Fugim de noi.


confusion

Am obosit.

De prea mult timp alerg și mă uit permanent în stânga și în dreapta ..și totuși, niciodată în urmă. Acum tot ce vreau e să-mi pun sufletul pe pământ. Vreau să simt mirosul ierbii și să închid ochii alături de vânt. Vreau să mă opresc și vreau să am curajul de a privi în urmă. Și totuși, nu pot. Nu poți.

Pentru că te-ai obișnuit să te ascunzi după niște ziduri de regret, amestecat cu frică și nemulțumire. Ți-e frică să încerci. Regreți că nu ai spus anumite lucruri la timp. Și mereu te ascunzi după un val de întrebări la care, totuși, nu te grăbești să auzi răspunsul.

Unde îmi pot găsi curajul de a privi în urmă? Care este momentul în care pot privi fără urmă de regret toate acele suflete care au lăsat urme adânci în viața mea? Avem tendința de a ne ascunde după o frază banală: Suntem slabi.. Dar oare acesta e tot adevărul?

Suntem slabi? Ăsta e răspunsul la toate întrebările?

Nu.

Adevărul este că ne este frică de dezamăgire. Ne este frică să nu sfârșim din nou cu sufletul în palmă. Fugim de persoane pentru că nu vrem să le dăm ocazia de a lăsa urme în noi. Fugim de toate acele lucruri care ne fac fericiți. Pentru că în final, acelea se transformă în singurele noastre slăbiciuni.

Ne este frică de fericire, pentru că am obosit să tot cunoaștem partea ei ascunsă. Ne este frică să fim fericiți pentru că nimeni nu ne promite că mâine o vom avea alături de noi.

Așa că alegem să fugim. Fugim de suflet, fugim de chipurile cunoscute, fugim de sentimente, fugim de răspunsuri. Fugim de noi.

Fără să privim în urmă.
Și totuși.. până când?

Anunțuri
Published in: on 19 Iulie 2013 at 22:00  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , ,

Slăbiciuni fără nume


De câte ori n-ai simțit că trebuie să faci un pas înapoi, deși tot ce îți doreai era să fugi pur și simplu spre ceea ce îți dorești?

De câte ori n-ai lăsat în urmă totul, pentru a te regăsi?

De câte ori ți-ai călcat/ încălcat cuvântul și ai oferit o a doua șansă celor care nu și-au meritat-o nici pe prima?

De câte ori ți-ai strâns inima în pumn și ai preferat să o știi ascunsă?

De prea multe ori. Pentru că în fața lucrurilor care ne definesc existența, apar slăbiciunile. Apar acele elemente care te fac să renunți la tot într-o secundă. Ca și cum nici n-ai fi visat vreodată.

De ce renunțăm?

De ce nu putem lupta până la capăt?

images

Pentru că la final realizăm că, de fapt, am luptat singuri 🙂 . Și ne trezim lângă anumite persoane care n-au fost conștiente nici măcar o clipă de lupta pe care totuși ai dus-o pentru o fărâmă de suflet.

Și uneori, ni se întâmplă să fim dați peste cap de slăbiciunile pe care le purtăm față de suflet. Și tocmai slăbiciunile sunt cele care ne întunecă rațiunea, care strigă fără să o asculte cineva ” Nu din nou”..

Așa că alegi să mergi înainte- cu o mână pe piept, una la ureche și cu sufletul în buzunar. Pentru că apare regretul, pentru că nu mai vrei să auzi același „Ți-am zis eu” obosit, din partea celor din jur și mai ales, pentru că îți dorești să-ți ții ascunsă acea parte din tine care nu pare să te mai asculte vreodată..

Și uită-te la tine acum: un biet om, cu un suflet în buzunar și o privire pierdută .. ascuns după niște slăbiciuni fără nume …

Published in: on 18 Iulie 2013 at 10:00  Lasă un comentariu  

Setea oarbă.


Suntem obsedați de lucrurile pe care le vedem în jur. Nu mai suntem conștienți de ceea ce avem, pentru că tânjim mereu după alte și alte lucruri- superficiale și de cele mai multe ori fără sens. Ne-am obișnuit să fugim fără un motiv, doar pentru a avea o scuză în fața celorlați: suntem ocupați.

Ne ascundem sub un munte de lucruri obsesive, doar pentru a ne ascunde adevărul. Un adevăr pe care de obicei îl transformăm în minciună și superficialitate. Pentru că ne e rușine  să recunoaștem ce ne dorim cu adevărat sau, mai ales, suntem mult prea slabi ca să luptăm pentru ceea ce ne împlinește cu adevărat sufletul.

Huge crowd

Ne ignorăm sentimentele și afirmăm că suntem puternici, fără vreo nevoie de a fi iubiți sau ascultați. Așa că aruncăm cu cuvinte, întoarcem spatele oamenilor care ne-au fost mereu alături și oferim totul persoanelor care ar face orice să ne fie bine. Și totuși, continuăm să greșim și să afirmăm că noi avem dreptate și toți cei din jur greșesc. Suntem mărginiți de un orgoliu greu de măsurat, aproape pueril.

Ești nevoit să lupți, să cauți și să nu lași garda jos. Așa că fugi, mereu ești cu gândurile vraiște și alegi să îți ignori sufletul. Pentru că în viziunea ta, sentimentele sunt egale cu slăbiciunea.

Când ai spus ultima oară ce simți?

Când te-ai simțit ultima oară liber să spui ceea ce îți dorești?

Și mai ales, când i-ai spus ultima oară ce simți pentru el/ea?

Încă mai ai timp să schimbi ceva.

Oprește-te din fuga asta oarbă și fă-ți timp pentru suflet. Ia-o de mână și închide-ți telefonul. Împarte-ți liniștea cu persoana ta dragă. Oprește-te. De ce?

Pentru că lucrurile pe care nu le faci la timp, nu le vei mai face vreodată.

Ești pregătit să renunți la tot pentru acea sete oarbă?

Published in: on 11 Iunie 2013 at 13:41  Comments (4)  
Tags: , , , , , , , ,

De ce fugi?


Alergăm în neștire. Fugim debusolați, zi după zi, în căutarea acelei experiențe care ne-ar face sufletul să zâmbească. Ne simțim neputincioși și permanent simțim o frică ce nu poate fi descrisă în simple cuvinte.

Fugim de oamenii pe care îi iubim, de frică să nu fim răniți. Alegem să fim singuri într-o permanentă întrecere cu ceva invizibil. Ne punem inima în palma unei persoane, având ochii închiși. Pentru că ne e frică. Și totuși, iubim.

Fugim pentru a ne lăsa în urmă gândurile. Ne este frică să nu fim ajunși de trecut. Ne este frică de tot ce a făcut la un moment dat parte din noi. Și totuși nu realizăm că suntem ceea ce am fost și încă un sentiment în plus. Suntem proiecții ale unor sentimente trecute, transformate în regret, mărginite de speranță și maturitate.

Deseori, fugi cu ochii închiși. Ca și cum totul ar putea să dispară printr-o singură clipire. De parcă tot ceea ce ai fost, nu ești și acum. Ca și cum dacă nu vezi, nu poți auzi. Ca și cum singurătatea nu ar mai fi la tine în suflet. Ca și cum ai putea alunga totul prin întuneric.

Fugim de cuvinte. Ne este frică să spunem ce simțim sau să auzim cuvinte care ne pot tatua pe vecie sufletul. De aceea, obișnuiești să alergi cu căștile în urechi, pentru ca tu să poți controla melodiile care au versuri atât de cunoscute.. Naivule! Uiți cât de multe poți asculta prin suflet?

Și de cele mai multe ori, alegi să fugi de tine. De frică? Din orgoliu?  Eviți să îțî arăți adevăratul suflet, eviți să fii tu. Te afli într-o permanentă pendulare între fugă și repaus. Uneori îți vine să strigi, pur și simplu, cine ești și ce vrei. Uneori. Dar totuși taci. Pentru că ți-e frică.

Uneori, vrei să lași pur și simplu oamenii, să-ți intre în suflet.

Dar apoi îți amintești că nu poți face acest lucru. Pentru că fugi.

Și nu permiți nimănui să te ajungă, vreodată…

run

Published in: on 24 Aprilie 2013 at 20:13  Comments (1)  
Tags: , , , , ,

Să spui. Să strigi. Să iubești.


De ce ți-e frică? De ce fugi de cuvinte? De ce accepți orice nedreptate, cu capul plecat, fără să îți ridici măcar ochii către ceea ce îți dorești să fie al tău?

Tu ai puterea de a face o schimbare care îți va purta numele în timp. Tu poți fi cel care luptă pentru propriul vis. Tu poți fi cel care a îndrăznit să rupă rândurile și mai ales, cel care a ales să fie altfel, pentru că tu ești altfel. Pentru că tu iubești, tu apreciezi sinceritatea și frumosul. Pentru că tu măsori viața în clipe de neuitat alături de cei dragi și lupți pentru a fi alături de cei care și-au câștigat locul în inima ta.

De ce nu-ți poți găsi vocea? Acea voce care să spună doar: eu pot, eu vreau, eu lupt; eu nu sunt de acord.

Ai puterea de a schimba atât de multe printr-un cuvânt aparent banal. Însă cuvintele nespuse la timp, devin amintiri goale. Ajungi să te pierzi după un timp în păreri de rău. Ți-e frică de ceea ce cred ceilalți. Ajungi să trăiești condus de o frică ce te transformă într-o persoană slabă. Asta vrei să își aducă aminte ceilalți despre tine?

Cum altfel crezi că vei putea face vreo schimbare? Cum ar putea niște cuvinte nerostite să îți aducă în viață acea fericire și liniște la care tânjești ca un copil?

Vreau să strigi, vreau să cânți și să spui ceea ce simți. Cel puțin pentru moment, uită de cei care sunt în jurul tău. Nu mai fi un simplu ascultător. Găsește-ți vocea și nu-i lăsa pe cei din jur să-ți fure cuvintele.

Strigă, luptă, cântă, iubește și nu privi înapoi!

Nu te îngropa în cuvinte nerostite.

Chiar acum, spune-i că o iubești. Iar tu, du-te la el și cere-ți scuze pentru cât ești de încăpățânată.

Tu, dragul meu, ieși puțin din casă și lasă oamenii să te cunoască. Acordă-le puțină încredere. Spune-le cum ești de fapt.

Draga mea, nu mai căuta răspunsuri la întrebări fantasmagorice.  Iubește, pur și simplu.

Iar eu?

Eu voi continua să îmi caut cuvintele.

Iubește, spune-o, luptă! Pentru că nu poți primi răspuns la întrebarea pe care nu o vei rosti niciodată…

dream

Published in: on 22 Aprilie 2013 at 17:44  Lasă un comentariu  
Tags: , , , , , , , ,

De ce mint bărbații? De ce îi încurajează femeile..


Trăim printre ei. Trăim cu ei. Uneori, suferim, alteori, abia atingem pământul, de fericire. Îi iubim, apoi îi criticăm, le reproșăm că nu sunt suficient de atenți și totuși când sunt, ne plictisim.

Bărbații spun că nu ne pot înțelege. Femeile îi acuză de superficialitate. Și uite așa continuă jocul până când o tabără sau cealaltă cedează și totul revine la normal ( cel puțin pentru moment..).

Și totuși, de foarte multe ori am auzit punându-se întrebarea: De Ce Mint Bărbații? Nu am găsit încă un răspuns ideal și probabil nu l-aș primi nicicând de la un bărbat, pentru că se cam apără între ei când vine vorba de divulgat acele mici-mari secrete bărbătești, cum spun ei.

De ce mint?

Uneori, din frica de a fi catalogați altfel decât vor să pară. Sensibilitate, umor? Pe toate și le ascund în vreun buzunar și nu le scot la lumină decât după foarte mult timp și doar în preajma anumitor persoane care le-au câștigat încrederea. Își construiesc prin minciuni imaginea la care cred ei că e bine să ajungă. Adeseori își ignoră adevăratele sentimente, din cauza presiunii celorlalți sau spun minciuni, doar pentru că acelea sunt lucrurile pe care cei din jur vor să le audă.

Alteori, bărbații mint pentru că vor să își ascundă trecutul. Indiferent că tipul a avut o perioadă în care era tocilarul clasei sau umbla cu adidași cu două numere mai mari sau ultima sa prietenă i-a permis doar să o țină de mână( și atât), el nu va recunoaște asta. Probabil îți va povesti cât de cool era în tinerețea lui, sau cât de multe sporturi practica- niciodată nu va recunoaște că cel mai bun prieten al lui era un calculator hodorogit și viața socială îi cuprindea pe bunici, vecinii pensionari și sora/fratele iar în timpul liber plângea la filmele indiene. Pentru că nu va risca să-i fie pătată imaginea de bad boy pe care o are acum, din cauza unei pubertăți mai puțin speciale.

Se mai întâmplă ca bărbații să mintă pentru că asta le cerem. Sună ciudat, știu..Dar de foarte multe ori, noi punem întrebări la care am vrea să răspundă într-un anumit fel. Mai exact, noi avem și o întrebare și un răspuns deja stabilite, doar că vrem să îl auzim de la el. Și dacă nu primim răspunsul așteptat, atunci el are de-a face cu un tsunami feminin! 🙂

Așa că bărbații aleg uneori să-și reprime anumite gânduri și păreri, pentru a ne face pe plac. Știu deja ce așteptăm și vor să aibă liniște, așa că mint(mai mult sau mai puțin), pentru a ne face fericite. Cumva, mint cu acordul nostru ..

Ar mai exista multe motive pentru care ei mint, dar mă rezum la acestea. N-aș vrea să le dezvălui aici toate acele mici secrete ..

Și totuși, am o neclaritate. Când un bărbat nu îți precizează un lucru, se poate numi minciună faptul că ascunde adevărul?

Oare faptul că nu întrebăm ne scutește de minciuni? Minciunile sunt spuse doar ca răspuns al unor întrebări care vin din partea noastră? Fără să vrem..putem influența ce, cum, cât și când suntem mințite?

Întotdeauna vor exista păreri pro/contra minciunilor nevinovate. Însă un lucru e cert: bărbații mint. Dar aven și noi femeile părțile noastre mai puțin bune/plăcute..

Nu am scris acest articol pentru a-i critica pe bărbați. L-am scris pentru noi, pentru a încerca să înțelegem ce se află în spatele unei minciuni. Deseori noi suntem cele care parcă așteptăm acele răspunsuri ideale. Poate dacă am fi și noi puțin mai sincere, dacă am reuși să privim dincolo de imperfecțiuni și am accepta din când în când naivitățile și prostioarele/aberațiile spuse de bărbați, poate că nici ei nu ar mai fi tentați să mintă atât de mult pentru a-și crea imaginea perfectă.

Sunt totuși conștientă că ei mint. Mult. Despre orice. Mai ales că sunt și foarte iubăreți, în același timp.

Dar și noi mințim. Așa că data viitoare când afli că te-a mințit, gândește-te puțin dacă i-ai oferit ocazia să îți spună adevărul sau dacă nu cumva tu l-ai respins încă de la început .. S-ar putea să rămâi surprinsă..

Ei mint. Noi mințim. Dar ce e cu adevărat în sufletul lor când fac asta, nu vom afla niciodată..

minciuni

 

%d blogeri au apreciat asta: