrei să îi ai alături, pentru că ei îți oferă speranță și încrederere și mai presus de toate, curajul să fii cu cine îți dorești, să lupți pentru ceea ce te face fericit și mai ales, curajul de a lupta pentru propriul zâmbet. 

Așa că nu condamna fericirea, ia parte la ea. Nu te uita urât la oamenii cu zâmbet, învață de la ei să zâmbești. Și mai ales, nu alunga persoanele fericite din viața ta- ține-le aproape. 

Iar eu? Îmi place să cred că mi-am găsit oamenii fericiți. Pentru că în preajma lor, nu e nevoie să le fur câte un zâmbet.. Au ei grijă să mi-l facă de fiecare dată cadou 🙂 

Pentru toți acei oameni frumoși care iubesc, râd și se bucură de viață: mulțumesc! Imagine

Anunțuri
Published in: on 19 Septembrie 2013 at 21:42  Comments (3)  
Tags: , , , ,

De ce iubim?


Te-ai intrebat vreodata de ce iubesti? Din nevoie, din dorinta de a face ‘acel ceva’? Privesti iubirea ca pe un ideal la care vrei sa ajungi?

Te-ai intrebat vreodata daca stii sa iubesti, sau daca iubesti zambind?

Te-ai intrebat vreodata seara, inainte de somn, daca tu poti sa iubesti cu adevarat?

Iubim. Zi dupa zi. Persoane din viata noastra, persoane care au ramas in urma, sau persoane pe care le intalnim. Incepem sa simtim anumite stari launtrice care ne provoaca usor fiori, imbujorare sau ‘fastacire’. Dar totusi confundam de atatea ori ‘atractia’ cu sentimentul.

Nu e usor sa iubesti. E nevoie de timp, pentru tine, pentru a te intelege pe deplin. Iubind, ai uneori tendinta de a minimaliza orice alt lucru din viata ta. Uneori te detasezi complet de cei din jur, de lucrurile pe care le faceai, doar pentru a exista pentru acea fiinta. Acea fiinta care e mai presus de orice lucru cotidian.

Ne ‘aruncam’ uneori intr-o valtoare de sentimente care mai de care mai pline de necunoscut, pentru ca in sinea noastra, simtim o nevoie acuta de a fi iubiti. Iubim acel sentiment de siguranta, de incredere. Ne place sa credem ca atunci cand ne trezim, un mesaj de ‘buna dimineata!’ vom gasi pe telefon si  stim ca vom avea cui sa raspundem. Pentru ca acel cineva s-a trezit cu gandul la tine. Acel cineva, care stii ca exista si e pentru tine. Acel cineva cu care poti avea ‘micul tau secret’, in care iti pui toata increderea si caruia ii impartasesti cele mai puerile  vise si dorinte.

Simtim nevoia la un moment dat sa ne inconjuram cu oameni care ne fac sa ne simtim bine in pielea noastra. Oameni care ne accepta capriciile, care sunt mereu gata sa ne astepte cu o cafea intr-o cafenea uitata, sau pur si simplu oameni care ne inteleg nevoia de a fi iubiti.

De ce iubim?

Pentru ca nu putem trai singuri, pentru ca ne place sa fim impreuna cu persoane care ne inteleg, pentru ca stim ca putem fi puternici alaturi de cineva. Si de ce mai iubim? Pentru ca vrem la randul nostru, sa fim iubiti. 🙂

Si poate ca suna ciudat, dar uneori avem nevoie de o persoana la care sa ne raportam. O persoana care sa fie ‘acolo’, indiferent de situatie, bani, loc sau varsta. Avem nevoie de ‘persoana noastra’, pentru care suntem dispusi sa infruntam multe piedici/obstacole si pentru care suntem dispusi sa renuntam la anumite lucruri din existenta noastra.

Eu am nevoie de persoana mea, persoana care ma cunoaste si care imi da acel ‘avant’ sa merg mai departe. Si uneori, toate devin mai mici, in comparatie cu sentimentul meu. Sentimentul nostru. Pentru ca avem nevoie sa fim ‘legati’ de o persoana, avem nevoie de ‘acel lucru’ pe care il pastram si il ocrotim cu orice pret.

De ce iubesc? Pentru ca prin ceea ce simt, ies la lumina parti din mine pe care le credeam demult apuse. Iubind, ma descopar, invat sa ma accept si invat sa daruiesc. 🙂 Suna cliseic, poate.  Stiu asta. Dar uneori anumite clisee ne fac bine. Sau mai bine zis, existenta lor in viata noastra. Pentru ca avem nevoie de ceva stabil. Intr-un timp in care in care nu mai avem timp nici de un banal ‘ Multumesc!’ sau de un zambet recunoscator, acel element cliseic, de stabilitate, ne face un bine imens. Pentru ca acel ‘cliseu’ devine centrul existentei noastre. Si orice alta activitate capata un cu totul alt sens.

Ne place sa ne declaram ‘fiinte puternice, independente’. Ne place postura aceea de ‘razboinic neinfricat si singur’. Dar hai sa o spunem pe fata: de cate ori n-am visat ca seara cand ne intoarcem ‘de la lupta cotidiana’, sa ne astepte cineva cu o fraza ‘cliseica’, un zambet cald si o imbratisare? Cu totii avem nevoie la un moment dat, de acea persoana. Si trebuie sa invatam sa iubim, pentru ca iubind ne descoperim si invatam sa fim noi.

De ce iubim? Pentru ca suntem oameni. Si singuri, viata noastra nu ar fi decat un sir de intamplari si solitudine.

Iubesc. Si asta e motivul pentru care accept orice primesc si merg mai departe. Pentru ca seara, cand ma intorc acasa, am cui sa spun: ” Buna seara!”. Si acel cineva imi ofera o fraza ‘cliseica’, un zambet si o imbratisare.
Si stii? Deocamdata e tot ce am nevoie ..

Dar tu? De ce iubesti?

 

 

Pe nisipul timpului..Rămas-am.


Am fost aici si am lasat in urma mea ganduri si sperante. Pentru ca eu mi-am dorit si am am luptat.

Am zambit, am plans si am strans din dinti, pentru ca am stiut ca nimic nu se obtine usor. Am avut rabdare sa sper, sa uit si sa incerc din nou si din nou, pentru ca am crezut in mine, in sansa mea si intr-o schimbare. Si mi-a placut sa cred ca, poate, am produs o schimbare si viata cuiva a fost, poate, mai buna, pentru ca am existat.

Nu am reusit de fiecare data. M-am abitionat si mi-am invins teama Am privit intotdeauna in jos,  pentru ca am vrut sa ma ridic treptat. Am avut rabdarea de a asculta si de a invata ca nu intotdeauna primim ceea ce vrem, ci primim atat cat putem „duce”.

Am fost judecata, am inchis ochii si mi-am vazut de drum; am aruncat o speranta si am crezut in ‘mai bine’. Nu mi-am abandonat sufletul si am luptat pentru ce este al meu. Am fost egoista si nu mi-am impartit inima in bucati superficiale. Mi-am tinut inima  intreaga si mi-am dorit sa o umplu de fericire. Si inca mai ‘lucrez’ la asta …

Am fost aici, am iubit si mi-am indreptat privirea in sus. Mi-am gasit forta de a lupta din nou si din nou pentru a ajunge acolo.  Acolo unde e locul meu.

Am invatat sa iert si sa accept ceea ce mi se ofera. Mi-am dat la o parte amaraciunea si mi-am desenat propriul glob de speranta.

Mi-am inchis toate gandurile negre intr-o cutie pe care am ascuns-o intr-un loc strain. Uitat. Pentru ca nu le mai vreau inapoi.

Mi-am aruncat in mare toate amintirile, doar pentru a-mi forma altele noi.

Mi-am lasat urmele pe nisipul timpului si am sperat intr-o zi mai buna.

Am oferit fericire si am primit recunostinta.  Am oferit cuvinte si am primit speranta.

Iar cand am sa plec, nu am sa las regrete, ci ceva care o sa aminteasca de mine.

Pentru ca eu am fost aici, am trait, am iubit.

Am fost aici.

Published in: on 16 Octombrie 2012 at 20:40  Comments (1)  
Tags: , , , ,

Petale pentru suflet.


Te-ai intrebat vreodata.. ce-si vor aminti oamenii despre tine? Ai lasat in urma un gand, un zambet, o carte, o urare sau ..pur si simplu niste pasi? Te-ai gandit, poate, ca intr-o zi.. asta e tot ce va mai ramane din tine?

Sa nu uiti nicicand cel care ai fost, sa nu-ti abandonezi originea si sa-ti pretuiesti mai mult decat orice locul in care ai crescut. Pentru ca acela e locul in care te poti intoarce oricand si in umbra caruia te poti regasi.

Ofera-ti timp sa iubesti, sa ai rabdare.

Nu arunca in uitare momentele petrecute alaturi de cei dragi. Invata sa pastrezi in suflet orice farama de fericire, iubire si mai ales .. suflet. Ajuta. Fereste-te de ura si invata sa ierti.

Nu-ti abandona sufletul. Ai grija de el in fiecare zi. Zambeste.

Lasa ceva in urma ta, intotdeauna sa te desparti de cei dragi cu cuvinte frumoase.

Uita de toti cei care ti-au gresit si indreapta-ti chipul spre cei care au fost alaturi de tine. Invata  sa ierti.

Invata sa te asculti si cauta-ti linistea. Fa ceea ce simti si nu regreta nicicand un lucru care te-a facut sa zambesti. Iubeste.

Ofera-ti timp sa uiti. Ofera-ti timp sa inveti si mai ales, ofera-ti timp sa te regasesti. Caci cel mai greu lucru e sa nu te mai cunosti.

Viziteaza-i pe cei care nu pot ajunge la tine. Arata-ti recunostinta si nu ezita sa spui „multumesc”.

Adu-ti aminte de ceea ce candva te-a facut sa te simti implinit. Pastreaza in minte si in suflet momentele in care sufletul ti-a cantat cel mai frumos cantec.

Inchide toate amintirile intr-un borcan si pune-l pe o etajera. Ori de cate ori vei simti nevoia sa-ti gasesti drumul si locul, deschide acel borcan. Te va purta in trecut, spre ceea ce ai fost si astfel, vei sti unde trebuie sa ajungi. Iar mai apoi, sa nu uiti sa-l lasi deschis. Amintirile sunt parte din tine, insa apartin trecutului. Iar tu nu ai nevoie decat de speranta, ambitie si credinta ca tu ai locul tau acolo, undeva.

Invata sa visezi. Nu renunta la idealul tau si nu-i lasa pe altii sa-ti calce  in picioare propriile valori. Inainte de a-i lasa sa intre in viata ta,  roaga-i sa-si lase bocancii la usa. Cand vor dori sa iasa, ii vor gasi in acelasi loc.. 🙂

Lasa ceva in urma ta: o carte, o felicitare, un cantec sau un zambet. O floare, un ‘ramas- bun’ naiv sau o bomboana.

Permite-ti sa fii slab. Plangi, pentru a te descarca. Invata sa te accepti asa cum esti si nu te critica doar pentru ca ai indraznit sa fii uman. Ti-e frica? E normal. Dar stii ce? O sa treaca. Usor, usor.. Ai rabdare cu tine.

Sa-ti aduci aminte mereu cine esti.

Si cand va veni momentul sa pleci, sa o faci zambind.

Pentru ca tu ai facut ceea ce ti-ai dorit : ai iubit, ai iertat, ai invatat sa multumesti si sa admiri, ai fost recunoscator pentru ceea ce ai avut si mai ales, ai avut un suflet impacat si linistit.

Si sa stii ca daca vei face toate aceste lucruri,   amintirea ta nu va fi nicicand ingropata intr-un borcan de pe o etajera …pentru ca va fi purtata in suflet.

 

 

 

Published in: on 9 Septembrie 2012 at 16:05  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , ,

Dimineti cu zambet.


As vrea sa-mi strig fericirea, daca as sti ca asa te pot tine langa mine pentru totdeauna. As plange in pumni de fericire, daca te-as avea in fata, stiind ca imi pot strange in brate propriul vis. Te-as tine in suflet si te-as purta prin cele mai nebanuite locuri, ca sa ma cunosti in cele mai insolite ipostaze. As pleca pe un drum necunoscut, doar cu tine in gand, daca as sti ca la sfarsit voi gasi acea parte din mine care-mi lipseste.

As colinda tari si as trece mari inotand, doar cu speranta de a te vedea pentru o clipa. Iar mai apoi, mi-as ingropa amintirea in suflet. Si as reveni la ea ori de cate ori ai fi departe de mine .

Cat timp va mai trece pana te voi vedea? Putin  . Pentru ca am sa-l masor in batai de inima, cuvinte dragi si chipul care mi-a ramas intiparit in minte si-n suflet. Orice asteptare e provizorie. Si in mod clar,nu  asteptarea  ne va defini pe noi, ci fericirea imatura, planurile de viitor, respectul, increderea si .. sufletul. :)

Si am sa renunt la toate acele lucruri care imi stau in cale. Caci drumul spre tine e pavat cu fericire si implinire. Iar ceea ce faci ma transforma , zi de zi, intr-o persoana mai buna, mai intelegatoare .  Iar cu tine as lua-o de la inceput. Din nou si din nou m-as intoarce la primele cuvinte. Si tot alaturi de tine vreau sa-mi gasesc finalul.Dar nu acela de basm, ci finalul nostru. Care va fi caracterizat de tot ce-i mai bun si mai drag pe lume. Pentru ca meriti.Pentru ca merit.Pentru ca meritam. Si da, vreau ca tu sa faci parte din finalul meu.

Caci calatoria alaturi de tine ar duce la o destinatie finala plina de recunostinta si implinire. Si atunci as sti ca am trait o viata frumoasa, o viata impartita la doi, in care am invatat ca fericita e persoana care, atunci cand se intoarce acasa , deschide usa zicand  ” Buna seara! ” si primeste un raspuns drag.

Iar diminetile m-ar surprinde zambind alaturi de tine. Caci as transforma zambetul intr-o rutina zilnica, de care nu ne-am desparti niciunul dintre noi. Ni l-am grava pe chipuri si l-am purta pretutindeni. Pentru ca lumea sa stie ca tot ce-i mai frumos, exista. Iar noi vom purta cu mandrie semnele unei impliniri unice.

Si impreuna am colinda tari , orase si locuri pustii, am invata sa ne traim sentimentele in toate limbile lumii , pentru ca mai apoi sa ne identificam cu cea pe care o vorbim amandoi. O limba a fericirii si a increderii.

In curand.

Published in: on 25 Martie 2012 at 19:55  Lasă un comentariu  
Tags: , , , ,

Dimineti cu aroma.


Vreau sa ma trezesc dimineata in zori, simtindu-te langa mine. As astepta dimineata ca pe un cadou , stiind ca primul lucru pe care il vad e chiar chipul tau de copilas matur si somnoros. Mi-as placea sa te stiu acolo, langa mine. M-as simti ocrotita , iubita si gata de orice provocare a vietii.

Tu mi-ai picurat fiori  de suflet. Si vreau sa-ti simt fiecare bataie a inimii. Te-as tine strans langa mine si ti-as da drumul doar daca mi-ai cere. Ai fi langa mine si asta mi-ar fi de ajuns. As vrea ca tu sa fi primul lucru care-l vad dimineata. Din nou si din nou.

O dimineata cu aroma de cafea si dragoste. O dimineata in care soarele n-ar mai conta, lumea ar putea sa-si inceteze activitatea, iar timpul s-ar putea opri in loc, caci dimineata am conta doar noi doi; noi si gandurile noastre.

Mi-ar placea sa-mi impart linistea cu tine. N-am avea nevoie de prea multe cuvinte. Pentru ca simtim si asta ne e de ajuns. Ce rost ar avea cuvintele, cand tot ceea ce mi-as putea dori s-ar afla langa mine ?

Te-as tine de mana si te-as privi cu drag. As vrea sa-mi intiparesc in suflet chipul tau matur si totusi copilaros, pentru o zi intreaga. Iar seara ar veni cu dorinta de a te revedea din nou si din nou. Pentru ca nu m-as satura nicicand sa te am in fata mea.

Dimineata , m-as trezi putin mai devreme. Si te-as privi dormind. Iar imaginea aceea as purta-o cu mine toata ziua. Te-as trezi cu un pupic cuminte si ti-as spune cat de fericita sunt sa ma trezesc langa tine. Privirea ta de somnoros ar fi cadoul ideal de dimineata.

As pretui ca pe niste cadouri divine clipele petrecute langa tine. Cum as putea sa nu pretuiesc micul meu refugiu? Pentru ca ma inspiri, ma sprijini si-mi oferi incredere. Incredere ca voi reusi si incredere ca esti langa mine .

Dimineata ar fi un mic ritual al sufletului. Te-as avea langa mine, ti-as darui zambetul si inima mea toata si as lasa-o la tine.

Dimineata, as iubi cu sufletul si mintea, m-as lasa prada visului si nu ar mai conta nicidecum ce se intampla afara, pentru ca in sufletul meu ai fi TU.

Si nimic altceva n-ar mai avea vreun sens.. pentru ca existi .

 

Buna dimineata,dragul meu ! 

Published in: on 25 Martie 2012 at 19:47  Lasă un comentariu  
Tags: , , , ,
%d blogeri au apreciat asta: